CÂT COSTĂ ȘI DE CE PLĂTIM PENTRU NAȚONALITATE? DEMERS PUBLIC CĂTRE MINISTRUL PAVEL FILIP

Posted by on

Ministrului Tehnologiei Informației și Telecomunicațiilor

Domnului Pavel FILIP

 

DEMERS

 

În conformitate cu art.17 p.(6), art.20 p.(2) a Legii despre statutul deputatului în Parlament şi art.25 al Regulamentului Parlamentului solicit prin prezentul demers  să justificați perceperea taxei de 80 lei pentru obținerea certificatului de naționalitate/apartenență etnică cu scopul perfectării actelor de stare civilă și înregistrarea respectivă în baza de date electronică de evidență a populației ”Registru”.

Vă amintesc cu această ocazie că Legea Nr. 100-XV  dn 26.04.2001 privind actele de stare civilă, modificată în Parlamentul RM în anul 2011, permite înregistrarea în baza unei declarații pe propria răspundere a naționalității/apartenenței etnice a pesroanei.  Astfel, prezenta modificare permite cetățenilor RM, care își revendică naționalitatea română, să facă modificări în actele de stare civilă. Însă, aceste modificări sunt operate de ministerul pe care îl conduceți contra plată, fapt care induce la gândul unei discriminări anume a acestor cetățeni, deoarece modificarea operată la Legea Nr.100-XV îi vizează anume pe ei.

Acest demers este adresat în baza mai multor plângeri din partea pensionarilor, cetățenilor RM, care sunt nevoiți să scoată din bugetul lor modest o sumă importantă pentru a-și perfecta certificatul de naționalitate.

Vă amintesc, că dreptul la autoidentificare este unul fundamental, universal, consfințit în actele europene și internaționale, dar și în Constituția Republicii Moldova.

Vă mulțumesc anticipat pentru explicațiile pe care le veți aduce, răspunzându-mi la acest demers, pe care în fac public.

Cu respect

Ana GUȚU

Deputat, Fracțiunea Partidului Liberal Reformator

Parlamentul Republicii Moldova