Daily Archives

One Article

LIBER LA VIZE ÎN EUROPA – AVE!

Posted by on

foto drapel UE

De azi cetățenii Republicii Moldova vor circula fără vize în baza pașaportului biometric în statele membre ale Uniunii Europene, cu excepția Marii Britanii și Irlandei. Cu acest prilej doresc să le adresez tuturor cetățenilor RM sincere felicitări, unul din drepturile fundamentale ale omului – libertatea de circulație – a devenit realitate după 23 de ani de independență.

Trebuie să menționăm că realizarea mult rîvnită NU ESTE UN CADOU și nici nu trebuie percepută ca atare. Libera circulație în statele UE este, în primul rând,  meritul cetățenilor RM. Cu greu am mers către acest deziderat, prin lupta de emancipare națională, pentru limba română, pentru identitatea românească, pentru adevărul istoric. Cetățenii, măcinați de controverse, duplicități, dubii și neîncredere, au traversat consecutiv perioade electorale, au ales și au respins partide politice și personalități. Desigur, ne-am fi dorit cu toții ca acest proces să fi fost unul mai rapid și mai consecvent. Dar cunoaștem că mentalitățile sociale evoluează lent și anevoios. Astăzi, când RM a încetat să mai fie o zonă izolată din punct de vedere al circulației persoanelor, trebuie să-i amintim pe cei care au contribuit la promovarea ideii europene, oameni politici și de cultură, unii din ei neajungând să se bucure de libertatea circulației sau fiind astăzi în afara formulei de guvernare – ei au construit zi cu zi, efort cu efort mersul nostru spre spațiul valoric european: Grigore Vieru, Lidia Istrati, Ion Vătămanu, Gheorghe Ghimpu, Doina și Ion Aldea Teodorovici, Nicolae Dabija, Alexandru Moșanu, Ion Hadârcă, Valeriu Matei, Ion Ungureanu, Vitalia Pavlicenco, Ion Sturza și mulți mulți alții.

La 7 aprilie 2009 TINERII au fost cei care au decis dezvoltarea RM pentru următorii patru ani, curajul și determinarea celor cateva zeci de mii de tineri ieșiți în PMAN au asigurat RUPTURA  în parcursul politic al RM. Ruptura cu stagnarea rușinoasă de 8 ani a guvernării neo-comuniste din RM. 8 ani de viață pierdută pentru toate generațiile de cetățeni ai RM, 8 ani de pași bătuți pe loc, fără perspectivă de dezvoltare și reformare. Prin urmare, realizarea liberei circulații în UE se datorează tinerilor din RM care au înfăptuit revoluția Twitter și au fracturat mentalitatea socială din RM, făcând posibilă accederea în formula de guvernare a unei coaliții pro-europene.

Meritul guvernării din 2009 până în prezent a fost CONSECVENȚA  de a urma parcursul european al RM, în ciuda conflictelor viscerale (proprii de altfel oricărei guvernări din orice țară democratică).  Asigurarea consecvenței parcursului european a însemnat adoptarea a 43 de legi incluse în Planul de acțiuni RM-UE pentru liberalizarea regimului de vize.  Practic fiecare din aceste legi au trecut de discuții aprigi pe interiorul fracțiunilor, apoi în coaliție. Mai ține cineva minte cum a fost adoptată lege cu privire la asigurarea egalității? Cu fundamentaliști pretinși ortodocși, plătiți de Moscova, încercuind clădirea Palatului Republicii, cu isterii mediatice și deziceri din partea unor lideri politici (vezi opinia lui Mihai Ghimpu în acea perioadă, el afirma că nu vom vedea noi liberalizarea regimului de vize cum nu vom vedea ceafa fără oglindă, tot el a obstrucționat votarea mai multor legi din planul de acțiuni RM-UE). În paralel cu munca efectuată de guvern și parlament, membrii coaliției pro-europene au înfruntat două crize politice de proporții – alegerea președintelui și căderea guvernului pro-european din martie 2013. Aceste crize au fost cauzate de imaturitatea politică a tuturor liderilor politici, de înverșunarea opoziției comuniste, de poftele exagerate ale altora (vezi  pretențiile lui Ghimpu de a deține cu orice preț instanțe judiciare și ministere de forță).

Acum totul pare a fi senin și liniștit, în ciuda crizei geopolitice de proporții din regiune. Multă lume a uitat că în primăvara anului trecut alegerile parlamentare anticipate erau iminente în RM. Un lider politic, pretins european, Mihai Ghimpu, ne îndemna pe noi, pe atunci colegi de partid, să plecăm în opoziție, explicîndu-ne faimoasa strategie 2026 – anul când RM cică ar fi trebuit să -și refacă o coaliție pro-europeană cu PL partid majoritar… Părea un vis urât ceea ce ne propunea Ghimpu, el explica cu atâta entuziasm revenirea  PCRM pentru încă 8 ani la guvernare,  încât nici nu se jena de lașitatea și iresponsabilitatea crasă, ce decurgeau din atare comportament. Cine au fost sfetnicii lui Ghimpu anul trecut? Când vom afla numele lor, căci cu siguranță, strategia 2026 nu era rodul minții lui Ghimpu, el s-a acreditat ca persoană căreia îi place să copie și să reproducă ideile altora.

În fine, contează că 7 deputați din 12, din fosta deja fracțiune a PL, au dat dovadă de luciditate și bun simț politic. A fost luată decizia să sprijine noul guvern pro-european. Republica Moldova nu a călcat a doua oară pe grebla din 1999. Deciziile punctuale, luate la o etapă crucială de dezvoltare a unui stat, vor rămâne în istorie… Percepția secvențială a cetățenilor nu poate fi perenizată. Manipularea își face cu ușurință loc în spațiul public, minciuna e la ea acasă, deoarece fiind construită  pe un discurs denigrator, prinde și se multiplică aidoma ierburilor rele.

Or, cel mai mult contează beneficiul general pentru Republica Moldova. Mai puțin se vor menționa sacrificiile și pierderile la nivel de persoane și partide, vor conta victoriile mari pentru cetățenii Republicii Moldova. Să ne bucurăm de prima din ele – libera circulație în Uniunea Europeană!