DEPUTAȚII FRANCEZI SUSȚIN PARCURSUL EUROPEAN AL RM/LES DÉPUTÉS FRANÇAIS APPUIENT LE PARCOURS EUROPÉEN DE LA RÉPUBLIQUE DE MOLDAVIE
La 15 aprilie a avut loc întrevederea membrilor Comisiei Politică Externă și Integrare Europeană cu deputați din Adunarea Națională a Franței, delegația franceză fiind condusă de Domnul Frederic Reiss, membru UMP. În cadrul discuțiilor Ana Guțu a abordat problematica limbii franceze în RM, politicile lingvistice puse în aplicare în vederea salvgardării limbii franceze în instituțiile de învățământ preuniversitare din RM. Ana Guțu, fiind președinta secției parlamentului RM la Adunarea parlamentară a Francofoniei a menționat ultimul eveniment de anvergură, și anume, reuniunea Regionalei Europa a APF, care a avut loc în luna noiembrie 2014, în cadrul acestei reuniuni fiind adoptate două rezoluții impoprtante, una vizând susținerea parcursului european al RM.
Revenind la situația politică din RM și din regiune, Ana Guțu a familiarizat deputații francezi cu evoluțiile politice curente, mai cu seamă importanța semnării Acordului de Asociere cu UE și necesitatea refacerii unei coaliții proeuropene după alegerile parlamentare din noiembrie acestui an. La întrebarea colegilor francezi despre posibilele scenarii din regiune și relațiile cu Rusia, Ana Guțu a exprimat opinia Partidului Liberal Reformator în acest sens, care pledează pentru ieșirea RM din CSI și integrarea în NATO. Argumentele în favoarea acestor doi pași majori și importanți pe termen mediu sunt contradicțiile care vor apărea inevitabil între cele două comunități economice (în materie de standarte ale calității), pe de o parte, și necesitatea asigurării securității economice și militare a statului RM în condițiile acțiunilor agresoare ale Rusiei din regiune.
Deputații francezi au exprimat susținerea de către Franța a parcursului european al RM și au felicitat deputații din coaliția pro-europeană pentru succesele obținute în vederea obținerii regimului liberalizat de vize. Ei au confirmat, de asemenea, necesitatea promovării în continuare a reformelor în domeniul justiției și combaterii corupției.
***
Le 15 avril Mme Ana Gutu a eu un entretien avec les députés de l’Assemblée Nationale de la France, une délégation conduite par M.Frédéric Reiss, membre UMP. Dans le cadre des discussions Mme Ana Gutu a décrit la situation visant l’enseignement du français dans les établissements éducationnels moldaves et les défis à relever dans ce sens : la nécessité que le français reste au moins en qualité de seconde langue étrangère enseignée à l’école, en vertu des traditions et de l’héritage historique francophone et francophile de la République de Moldavie.
Revenant à la situation politique dans le pays et dans la région, Mme Ana Gutu a décrit les dernières évolutions, y compris la prochaine signature de l’Accord d’Association de la RM avec l’UE et la nécessité de la ratification de cet Accord par le parlement national au mois de juin. Quant aux possibles risques venant de la Russie qui est trop agitée par la signature de cet Accord par la RM, Ana Gutu a exprimée l’opinion du Parti Libéral Réformateur qu’elle représente, et notamment, la nécessité de quitter la Communauté des Etats Indépendants et la nécessité d’une collaboration étanche avec l’OTAN jusqu’à une possible adhésion dans un délai prévisible.
Les députes français ont exprimés leur appui en faveur du parcours européen de la RM et la nécessité de continuer les réformes dans le domaine de la justice et de la lutte contre la corruption.