LA RAISON DU PLUS FORT EST TOUJOURS LA MEILLEURE
CEL MAI PUTERNIC MEREU ARE DREPTATE
(JEAN DE LA FONTAINE)
06.01.2026
La 24 februarie 2022, în ziua când rusia fascistă a declanșat războiul de agresiune împotriva Ucrainei, sistemul de drept internațional, de facto, a fost aruncat în aer. Pacea, care a durat timp de 80 de ani în Europa, traversând perioada războiului rece, s-a încheiat. Instituțiile internaționale, create după cel de-al doilea război mondial – ONU, NATO, OSCE s-au pomenit într-o criză existențială profundă: rusia, ca stat membru (succesor al defunctei URSS) în Consiliul de securitate ONU continuă să-și păstreze dreptul de veto asupra deciziilor importante, chiar dacă este stat-agresor cu un lider declarat criminal de război de Curtea Penală Internațională; NATO manifestă comportament ezitant în a declanșa articolul 5 al Tratatului său fondator, când este vorba de atacuri sistematice asupra teritoriilor țărilor membre NATO (multiplele cazuri de încălcare a spațiilor aeriene, terestre și maritime ale Țărilor membre NATO în ultimii ani de război); OSCE a devenit nefuncțională din cauza lipsei de finanțare, care venea mai cu seamă din rusia.
Pe fonul incongruențelor instituțiilor internaționale, Ucraina este țara, care a devenit teatrul războiului genocidar al rusiei fasciste (să spunem lucrurilor pe nume, fără ambiguități și pretinsă corectitudine politică) – un război care a pus capăt păcii pe continentul european, un război care a lovit cu nulitatea în tratatele internaționale în vigoare. Este vorba despre Convențiile de la Geneva (set de patru tratate internaționale fundamentale, adoptate în 1949, care stabilesc normele Dreptului umanitar internațional pe timp de conflict armat, protejând persoanele necombatante – civili, medici, ajutoare umanitare, și pe cei care nu mai pot lupta – răniți, bolnavi, naufragiați, prizonieri de război), dar și despre Memorandumul de la Budapesta din 1994 – un acord prin care Rusia, SUA și Marea Britanie au oferit garanții de securitate Ucrainei (precum și Belarusului și Kazahstanului) în schimbul renunțării acestora la armamentul nuclear, moștenit după destrămarea URSS.
Rusia fascistă de patru ani omoară, violează civili de toate vârstele, distruge infrastructura civilă a Ucrainei – cea energetică, spitale, școli, instituții culturale, cartiere rezidențiale, astfel încălcând Convențiile de la Geneva, pe când Ucraina răspunde asimetric, respectând aceste Convenții, apărându-se și lovind doar ținte strategice militare și de susținere a complexului militar rusesc. Astfel, Ucraina continuă să respecte dreptul internațional, iar rusia fascistă – nu. Porta-vocile kremlineze fac referire la dreptul internațional doar atunci când le convine – un astfel de comportament este fățiș criminal și ipocrit.
Garanțiile de securitate, pe care trebuia să i le asigure Ucrainei SUA, Marea Britanie și rusia conform Memorandumului Budapesta (în urma acestuia Ucraina i-a transmis rusiei circa 2000 de focoase nucleare, astfel rusia devenind alături de SUA cel mai puternic stat nuclear cu peste 5 000 focoase nucleare) în 2014, odată cu anexarea de către rusia fascistă a Crimeii – pur și simplu nu au funcționat. Occidentul atunci a reacționat anemic și a continuat să facă business cu rusia criminalului putin.
Există o multitudine de experți care neagă rolul istoriei în politică. Mai mare eroare nu poate exista! Politica, la fiecare secvență temporală, este rezultatul presiunii pe care o exercită istoria asupra deciziilor luate de liderii timpului. Liderii politici sunt purtătorii memoriei istorice a națiunilor lor și acționează în virtutea victoriilor, înfrângerilor, dar și a dorințelor nerealizate în trecut, care dorințe iremediabil sunt legate de dominare, de putere, de cucerire. Europa Unită a subestimat sau poate chiar a ignorat poftele imperiale ale lui putin. Liderii europeni nu au studiat în măsură suficientă nici istoria continentului european, nici, mai cu seamă, istoria rusiei – țara care de-a lungul secolelor a putut să existe și să se hrănească doar din războaie, țara, pe care a înțeles-o cu 200 de ani în urmă Marchizul Astolphe de Custine ((1790 – 1857), autorul cărții “La Russie en 1839” – “Rusia în 1839” – o analiză strălucitoare, lucidă și severă a autocrației ruse. De Custine descrie rusia drept o țară în care frica ține loc de lege, unde aparențele ascund mizeria morală și unde poporul este dresat să admire propriul lanț. (https://anagutu.net/2025/11/01/invitatie-la-lectura-marchizul-astolphe-de-custine-rusia-in-1839/)
Occidentul relaxat, consumist, refuza să creadă că rusia lui putin ar fi capabilă să declanșeze un război fierbinte, chiar dacă semnalele au fost clare încă în 2008, când Georgia și-a pierdut Abhazia și Osetia de Nord în urma agresiunii ruse. În momentul în care putin, venit la putere în 2000, a afirmat că destrămarea URSS a fost cea mai mare tragedie a secolului XX, Occidentul trebuia să înțeleagă și să se pregătească de un nou război cu rusia. În realitate ruisa a continuat să fie curtată de Occident – ea a fost admisă în cluburile selecte (G8), rusiei i s-a permis (sic!) să devină finanțatorul principal al Consiliului Europei și al OSCE, să-și extindă prin corupție devastatoare rețeaua de agenți ai săi la cele mai înalte vârfuri ale politicii internaționale și la nivel național al multor state europene – unde partide extremiste și lideri ale acestora au ajuns la cheremul rușilor.
Occidentul a reacționat lent și inadecvat la declanșarea războiului genocidar al rusiei împotriva Ucrainei. Mai țineți minte ce ajutoare au trimis țările europene în primele luni ale războiului? Materiale sanitare, veste antiglonț….etc. De ce? De frică și din cauza dezunirii. Din păcate, dacă primul ajutor pentru Ucraina martiră ar fi constat din rachete cu rază lungă de acțiune, avioane, sisteme de apărare antiaeriană – victoria asupra rusiei fasciste ar fi fost asigurată rapid și cu pierderi minime. Dar nu a fost să fie! Din păcate, ajutoarele occidentale au venit porționat, lent și cu întârziere. Rezultatul este tragic – ucrainenii au continuat să moară, apărând libertatea și dreptul lor la națiune, dar și pacea la frontierele Uniunii Europene.
Între timp, Ucraina și-a mobilizat talentele inginerești, a devenit campioană în producerea de drone și rachete la costuri mici, a organizat operațiuni militare de succes, inclusiv adânc pe teritoriul inamicului. Însă, nici rușii nu au stat pe loc – mașinăria diabolică a resurselor sale s-a reprofilat în totalitate pe o singură platformă – cea a războiului. Pentru rusia nu contează prețul – fie că e vorba de carnea de tun sau de mijloace financiare. Rusia la ora actuală nu poate funcționa în afara războiului. Oligarhii și-au înmiit averile, economia de război asigură locuri de muncă și înflorirea businessului mic. Rusia poate duce acest război încă mulți ani înainte. Poporul acceptă, revoluții nu se prevăd, propaganda funcționează impecabil.
Zilele acestea se împlinesc patru ani de când rusia fascistă a lui putin duce acest război genocidar împotriva Ucrainei. Durata lui deja depășește durata așa zisului ”marelui război pentru apărarea patriei”, a cărui isterie ”victorioasă” a fost ridicată de putin la cotele supreme ale doctrinei sale propagandistice. Pentru rusia nu contează că succesele ”cuceririlor” pe frontul ucrainean (1% din teritoriul Ucrainei ocupat în 4 ani de război) nu este comparabil cu cel din al doilea război mondial (cucerirea Berlinului împreună cu armatele aliaților). Rusia a înțeles că poate. Poate să-și permită chiar și declanșarea unui alt război împotriva țarilor membre NATO și UE.
Reașezarea lumii a devenit necesară și inevitabilă în rezultatul războiului. Ucrainenii îl numesc Marele Război. Ei au dreptate – nu e doar un război între două națiuni slave, e un război total, mondial centrifug, cu varii puncte fierbinți pe glob. Un război care antrenează resurse umane, logistice, materiale din întreaga lume – efect al mondializării economice. Toate sunt amalgamate – nu există delimitare între reguli și sancțiuni. În pofida sancțiunilor împotriva rusiei, echipamentele sale militare conțin componente de fabricație occidentală, deoarece este imposibil să asiguri controlul lanțului valoric – de la extracție până la fabricare și transportare pe căi oculte, terțe etc. Petrolul rusesc circulă pe valurile tuturor oceanelor sub steaguri străine. Toate țările de pe glob sunt antrenate în acest Mare Război. Iar reașezarea lumii – a se înțelege reîmpărțirea zonelor de influență geopolitică, are loc acum, sub ochii noștri.
Revenirea lui Donald Trump la Casa Albă a impulsionat haotismul și impredictibilitatea în luarea deciziilor la nivel internațional. Cea mai grea misiune i-a revenit lui Volodymyr Zelensky – președintele Ucrainei, care doar în 2025 a vizitat 100 de țări, a făcut practic imposibilul pentru a-l impresiona pe Trump și pentru a încetini retragerea acestuia de pe balanța europeană anti-putin. Zelensky a demonstrat o abilitate diplomatică excepțională, chiar dacă, deseori, puteam intui revolta sa interioară împotriva ignoranței/indiferenței stăpânului de la Casa Albă. Trump, care, mai ieri insista până în pânzele albe ca Ucraina să semneze acordul referitor la metalele prețioase (acord ce asigura beneficii în valoare de circa 500 miliarde de dolari pentru SUA), îi promitea lui Zelensky că prezența companiilor investitoare americane în Ucraina sunt deja o garanție de securitate, azi deja nu mai vorbește despre acel ”deal”. De ce? Petru că Trump s-a dovedit a fi neputincios în a garanta securitate întreprinderilor americane din Ucraina când putin a bombardat în august 2025 întreprinderea americană de produse electronice din Moukatchevo, iar zilele acestea – întreprinderea americană din Dnipro (300 000 tone de ulei s-au revărsat pe străzile orașului).
Întrebarea zilei – pentru cât timp și ce formă trebuie să ia garanțiile de securitate, la care aspiră Ucraina prin vocea lui Zelensky? Am urmărit cu toții saga așa ziselor negocieri de pace ruso-americane. De ce ”așa zise”? Pentru că rusia fascistă a lui putin nu vrea pace, nici nu se pregătește de ea – kremlinul refuză o încetare măcar provizorie a focului, fiecare rundă de întâlniri SUA-Ucraina, UE – Ucraina este însoțită de atacuri rusești furibunde cu rachete și drone asupra întreg teritoriului Ucrainei. Populația Ucraine stă fără lumină și căldură pe timp de iarnă. Hâdoasa față a rusiei criminale nu întrezărește sens într-un eventual tratat de pace. În aceste condiții Uniunea Europeană, totuși, rămâne unicul partener fiabil, fidel al Ucrainei, cu mici excepții ungurești, slovace și cehe. Liderii Uniunii Europene și Marii Britanii demonstrează angajament și consecvență, țările UE și cele care fac parte din Coaliția Voinței sunt gata să trimită trupe pacificatoare pe teritoriul Ucrainei în calitate de garanție de securitate. Uniunea Europeană se va federaliza, cu siguranță, își va revedea Tratatele. Pentru că Vechiul Continent are tradiții de Pace. Uniunea Europeană rămâne garantul inamovibil al valorilor general-umane, al păcii și de acum încolo – și al securității noastre.
Dar, Zelensky nu renunță la SUA. Perseverent, cu încăpățânare, liderul Ucrainei, se agață de Trump și SUA, le mulțumește de sute de ori, îi presează insistent prin parabola ”SUA este motorul garanției de securitate a Ucrainei” și el reușește, deloc ușor, dar reușește să-l întoarcă pe Trump cu fața spre datoria morală a SUA – să vegheze nu doar asupra businessului american și al intereselor financiare, ci și asupra unei lumi mai democratice, mai drepte și mai libere.
Exfiltrarea lui Maduro, prietenul lui putin, dictatorul narcotraficant – este un prim pas (desigur, deloc univoc din punct de vedere al dreptului internațional) spre reasumarea de către SUA a rolului de cerber internațional la poarta democrației. Operațiunea infanteriei marine Delta, care a durat 34 minute și a demonstrat puterea și talentul militar american (a propos, el nu i se datorează lui Trump…) i-a dezmierdat narcisismul stăpânului de la Casa Albă – Trump nu s-a sfiit să-și afișeze extazul satisfacției sale, transferând asupra propriei sale persoane pentru a parada în fața camerelor de luat vederi toată supra-potența SUA. Trump este fericit și mulțumit. Asta contează pentru el, chiar mai mult decât ce se va întâmpla mai departe în Venezuela. Pentru că mai e mult până departe: compania americană Chevron care planifică să extragă petrol în Venezuela, va avea nevoie de garanții de securitate. De ce? În Venezuela rămân mii de mercenarii ruși, cubanezi, chinezi, care sunt la sol, și, fără o cizmă americană la sol forarea petrolului venezuelean de către companiile americane nu va fi deloc ușoară sau nu va fi deloc. Dar la moment – să-l lăsăm de Trump să-și savureze teatralitatea misiunii Delta.
Garanțiile de securitate americane pentru Ucraina pe durata a 15 ani sunt insuficiente – spune Zelensky, i el are dreptate. Președintele ucrainean vrea garanții pentru 50 de ani. E rațională dorința lui Zelensky, pentru că o pace de 15 ani, fie și cu garanții pe hârtie, nu este o pace durabilă – este o pace fragilă, care doar va întări și va îndârji rusia fascistă să se pregătească pentru o revanșă: un război și mai crunt, și mai sângeros. Un efect co-lateral al reașezării lumii ar putea fi destrămarea rusiei. Sunt 87 de subiecți federativi și confederativi în rusia. O destrămare a rusiei după modelul destrămării URSS ar fi benefică pentru amortizarea efectelor reașezării lumii. Eu consoder că destrămarea rusiei oricum va avea loc. Ne-o dorim cât mai rapidă!
Este important să înțelegem că omenirea a pășit într-o eră nouă, o eră post-pace, adică o eră în care rezolvarea conflictelor între țări/națiuni pe calea războiului nu mai este o interdicție. Am pășit în era războiului, era înarmărilor, era forței în care ”La raison du plus fort est toujours la meilleure” – Cel care este mai puternic are mereu dreptate: e morala fabulei lui La Fontaine ”Lupul și mielul”.
Și atunci, de ce fel de garanții de securitate are nevoie Ucraina?
Ucraina la ora actuală este țara/națiunea far, în raport cu care se va reașeza lumea. Rezultatul războiului va defini noul regim de securitate și de pace pe glob. Se vor reseta zonele de influență, se vor reface alianțe internaționale militare, se vor reorganiza instituțiile internaționale. În centrul tuturor alianțelor se va afla Ucraina.
Eu admir vizionarismul lui Volodymyr Zelensky- acesta își antrenează echipa politică prin rotația personalităților în cadrul instituțiilor, prin noi numiri, noi promovări, noi mutări, posibil și în scopul asigurării succesiunii. Dar, un lucru este cert – după război, viitoarea echipă prezidențială, guvernamentală a Ucrainei va fi dominată de oameni extrem de puternici, toți cu vocație militară, talentați, patrioți, integri. Pentru că Ucraina a înțeles că nicio garanție de securitate, promisă, fie și în scris, din exterior nu o poate apăra de o agresiune rusească: principiul Phoenix – resuscitarea din propria cenușă – rămâne a fi mântuirea. Deci, Ucraina se va înarma, Ucraina va avea cea mai pregătită armată din lume, Ucraina va avea cel mai tehnologizat armament, și da, Ucraina va redeveni stat nuclear. Pentru că cel mai puternic are mereu dreptate.
Republica Moldova? Dacă nu vrea să fie servită cu muștar la masa fasciștilor kremlinezi – trebuie să se unească cu România! Urgent! Altă șansă pentru a se salva pur și simplu nu există.
anagutu on 
