ȘI AU TĂCUT ASURZITOR INTELECTUALII

Alegerile parlamentare din 11 iulie 2021, la peste 30 de ani de la revoluția poeților care a adus limba română în instituțiile statului proaspăt creat în 1991, au fost marcate de tăcerea asurzitoare a intelectualilor. Când spun intelectuali – desigur, mă refer la scriitori, filosofi, profesori universitari – cei care prin tradiție sunt promotori ai identității românești pe meleagurile fostei Basarabii, astăzi o parte din acea Basarabie istorică fiind constituită în Republica Moldova, stat independent și subiect de drept internațional.

Gloriosul an 1989, marcat prin revoltele populare în favoarea schimbării, dar mai ales, în favoarea revenirii noastre la limba română, la identitatea românească, a fost posibil nu doar vântului politic al schimbării, care bătea în întreaga URSS, ci și grație curajului scriitorilor din Republica Moldova, pe atunci RSSM, scriitori implicați plenar în mișcarea de emancipare națională. Scriitorii au devenit adevărate legende, adevărați lideri ai maselor populare: Grigore Vieru, Leonida Lari, Nicolae Dabija, Valeriu Matei, Ion Hadârcă, Dumitru Matcovschi. Iată de ce sfârșitul anilor 80 ai secolului trecut, ani care ne-au adus libertatea spirituală prin a gândi și vorbi românește, a ne raporta la Țara noastră Mare de peste Prut – România, pot fi considerați drept o revoluție a poeților. Poeții au trezit masele largi ale populației, ei au adunat lumea în Piața Marii Adunări Naționale, ei au glorificat limba română și românismul, poeții au ghidat deciziile majore în primul parlament generator al Declarației de Independență din 1991.

Faptul că puterea politică, din păcate, nu a ajuns să fie delegată poeților/intelectualilor pentru a duce la bun sfârșit opera reunificării cu Țara –   este un subiect aparte. Știm foarte bine că KGB-ul sovietic nu dormea, au urmat o serie de asasinate a oamenilor de cultură influenți și populari, fapt ce a permis ieșirea în prim-planul vieții politice a nomenclaturiștilor sovietici și a tinerilor oportuniști politici, racolați de serviciile secrete ale fostei URSS. Astfel cauza națională a încăput pe mâna unor trădători, care au făcut pact cu diavolul roșu și au capturat Republica Moldova ab initio  pentru a o transforma într-un cordon gri, pauperizat, profund corupt, impredictibil, cu armată de ocupație pe o parte de teritoriu declarată ca și componentă a Republicii Moldova, doar că, de facto,  această zonă de dincolo de Nistru a fost mereu o zonă separatistă, plăsmuită în cabinetele lui Lenin la începutul anilor 20 ai secolului trecut.

Desigur, intelectualii sunt romantici – ei nu au scopuri materiale, meschine, sunt onești, integri, și, putem observa că deseori, sunt fentați în politică de ”adevărații politicieni” – intriganți și șmecheri.

Astfel, entuziasmul emancipării naționale de la finele anilor 80 ai secolului trecut a început să se stingă după plecarea în demisie a primului parlament. Intelectualii implicați în politică au fost învinși de nomenclaturiști, prin trădare, și încetul cu încetul au fost ”exilați” din viața politică activă a Republicii Moldova. Scriitorii, filosofii s-au întors la masa de scris, având drept armă la îndemână doar penița. Și de atunci, dacă e să facem o retrospectivă, vom observa că orice implicare a intelectualilor în politica activă a fost pedepsită prin dezaprobare publică, unii din ei fiind supuși linșajului mediatic. Această tristă realitate, foarte bine regizată cu sprijinul ochiului de veghe al Moscovei, a făcut ca în prim-planul vieții politice să ajungă mai cu seamă golanii, semi-docții, hoții și penalii.

Ce au decis să facă intelectualii între timp? S-au retractat în turnul de fildeș al gândirii eclectice și a exegezelor filosofice. Marea majoritate dintre ei au găsit de cuviință să facă un pas în umbră, să nu iasă în prim-planul opiniei publice cu pledoarii care ar pune pe tapet problemele serioase ale devenirii noastre naționale. Pentru plăcerea spiritului, cei mai mulți au scris cărți, au publicat articole, au editat reviste, și…din când în când au cochetat cu puterea, oricare a fost culoarea acesteia. Iar puterea știa că scriitorii și academicienii sunt săraci, că pentru o carte editată sau o serată  de creație poți obține declarații de susținere a unui sau altui partid/lider politic. De altfel, a devenit o modă la politicieni să se asigure de susținerea publică a unei notorietăți intelectuale – susținere, care, făcând referință la revoluția poeților din 1989, pare că aduce puncte electorale.

Istoria implicării active a intelectualilor în politică sau în disputele politice de rezonanță demonstrează cu lux de amănunte că marile victorii politice le-au obținut tot intelectualii! Lupta pentru valorile și libertățile democratice de pe vechiul continent a fost marcată mai cu seamă de numele sonore ale celor mai de vază intelectuali – Victor Hugo a fost nu doar un mare scriitor al Franței, ci și un politician talentat, care a pledat împotriva pedepsei cu moartea prin ghilotinare și a multor valori republicane, François-René de Chateaubriand scriitor,  mare intelectual al Franței din secolul XIX, s-a implicat în politică, a pledat printre altele pentru libertatea presei, fiind acuzat într-un proces judiciar răsunător, Emil Zola, scriitorul francez, s-a implicat prin luarea de poziție publică în procesul Dreyfus în 1898 cu faimoasa pledoarie ”Eu acuz” în apărarea ofițerului Alfred Dreyfus, acuzat pe nedrept de trădare de militarii corupți,  Nicolae Iorga, cel mai prolific istoric al României, autor a 12 000 de volume și circa 140 000 de scrieri, a marcat profund politicul interbelic românesc. Toate aceste exemple, și multe altele, ne demonstrează că intelectualii s-au zbuciumat de-a lungul secolelor pentru a transforma lumea spre bine, pentru a le oferi oamenilor, concetățenilor lor o viață mai justă, mai bună.

Despre importanța intelectualilor și a operelor acestora în societatea modernă a fostelor teritorii basarabene putem discuta la infinit, căci s-au publicat cărți, volume, au fost filmate producții documentare, artistice, s-a compus muzică excepțională. Acest patrimoniu cultural constituie piatra de temelie a unei națiuni. Da, a unei națiuni. A națiunii române. Fiindcă intelectualii din Republica Moldova sunt români și operele lor aparțin patrimoniului cultural românesc. Dar, dincolo de acest patrimoniu cultural imperisabil, misiunea esențială a intelectualilor din spațiul basarabean este păstrarea și afirmarea identității românești, promovarea românismului și ideii de reîntregire a națiunii române într-un singur stat așa cum ni-l lăsară înaintașii noștri la 1918. Actualmente dezideratul reîntregirii neamului românesc poate fi realizat prin unirea juridico-politică a Republicii Moldova cu România, pe cale pașnică, în conformitate cu articolul 1 al Actului final de la Helsinki din 1975.

Revenind la subiectul alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie 2021 vom aminti că în cursa pentru parlament a participat o echipă de intelectuali, care și-au asumat deschis, onest, fără a minți sau a trișa, dezideratul Unirii Republicii Moldova cu România. De ce? Pentru că nu puteau profesorul, istoricul Octavian Țicu (cu zeci de misiuni efectuate în Siberia pentru recuperarea memoriei noastre naționale, zeci de volume de istorie a românilor de la Est de Prut), filologul Ana Guțu (profesor, lingvist, autor a zeci de volume științifice în limbă franceză și română, care a contribuit, inspirându-se din experiența Franței, la constituționalizarea Declarației de Independență în 2013, deci a Unirii și a limbii române), profesorul de drept constituțional Alexandru Arseni (cel care a votat Declarația de Independență a Republicii Moldova în 1991) – ei nu puteau merge în fața alegătorului cu minciuni despre o posibilă resuscitare a statului falit Republica Moldova, despre un viitor luminos prin crearea națiunii civice moldovenești. Partidul Unității Naționale a mers în această campanie cu drapelul adevărului – tricolorul românesc, pe care este scris ”Unire.” Mulți s-au grăbit să ne eticheteze drept perdanți ai acestor alegeri.

Și voi, intelectualii/filosofii/scriitorii/profesorii,  ascunși prin birourile universitare, academice, scriitoricești, cu proiecte copios finanțate de România, cum v-ați manifestat opțiunile de vot? Cum ați educat opinia publică în spiritul adevărului științific? Cum ați combătut teza neghioabă ”că acum nu e timpul pentru Unire”? Cum i-ați susținut pe frații voștri de gândire intelectuală, care, au îndrăznit să ridice sus tricolorul întru iluminarea cetățenilor buimăciți de propaganda rusească și de manipulările televiziunilor angajate partinic? Cum ați contribuit la demantelarea gândirii de turmă, de care nu putem scăpa de două secole?

Voi, profesorilor de limbă română și istorie a românilor din instituțiile preșcolare, sunteți circa 5300 în întreaga republică! Sunteți cei care edificați identitatea românească a elevilor voștri! Datoria voastră  sfântă este să le explicați elevilor voștri că nu există altă cale pentru prosperitatea teritoriului între Prut și Nistru decât prin Unirea Republicii Moldova cu România! Orice zi de întârziere

Au existat și puține excepții  – pe această cale le mulțumesc tuturor intelectualilor – profesorilor, care s-au implicat alături de echipa Partidului Unității Naționale în campania electorală din 11 iulie 2021 și au contribuit la iluminarea populației noastre întru adevăr și izbândă.

Din păcate, marea majoritate a intelectualilor au tăcut asurzitor în aceste alegeri din 11 iulie 2021. Tăcerea intelectualilor, din frică, din comoditate, din oportunism – ne costă foarte scump și ne răpește din demnitate, din crez, din adevăr, din viață. Tăcerea asurzitoare a intelectualilor va contribui la afirmarea minciunii, la permanentizarea rătăcirilor identitare, la menținerea Republicii Moldova într-o zonă gri, impredictibilă, docilă în fața amenințărilor  hibride ale Rusiei.

Vorba turcului: capul plecat sabia nu-l taie. Eu zic, capul plecat al unui deștept  își pierde rostul, iar cel care-l poartă pe umeri își merită soarta de nebun al regelui.   

19 iulie 2021 Chișinău