UNIONIȘTII VERSUS STATALIȘTII

Ținând cont de faptul că, în sfârșit, unionismul a devenit subiect de discuții publice și a încetat să fie doar un ideal ”romantic” al intelectualilor din Republica Moldova, și mai ales după apariția datelor statistice din sondaje, conform cărora unioniștii ar constitui circa 20-25 % din opțiunile de vot, este cazul să raționăm la calm răspunzând la întrebarea ”Încotro, Republica Moldova?”.

Tradițional, grație intervenției sistematice a formatorilor de opinie din spațiul public, s-a indus (voit) ideea că Republica Moldova se zbate  între două opțiuni geopolitice: estul sălbatic sau vestul civilizat, sau, Uniunea Europeană versus Uniunea Eurasiatică.  De fapt, formatorii de opinie trebuie să-și schimbe categorisirea. După furtul miliardului, după compromiterea totală a ideii de integrare europeană de către liderii politici, după paralizarea instituțională a Republicii Moldova – cetățenii de o manieră evidentă (inclusiv reprezentanții minorităților naționale și etnice)  au început masiv să gândească real la posibilitatea tăierii nodului gordian pentru soluționarea rapidă și eficientă a crizei politice și economice interminabile – unirea Republicii Moldova cu România. Odată cu ei și formatorii de opinie, instituțiile media trebuie să înțeleagă faptul că probleme reîntregirii națiunii române trebuie să devină componenta obligatorie a grilelor de emisie.

Azi în Republica Moldova opțiunile electorale se clasifică în cele unioniste și stataliste. Partidele zis pro-europene au eșuat din cauza corupției la nivel înalt, promovate de clanuri de partid. Situața nu mai poate fi redresată și niciunul din partidele din actuala coaliție de guvernare nu va fi iertat de alegători. Noile proiecte politice care s-au lansat (PPEM, Platforma DA) sau sunt pe cale de a fi lansate (PAS), chiar dacă au decis să readucă în fața alegătorului ideea de integrare europeană în prim plan, nu găsesc susținerea entuziastă plenară din partea cetățeanului asemănătoare cu cea din 2009. Percepția cetățenilor este că a eșuat ideea europeană, dar de fapt, noi știm că au eșuat politicienii care au fost responsabilizați de promovarea integrării europene. Oricare ar fi viteza parcursului european propusă de noile proiecte (unii vor alegerea directă  a președintelui și moratoriu pe parcursul european pentru doi ani, alții vor reformarea justiției în prim plan apoi restul etc) – toate aceste proiecte politice sunt stataliste, de rând cu partidele de stânga și extremă stângă,  și nu propun decât perpetuarea stării de captivitate instituțională, deoarece reformarea unui sistem putred poate să ne ia multe zeci de ani, perioadă pe care cetățenii nu vor s-o acorde nimănui. Perioade de tatonări și încercări am tot avut timp de 25 de ani, timp suficient pentru să fi demonstrat că declararea independenței Republicii Moldova a fost o eroare, pe care trebuie să și-o asume liderii-nomenclaturiști de atunci. De acum încolo statalismul, fie pro-european, fie pro-eurasiatic, devine doar un paliativ de menținere în viață a unei entități teritorial-administrative, conectată la aparate, entitate care nu mai poate fi resuscitată, fiindcă este  decimată de corupție.

Unionismul, existent în realitate, care niciodată nu a dispărut din mentalitatea  socială a populației dintre Prut și Nistru în ciuda străduințelor regimului de ocupație sovietic (nu avea cum să dispară!), din păcate, nu a fost niciodată binevenit la masa discuțiilor publice serioase. Dacă se încerca abordarea subiectului de unele instituții media  –  erau expres create condițiile ca unionismul să fie prezentat drept o opțiune extremistă, demnă de a fi catalogată ca o ilegalitate. De obicei, selectarea interlocutorilor se făcea (se face și în continuare) pe astfel de criterii: un unionist și un moldovenist de grotă – ca show-ul să fie de pomină, unionismul fiind nu o singură dată exploatat ca un gadget pentru ridicarea audienței.

O astfel de abordare a unionismului trebuie să dispară definitiv din strategiile de comunicare ale instituțiilor media. A venit timpul ca instituțiile media, și mai ales cele publice, care sunt plătite din buzunarul cetățeanului, să inaugureze o dezbatere națională pe tema unionismului. Cele 20-25% de unioniști, care apar în sondajele electorale ale cetățenilor, de fapt, sunt mult mai ridicate, deoarece numărul celor care ar vota pentru unirea Republicii Moldova cu România din motive economice și securitare, este mult mai important.

Unioniștii din Republica Moldova sunt repartizați și ei în categorii de persoane diferite, conform gradului de sensibilizare a opțiunii îmbrățișate: unioniștii declarați – sloganul lor este ”Eu sunt unionist și punctum” cei care spun deschis că pledează pentru unirea imediată a Republicii Moldova cu România (circa 20-25%), și unioniștii taciți – cei care la nivel de opțiune electorală, în discuții private recunosc că îmbrățișează ideea unionistă, dar, din varii motive oportuniste, nu doresc să afișeze deschis această opțiune. Sloganul unioniștilor taciți este ”Eu sunt unionist, dar….” Problema cea mai gravă este că unioniștii taciți, pentru diferite beneficii materiale sau conjuncturale, sunt gata să-și ascundă în continuare opțiunea, astfel, ei gândesc doar din perspectiva propriului lor beneficiu și nu din perspectiva binelui comun. Unioniști taciți sunt împrăștiați prin toate partidele, inclusiv prin cele de extremă stângă sau populiste.

Unioniștii declarați sunt cei care doresc binele comun pentru toți membrii societății din Republica Moldova, fără nicio discriminare, deoarece unirea Republicii Moldova cu România nu este doar o reparație istorică, încărcată emotiv, ci un act juridico-politic major, în rezultatul căruia România va reveni în frontierele sale interbelice, cetățenii actualei Republici Moldova redevenind cetățeni ai Uniunii Europene, beneficiind plenar de valorile spațiului european, atât de râvnite de noi toți. Unirea Republicii Moldova cu România nu înseamnă distrugerea Republicii Moldova, ci reînvierea teritoriului său actual, trezirea din amorțirea profundă, în care a fost lăsat inclusiv după declararea independenței. Unirea Republicii Moldova cu România înseamnă o calitate a vieții asigurată pentru toți fără discriminare,  instituții viabile, justiție funcțională și independentă, creștere economică sistematică, democrație reală și viitor previzibil pentru tineri.

Problema necesității unirii Republicii Moldova cu România trebuie internaționalizată. Comunitatea internațională este la curent cu dezideratul unirii celor două state românești, analizele frecvente lansate în ultimul timp pe tema unirii denotă importanța subiectului, iar discuțiile la cel mai înalt nivel în cancelarii europene și nord-americane denotă o conjunctură propice pentru realizarea unirii Republicii Moldova cu România.

Unioniștii din Republica Moldova trebuie să-și dea mâna pentru a obține unirea pe cale pașnică, în parlamentele celor două state românești, responsabil și asumat – așa să ne ajute Dumnezeu!