TRAIAN BĂSESCU – TOT MAI PREZENT ÎN REPUBLICA MOLDOVA

Traian Băsescu, președintele de onoare al Partidului Unități Naționale, intervine în forță în fenomenul politic din Republica Moldova. Întâlnirile dumnealui cu cetățenii au devenit o obișnuință și se pare că liderul politic de la București a pus pe gânduri cam toate partidele din RM, deoarece vor avea de înfruntat un politician extrem de puternic și, practic, imbatabil în materie de experiență politică.
Discursul unionist al lui Traian Băsescu este servit audienței de o manieră inedită – prin prisma experienței dumnealui de președinte al României în două mandate și, desigur, prin prisma intuiției politice a lui Traian Băsescu – omul care a obținut victorii în toate bătăliile politice, politicianul care a spus și a făcut lucruri nu neapărat populare, dar care lucruri au asigurat progresul României pe făgașul democratizării și prosperității.
După ce a umplut săli la Soroca, Ialoveni, Costești (I), la 12 noiembrie Traian Băsescu s-a întâlnit cu cetățenii din Cahul în incinta Casei de Cultură. La 15 noiemrbie Traian Băsescu a înmânat premiile câștigătorilor celei de-a 15-ea ediții a Festivalului ”Două inimi gemene”. La 16 noiembrie Traian Băsescu a ținut o lecție publică în fața studenților și profesorilor ULIM cu tema ”Unirea Republicii Moldova – între ideal și necesitate strategică. La 17 octombrie Traian Băsescu s-a întâlnit cu primarii din RM în cadrul Congresului Autorităților Publice Locale. Tot la 17 noiembrie Traian Băsescu s-a întâlnit cu cetățenii orașului Cimișlia, în incinta casei de Cultură.
Determinarea cu care Traian Băsescu s-a angajat în promovarea mesajului unionist – cu cifre concrete, date statistice și analize pertinente – își face efectul. Niciun politician de talie europeană precum este Traian Băsescu, până în prezent nu a îndrăznit să pună pe tapet de o manieră tranșantă, deschisă și hotărâtă problema unirii celor două state românești.
Traian Băsescu a ales să le vorbească personal oamenilor, insistând că aparițiile la televiziuni nici pe departe nu sunt suficiente pentru a le comunica cetățenilor adevăruri despre Unire.
Marșul triumfal al mesajului unionist a devenit posibil grație implicării plenare în politica din RM a talentatului politician Traian Băsescu. Ne așteaptă anul 2018 – un an de cotitură, în care cetățenii RM vor trebui să-și ia sorata în mâini și să spună un ”Da” ferm Unirii celor două state românești.
Întâlnirea lui Traian Băsescu la Cahul, 12 noiembrie 2017
Întâlnirea cu Traian Băsescu la Soroca, 7 octombrie, 2017
Traian Băsescu la festivalul ”Două Inimi Gemene” 15 noiembrie, 2017
Traian Băsescu laemisiunea ”Moldova în direct”, 16 noiembrie, 2017