QUO VADIS, UNIVERSITAS?
anagutu on QUO VADIS, UNIVERSITAS?
30/01.2026
Sistemul educațional din Republica Moldova are numeroase hibe, iar oricât ar încerca actualul ministru al Educației Dan Perviun și cei care îl reprezintă la nivel înalt în Guvern, să laude așa-numitele reforme promovate de Dan Perciun nu dau, din păcate, rezultatele scontate. Am citit lista celor 15 „mari realizări” invocate de ministru pentru anul 2025 și pot spune că acestea sunt prezentate haotic, fără o abordare sistemică. Accentul cade aproape exclusiv pe cheltuirea banilor — fie publici, fie proveniți din granturi — pentru achiziționarea de echipamente destinate școlilor și universităților.
Din păcate, componenta materială nu este cea care determină calitatea învățământului, fie că vorbim despre școli, licee sau instituții de învățământ superior. Calitatea educației este asigurată de conținuturi, de cadrele didactice, de libertatea academică și de rigoarea intelectuală.
Cunoașteți cu toții scandalul legat de Universitatea din Cahul, care urmează să fuzioneze — sau poate deja fuzionează — cu Universitatea Tehnică a Moldovei. Există percepția că această decizie are și o motivație politică, în sensul în care actuala guvernare ar dori să-l favorizeze pe rectorul Bostan, oferindu-i posibilitatea unui al treilea mandat de rectorie. În același timp, la Universitatea de Stat din Moldova mandatul rectorului Igor Șarov s-a încheiat, iar acesta a declarat că nu va candida pentru un nou mandat, deși Codul Educației îi permitea acest lucru. Astfel, guvernarea are mână liberă să-și promoveze propriul candidat.
Vă prezint sumar care sunt, în opinia mea, cele mai grave probleme ale sistemului de învățământ superior din Republica Moldova.
În primul rând, la nivel documentar, nomenclatorul specialităților de formare profesională pentru ciclurile de licență și masterat este diferit de cel din România. Această lipsă de armonizare generează divergențe majore în parcursurile educaționale, în special în ceea ce privește durata studiilor. De exemplu, în Republica Moldova, pentru a deveni actor, agronom sau profesor de matematică ori fizică, este necesar un ciclu de licență de patru ani. Modelul Bologna, însă, prevede structura 3+2 — trei ani licență și doi ani masterat — cu excepții pentru domenii precum dreptul, medicina sau specialitățile tehnice, unde parcursul educațional este integrat în cinci ani și cumulează 300 de credite transferabile.
Acest nomenclator al specialităților nu este racordat nici la standardele internaționale ISCED elaborate de UNESCO, nici la cel românesc, alias european. Din această cauză, multe programe de formare nu se aliniază perspectivei europene, nici din punct de vedere al duratei studiilor, nici al creditelor transferabile și cu atât mai puțin al conținuturilor.
Am participat de mai multe ori în calitate de expert la evaluări externe ale calității programelor universitare și am analizat numeroase planuri de învățământ. Pot afirma că acest proces este excesiv de reglementat. Din cauza așa-numitelor standarde educaționale, elaborate de Ministerul Educației și Cercetării, programele de studii din diferite universități sunt aproape identice, până la coincidența denumirii disciplinelor. În acest context, ne întrebăm firesc: unde este libertatea academică? De ce continuă această suprabirocratizare și de ce ministerul nu face cel mai simplu lucru — armonizarea documentelor care reglementează calitatea învățământului superior, măcar cu cele din România?
Revenind la cazul Universității din Cahul, aceasta este considerată „prea mică”, cu prea puțini studenți și profesori, motiv pentru care este absorbită de Universitatea Tehnică. Între timp, la USM se caută un nou rector. Sunt curioasă cine va câștiga această competiție, și dacă va fi capabil să elimine hibele din sistema, precum de exemplu, planificarea activității didactice și științifice în universitățile publice din Republica Moldova, care se face încă pe baza unui document din anul 1995, inspirat integral din regulamentele sovietice.
Oricât de mult s-ar investi în clădiri, echipamente și infrastructură, dacă nu se face ordine în ceea ce privește calitatea gândirii științifice, prestația didactică a profesorilor și respectarea libertății academice, toate aceste investiții rămân inutile. Calitatea educației trebuie raportată nu doar la specificul local, ci cel puțin la standardele spațiului european, spre care Republica Moldova aspiră în mod declarat, fiind parte a procesului Bologna.
Apropo, Rusia a anunțat ieșirea din procesul Bologna, iar diplomele eliberate acolo riscă să valoreze cât o simplă foaie A4. Republica Moldova, deși formal parte a acestui proces, nu a reușit încă să se ridice la nivelul cerințelor privind asigurarea calității proceselor universitare și respectarea libertății academice în spiritul celor mai vechi tradițții universitare europene: Sorbona, Salamanca și Bologna.
În final, consider că intelectualii din instituțiile publice de învățământ superior ar trebui să-și asume nu doar rolul profesional, ci și misiunea de a promova identitatea noastră românească, indiferent de disciplina predată. Ei ar trebui să cultive în rândul studenților conștiința necesității unirii Republicii Moldova cu România, până la frontiera administrativă de pe Nistru. Aceasta este, în opinia mea, salvarea profesorilor, a studenților, a tinerilor și a celor care au mai rămas să construiască ceva între Prut și Nistru.
