Daily Archives

E pe sfârșite legislatura a XIX-a a actualului parlament, se pare că am reușit, totuși, să realizăm câte ceva, s-ar fi putut mai mult, s-ar fi putut mai bine. Însă, actul de guvernare în Republica Moldova, în virtutea imaturității și iresponsabilității clasei politice, în virtutea unei profunde carențe (dacă nu chiar lipsei totale) a unei memorii istorice a democrației, pare a fi un joc de-a decidența cu jumătăți de măsură. Un pas înainte și doi, iar uneori trei-patru – înapoi – cam așa funcționează statul Republica Moldova de la independență încoace. Au fost ani când RM a stagnat, pur și simplu, ba chiar a făcut regrese în materie de primordialitate a legii, funcționării democratice a instituțiilor, respectării drepturilor și libertăților fundamentale (anii 2001-2009).

Ce (nu)am reușit în 5 ani fiind în politică  – 2009-2014?

Eșecurile principale în pofida anumitor eforturi legislative realizate (inclusiv, constatate în urma  activității  de control parlamentar):

• rămânem prizonieri ai unui spațiu informațional infectat de propagandă rusească veninoasă, deoarece proprietarii holdingurilor media sunt deputați în parlament (unii în flagrant conflict de interese pe care CNI nici că le observă) sau pe post de lideri de partide politice, care controlează instituția regulatorie în domeniu;
• corupția înflorește în toate instituțiile statului, mai cu seamă în sistemul judiciar, unde procesul judiciar s-a transformat   într-o tranzacție comercială de tip licitație cu sloganul: câștigă procesul cel care dă mai mult;
• instituțiile statului (inclusiv cele de drept, anticorupție, integritate, audiovizual) sunt în captivitatea influenței politice, generând relații clientelare conform principiului manus manum lavat/o mână spală pe alta;
• economia subterană  e la ea acasă în RM, anual câte două-trei bugete publice fiind puse în circuitul financiar prin spălarea banilor;
• securitatea cetățenilor, și prin urmare a statului, e la un nivel foarte scăzut, RM rămâne a fi vulnerabilă în fața unei eventuale agresiuni, alimentate inclusiv din interior.

Cu ce s-a ales RM timp de 5 ani de guvernare în coaliție? Beneficiul major – liberalizarea regimului de vize și semnarea/ratificarea Acordului de Asociere la UE (care a însemnat un proces politic foarte complicat, un proces legislativ complex, cu adoptarea a unui vast pachet de legi euro-conforme). Realizări conexe în materie legislativă: adoptarea pachetului anticorupție, demararea reformei în justiție, și, finalmente, adoptarea unei noi legi a învățământului – Codul Educației. Voi face un ”studiu de caz” în baza acestui Cod.

Din 2009 am făcut parte în grupul de autori și de experți pentru elaborarea proiectului Codului Educației. Deci, o lege nouă a fost elaborată, discutată și în final adoptată –  în cinci ani. E o perioadă de timp enormă, ținând cont de faptul că legea veche din 1995 demult nu mai corespundea realităților. Este oare bun Codul adoptat? Din punctul meu de vedere este revoluționar, dacă am judeca după reglementările lingvistice – limba română în sfârșit e la ea acasă în sistemul educațional și  limba rusă, în sfârșit, este o limbă străină ca altele și va putea fi predată la alegere. Codul pare a fi echilibrat, dar, din păcate, în goana după echilibre exagerate, Codul Educației a păstrat un set de jumătăți de măsură – un soi de ”tradiții moldovenești”, cu iz răsuflat de sovietism totalitar, tot ele ținându-ne în captivitatea nostalgiilor și apucăturilor de rea pomină.

Le voi enumera punctual.

• Codul nu oferă soluții clare cu privire la părăsirea și revenirea în traseele educaționale preuniversitare, mai cu seamă, în cazurile eșecurilor școlare: au dispărut din textul Codului liceele profesionale, car ar fi trebuit să propună și ele, pe lângă asimilarea unei profesii-meserii,  un bac profesional, ca finalitate pentru elevi, pentru a nu-i discrimina în raport cu elevii ce aleg bacul academic;
• Codul nu a tranșat suficient de clar misiunea colegiilor, păstrând în același timp (din cauza unui amendament ”cu interes lobbist” votat de comisia parlamentară de profil) posibilitatea transferului a cel puțin 30 credite ECTS din învățământul colegial în cel universitar (lucru inimaginabil, deoarece e vorba de două trepte de învățământ diferite!);
• Codul a păstrat denumirea ministerului de resort – Ministerul Educației, autorii negăsind susținerea politicului în a promova denumirea sa corectă (prin tradiție europeană) – Ministerul Educației și Cercetării;
• Codul oferă funcției de rector două mandate consecutive a câte 5 ani (era cazul de păstrat 4 ani (la nivel de mandat prezidențial), căci, oare nu universitatea este entitatea ce trebuie să ofere un exemplu de  progres și dinamism societății întregi? 10 ani de rectorie este exagerat de mult, unde mai pui că acest Cod nu are efect retroactiv și unul din rectori, cu fular verde în jurul gâtului,   perenizat  în funcția sa ca mulți alți omologi de-ai săi de funcție și de fular,  deja a  declarat că rectorii moldoveni vor avea dreptul să mai cumuleze încă două mandate! Luați aminte – mandatul ”moldovenesc” este o realitate diagnosticată cu acte în regulă.  La întrebarea adresată unui rector al instituției publice sau președintelui Academiei din Jmerinka moldovenească – ”Cât doriți  să dureze mandatul dstră?” Răspunsul este unul: ”Hojma”.
• Aceiași rectori au făcut presiuni asupra ministerului prin șantaj și au obținut un alt vestigiu sovietic, ce ne păstrează în limitele diagnozei de ”moldoveni”. Cea de a doua treaptă de doctorat – habilitatul – apare în textul Codului, pentru a liniști orgoliile prezumptuoase ale tuturor habilitaților din RM, care pe timpuri susțineau la Moskova tezele lor, cărând lăzi cu sticle de coniac din Moldova, și uimind profesorii ruși cât de bine cunoșteau doctoranzii moldoveni la examen limba ”străină” – româna! Habilitații din RM sunt excepționali, când se adună la o conferință științifică pe la Academia noastră din Trembita și Malinovka – nu-și dau rândul la sforăială, iar într-o frază fac câte șapte greșeli de gândire, ceva mai mult decât unii academicieni. Aceia totuși, sunt academicieni, am citit și ”epistole” de-ale unora din ei – teribilism, nu alta! Culmea este faptul că acest ”doctorat habilitat” nu poate fi echivalat nicăieri în lume – cu cele 200 de pagini de ”cercetare autentică moldovenească” – habilitatul moldovenesc nu poate fi echivalat nici măcar peste Prut, în România. Am cunoscut personal tipi, care se umflă în pene cu habilitatul lor, dar a căror ”operă” face exact cât o ceapă degerată și e valabilă doar în spațiul ”megaștiințific ” de pe Bâc.
• Codul nu readuce plenar, odată și pentru totdeauna, cercetarea științifică la ea acasă – în instituțiile de învățământ superior. Și nici nu putea să se întâmple aceasta doar prin adoptarea Codului Educației.  Era necesară fie adoptarea Legii cu privire la Academia de Științe și adoptarea unei noi legi, care ar fi reglementat cercetarea și inovarea, fie, cel puțin, modificarea radicală a Codului pentru știință și inovare.  În situația creată  jumătatea de măsură va da multe bătăi de cap celor ce vor implementa Codul Educației.
• Preocupat de monopoluri și timorat de concurență europeană loială, un academician  din parlament, vestit prin activitatea de lobby în favoarea clinicilor sale  private, prin care pompează bani pentru transplanturi și reproducere artificială, nu a ezitat să vicieze versiunea guvernului în materie de învățământ medical – amendând (cu siguranță, nu gratis, activitatea de lobby în RM nu este legalizată) un articol din cod, obstrucționând astfel dreptul cetățeanului la libertatea de alegere a parcursului educațional. Tipul nu are nicio treabă cu normele europene, că, dă mă rog, el e academician al academiei de pe malul Bâcului, cea mai academicească  academie din toate academiile lumii (așa ar fi spus Candid, vestitul personaj dintr-o poveste filosofică a lui Voltaire). Iar un ditamai titlu de academician se obține cu greu – trebuie să dai niște niște bani  pentru astfel de titlu, să mai lobezi niște interese pentru scumpa academie de pe Bâc! Duka are ochiul vigilent și mâna lungă! În RM dacă nu ai titluri – nu ești om de vază și nu te cheamă nimeni la masă! Numai că titlurile astea de pe malul Bâcului nu prea sunt vizibile imediat ce treci frontiera cu UE. O fi ele vizibile prin spațiul CSI, că de acolo li se trage lucoarea unor academicieni și habilitați.

În concluzie – intențiile autorilor Codului Educației au fost foarte bune. In esență  este un document programatic (fie și cu lacune vizibile), care va necesita o sumedenie de acte normative adiționale și  o muncă titanică pentru ca prevederile acestui Cod să fie realizate. Noroc de ministrul educației, Jeanne d’Arc, zic eu, dacă poposea încă în 2009 în fruntea ministerului, Codul ar fi fost votat în 2011.

Am făcut radiografia doar a unui singur proiect de lege, cu o istorie de cinci ani, dar care radiografie este emblematică și poate fi aplicată multor proiecte de legi, adoptate în parlament. Spre regret, unele din ele, prin viciere intenționată, au îmbogățit, fie o bună parte din deputați, fie o categorie de cetățeni cu interese. Cert este că astfel de fenomene nu trebuie să aibă loc. Dar o simplă predică sau o chemare patetică de pe paginile unui blog de profesor universitar, cu siguranță, îi vor face să zâmbească pe cei ce țin mâna pe pulsul  banului obținut din business cu statul și  din controlul instituțiilor aceluiași stat.

M-am convins pe parcursul a 5 ani, că a face politică în RM înseamnă jumătăți de măsură, condimentate cu arta șantajului și a populismului. Cuvintele cheie negative ale acestor cinci ani de activitate politică, pe care i-am  urmărit inclusiv de la o anumită distanță, ca un evaluator de profesie, ar fi: ineficiență, ambiții bolnăvicioase, incoerență, ipocrizie, șantaj, troc, neîncredere, minciună, lovitură sub centură. Care sunt cuvintele-cheie pozitive? Le voi enumera, dar se vor referi la umila mea persoană și, doar  la unii din colegii mei politicieni: sacrificiu, dedicație, responsabilitate, pasiune, activism.

Politicul din RM are nevoie urgentă de un transplant de sânge nou, dar și curat, sânge ce ar veni de la o generație de cetățeni, nepătați de balcanismele moldovenești. Aceștia ar fi, o parte din  cetățenii activi, din sfera publică și privată, din RM, dar mai ales, cetățenii noștri din diasporă. E bine cunoscut faptul, că un sistem poate fi reformat doar cu ajutorul celor din exterior. Cei mai buni cetățeni ai noștri din diasporă trăiesc demult conform legilor europene, ei nu au gândire defectă, ei știu cum și ce trebuie de făcut în RM. Avem nevoie de un suflu nou în politicul din RM. Sper că aceste vânturi noi, europene, vor anima  catargele vasului în semi-derivă pe nume Republica Moldova.