Înalta distincție de care m-am învrednicit din partea țării-mame România, Ordinul ”Steaua României” în grad de Mare Cruce, o dedic mamei mele, Valentina Petrov, născută Sârghi, profesor de limbă română, care a muncit circa 40 de ani în școala română No2 din orașul Cahul, pe timpurile ocupației sovietice fiind unica școală de limbă română, a cărei absolventă cu eminență sunt și eu. Mama mea este o sfântă în viață, dumneaei de vreo cinci ani încoace, de când am avut nefericita inspirație să mă implic în politică, și-a amplificat numărul de nopți nedormite, deoarece m-a știut mereu ocupată, mereu pe drumuri, mereu într-un stress permanent. Scumpa mea mamă a luat asupra sa nu doar grijile casei, ci și atacurile mizerabile, care au venit și mai vin din partea unor degradați mintal din spațiul public, neprieteni și ”prieteni”, anonimi descalificanți, cu simbrie de la stăpân, aceștia, cu siguranță, neavând o mamă pe pământ. Mama mea, Valentina, are un suflet măreț, a educat zeci de generații de tineri, care acum sunt adulți, care tineri i-au purtat și-i poartă respectul, gratitudinea pentru abnegația de pedagog, pentru dragostea ce le-a cultivat-o cu mult devotament față de limba română.
Tata nu a ajuns să se bucure de realizările copiilor săi. Profesor de istorie, limbă română și limbă franceză, Pavel Petrov și-a educat fiicele, pe sora mea Viorica și pe mine, în spiritul demnității umane, adevărului și dragostei de carte. În prezent, în școlile și liceele din sudul republicii sute de învățători de istorie a românilor au fost formați de tatăl meu, pe timpuri profesor la Școala Pedagogică din Cahul. Tatăl meu Pavel a avut grijă ca în casa noastră să fie cărți, cărți multe, inclusiv cărți românești, aduse de peste Prut, chiar pe timpul ocupației sovietice, fiindcă străbunica mea și surorile bunicii locuiau la Galați și la Iași, unde am călătorit cu părinții și buneii mei în anii ‘60. Astfel, românismul nu l-am descoperit abia în 1989, românismul a fost un cadru existențial, în care am crescut și am fost educată de buneii și părinții mei, ei fiind născuți și educați în România Regală interbelică.
Cu siguranță, decizia Curții Constituționale din 5 decembrie 2013, prin care a fost constituționalizată Declarația de Independență, pune punct din unghiul de vedere juridic pe problema limbii oficiale din RM și problema identitară, civilizatoare și istorică – suntem români, vorbim limba română, istoria noastră este cea a românilor, iar în 1940 și 1944 am fost ocupați de imperiul sovietic. În același timp, conștientizăm, că această decizie este doar o etapă, pe care am depășit-o împreună, generații de intelectuali – lingviști, scriitori, profesori. Munca cea mare oricum rămâne a fi pe umerii acelorași intelectuali, în primul rând, profesori de limbă română, de istorie și civilizație românească. Aici, în RM, lupta pentru limba română, pentru afirmarea de facto a identității noastre românești, nu se va termina nici mâine, nici peste câțiva ani, nici peste zeci de ani.
După decizia CC din 5 decembrie 2013 este imperios necesar să fie creat un Departament debpolitici lingvistice, fie pe lângă Ministerul Educației, fie pe lângă Ministerul Culturii. Astfel de organisme există și sunt recomandabile conform modelului de state, unde există confruntări lingvistice, în virtutea circulației mai multor limbi. RM a întârziat, din păcate, la acest capitol, admițân, astfel, ca să se adâncească înverșunarea minorităților naționale și etnice de a nu accepta limba română, ba mai mult decât atât, de a o respinge în calitate de cadru lingvistic fundamental pentru a conviețui civilizat în statul-gazdă. Zic stat-gazdă (termen din metalimbajul Consiliului Europei), fiindcă RM este stat-gazdă pentru mai mulți reprezentanți ai minorităților naționale și etnice, fie și cei ce locuiesc aici de câteva generații, oricum, ei au VENIT aici, mai recent, mai demult, dar EI AU VENIT la noi (intențiile fiind foarte diverse, de la statut de ocupant-colonist, până la statut de migrant forțat), și nu invers.
Crearea unui atare departament de politici lingvistice trebuie să devină prioritate pentru forțele politice din RM, indiferent de doctrina pe care o îmbrățișează. Această structură trebuie să-și asume elaborarea de politici, strategii și planuri de acțiuni foarte concrete, pentru afirmarea continuă și perseverentă a limbii române în RM, pentru românizarea intensă a spațiului informațional (astăzi acesta este dominat de limba rusă), pentru desfășurarea programelor de studiere a limbii române de către absolut toți cetățenii RM, mai ales cei ce reprezintă alte minorități etnice și naționale. Doar așa vom progresa în materie de emanicpare civilizațională românească, în caz contrar, riscăm să încremenim doar în declarații și decizii, rămânând la nivelul retoricii oportuniste, aducătoare de dividende politice, acestea fiind oportuniste și sterile.
Exprim sincera mea considerațiune și gratitudine pentru PROFESORII DE LIMBĂ ROMÂNĂ din RM, cei care au educat zeci de generații de tineri, mai ales de la 1989 încoace, cei care muncesc fără a-și precupeți sănătatea, deseori în condiții vitrige pentru promovarea și salvgardarea limbii române în RM.
P.S. Sunt profund îngrijorată de scăderea drastică a numărului de studenți la toate facultățile de filologie română, Limba Română în RM trebuie să devină o prioritate educațională, absolvenții facultăților de limbă română, profesorii de limbă română, trebuie să fie privilegiați în materie de remunerare și garanții sociale. Doar așa ne vom mișca înainte și vom reuși emanciparea lingvistică românească!
