A TREIA REUNIUNE A COMISIEI COMUNE PENTRU INTEGRARE EUROPEANĂ A PARLAMENTELOR ROMÂNIEI ȘI REPUBLICII MOLDOVA

CCIE 3 CCIE 6 CCIE 2

La 5-6 noiembrie la Chișinău are loc cea de a treia reuniune a Comisiei Comune pentru Integrare Europeană a parlamentelor celor două state românești – România și Republica Moldova. Programul de activitate cuprinde întrevederi cu Președintele Parlamentului Igor Corman, reuniunea propriu zisă a CCIE, întrevederi cu vice-președintii Parlamentului Domnul Adrian Candu și Doamna Liliana Palihovici, întrevederi cu miniștrii economiei, educației și justiției. La 5 noiembrie co-președinții CCIE Domnul Florin Constantinescu, Vice-Ppreședintele Senatului României și Doamna Ana Guțu, Președinta Comisiei pentru Politică Externă și Integrare Europeană au semnat o declarație și au ținut o conferință de presă referitor la subiectele discutate în cadrul reuniunii. Aceste subiecte au vizat gradul de avansare a dialogului moldo-comunitar pe calea apropierii RM de UE, sprijinul sistematic acordat de România pentru RM în calea ei de integrare europeană, cooperarea econimică bilaterală și cooperarea în domeniul educației între cele două state românești.

Parlamentarii au identificat câteva subiecte prioritare, care urmează a fi transfromate în proiecte concrete, și anume: promovarea proiectului de energie verde pe râul Prut, care presupune construcția a 13 minihidrocentrale de-a lungul fluviului, construcția   podurilor peste Prut, împădurirea malurilor Prutului în scopul alimentării RM cu energie electrică, România fiind și un producător și exportator de energie. O altă inițiativă a parlamentarilor vizează lansarea forului economic România-RM, care va antrena agenți guvernamentali de pe ambele maluri ale Prutului, oameni de afaceri, Camera de Industrie și Comerț a României. Respectivul forum este palnificat pentru cel târziu mijlocul lunii martie. În lunile care urmează vor fi lansate și reuniunile comisiilor parlamentare de profil, care țin să contribuie la schimbul de experiență în domeniul procesului legislativ și ralierea legislației RM la acquis-ul comunitar.

Parlamentarii din România au asigurat reiterat colegii din RM referitor la sprijinul pe care îl  acordă  și îl va acorda constant și necondiționat România pentru RM în calea apropierii sale de UE.

Ana Guțu și Ion Hadârcă au fost decorați cu medalia aniversară a Senatului României la 140 ani.

Vezi AICI Declaratia comuna CCIE 4-6 noiembrie 2013 Chisinau, în care parlamentarii din România și RM își exprimă solidaritatea în preajma summit-ului Parteneriatului Estic de la Vilnius, unde RM urmează să parafeze Acordul de Asociere cu UE.

Published