Daily Archives

One Article

AUTONOMIA UNIVERSITĂȚILOR – EXPERIENȚE ÎN FRANCOFONIE

Posted by on

?????????? ?????????? ??????????

La 3-4 decembrie la Chișinău s-a desfîșurat un seminar internațional francofon consacrat autonomiei universitare. Seminarul este organizat de Agenția Universitară a Francofoniei prin Biroul său pentru Europa Centrală și de Est și Antena AUF la Chișinău. În cadrul seminarului experți din Franța, Canada, Elveția, România,  cât și univcersitari din Republica Moldova și-au împărtășit experiențele în domeniul celor patru componente de bază ale autonomiei universitare: autonomia organizațională, autonomia academică, autonomia financiară și autonomia resurselor umane. Ana Guțu, membru al Cobsiliului de Administrare și al Consiliului Asociativ al Agenției Universitare a Francofoniei a intervenit în atelierul consacrat autonomiei financiare a universităților cu prezentarea  ”Autonomia financiară în universitățile private – studiu de caz ULIM”. Seminarul este prilejuit de aniversarea a 15 ani de la instituționalizarea francofoniei universitare prin inaugurarea Antenei AUF la Chișinău și deschiderea a 6 filiere francofone în cinci universități din RM, inclusiv filiera ”Gestionarea și administrarea întreprinderilor” la ULIM. la 4 decembrie la ora 17.00  a avut loc inaugurarea oficială a localurilor Antenei AUF la Chișinău, care din vara acestui an s-a instalat la ULIM.

AUF este cea mai mare asociație internațională de universități, care funcționează în baza unui buget, are organe de conducere, contribuie pe larg la susținerea universităților francofone din întreaga lume prin proiecte de cercetare,  mobilitate academică, guvernanță universitară ș.a.

Vezi AICI programul seminarului din 3-4 decembrie 2013 RO

Vezi AICI prezentarea Anei GUȚU la seminar FR

Le 3-4 décembre à Chisinau a eu lieu un séminaire francophone international, consacré au 15 anniversaire de l’Antenne de l’AUF à Chisinau, Moldavie. Le séminaire traite de l’autonomie universitaire dans tous ses aspects – autonomie organisationnelle, autonomie académique, autonomie financière, autonomie des ressources humaines. Les participants au séminaire on eu l’occasion de partager  leurs expériences, d’écouter les experts venus de France, Canada, Suisse, Roumanie, ainsi que  de prendre connaissance des réalites universitaires moldaves. mme Ana Gutu a fait une présentation au sujet de l’autonomie financière à l’ULIM.

Les participants au séminaire ont également visité l’Université Libre Internationale de Moldavie, où ont été inauguré les nouveaux locaux de l’Antenne de l’AUF de Chisinau, qui à partir de l’été 2013 sont accueillis par l’ULIM.