PRESA RUSĂ A ÎNVINUIT NEFONDAT DEPUTATUL PL ANA GUŢU: DOVADĂ VIDEO

Ce i-a făcut pe cei din presa  rusă să învinuiască deputatul PL Ana Guţu de rusofobie?

Miercuri, 6 februarie, la şedinţa Comisiei Cultură, Educaţie, Mass -media, Tineret şi Sport, la solicitarea deputatului Petkov, a fost audiată problema  liceului mixt moldo-rus “Dimitrie Cantemir” din Glodeni, unde învaţă 141 elevi în 10 clase cu predare în limba rusă, de altfel, clase incomplete, cu 9-10 elevi maximum, iar unii din ei s-au adeverit a fi fictivi, listele fiind “umflate” expres de conducerea liceului pentru a păstra finanţarea de la buget. În conformitate cu reforma optimizării instituţiilor de învăţământ aceste 10 clase, la decizia Consiliului raional Glodeni, urmează a  fi transferate în alt liceu rus, care este situat la 300 m de liceul D.Cantemir. La şedinţa comisiei au venitz neinvitaţi, dar au fost ascultaţi,  un reprezentant al unui ONG din Glodeni, liderul sindicatelor de la liceul “Cantemir” şi asistentul unui avocat parlamentar, toate aceste persoane fiind invitate din iniţiativa personală a deputatului Şupak. După mai multe dezbateri, am intervenit cu o luare de poziţie vis-a-vis de problema integrării minorităţilor naţionale din RM în societatea moldovenească (video) , iar în replică asistentului de avocat parlamentar Roman, care a încercat să compară situaţia şcolilor româneşti din stânga Nistrului cu optimizarea de la Glodeni l-am spus că ambele situaţii nici nu pot fi comparate. Printre altele, l-am întrebat dacă este la curent că (video) în foarte multe state europene, (nota noastră: precum Franţa, Germania, Italia,   Suedia, Croaţia ş.a. ) învăţământul în limbile minoritare este subiect de investiţie privată.

Faptul că presa de limbă rusă a proliferat miciuni şi blam la adresa deputatului Ana Guţu, demonstrează încă odată că unii reprezentanţi ai minorităţilor naţionale din RM au un scop bine determinat: să demonizeze politciienii care nu le sunt convenabili.

Pe această cale îi  mulţumesc acelui cameraman din partea nu ştiu cărei televiziuni, că mi-a oferit posibilitatea  să demonstrez calomina şi minciuna proliferată în presa de limbă rusă din RM şi pe reţelele de socializare.

Vezi AICI DESCIFRAREA TEXTUALĂ A IMPRIMĂRII VIDEO de la şedinţa Comsiei Cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media din 6 februarie 2013.

 

 

Published