Daily Archives

One Article

VULTURUL EUROPEAN VERSUS MÂRȚOAGA PLR

Posted by on

Îmi aduc aminte anul trecut, în luna iulie,  am venit cu ideea ca simbolul PLR să fie acvila, reieșind din experiența partidelor liberale europene. O echipă întreagă de specialiști, în frunte cu Sergiu Stanciu au lucrat asupra conceptului stilizat al acvilei. Simbolul a fost testat în cadrul unor focus grupuri, a fost discutat pe larg de membrii  partidului în devenire. Interpretarea simbolului era una foarte explicită – acvila întruchipează libertatea, puterea vizionară, avântul etc. M-am bucurat mult că ideea mea a avut susținere pe interiorul echipei. Însă, un partid politic este mult mai mult decât un simbol și niște culori. Ascensiunea acvilei PLR a durat exact până la summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius din noiembrie 2013, și s-a mai ținut puțin până la congresul de constituire a PLR la 15 decembrie.

După congres acvila PLR a cam pălit la culoare, a cam încetinit zborul, deoarece nu s-a pus suflet și entuziasm în ideea inițială de creare a unui partid nou, bazat pe alte principii decât cel de la care s-a desprins PLR. Era, totuși, vorba de păstrarea, în primul rând, a electoratului pro-românesc, pro-european, care urma să fie atras de un partid politic, unde și-ar fi găsit loc tineri profesioniști, inclusiv din diasporă, un partid exonerat de relații clientelare manus manum lavat, un partid transparent,  axat pe cele mai noi tehnologii politice. Din păcate, imediat după anul nou, PLR nu a făcut decât să fie obsedat de construcția teritorială a partidului, fără a proiecta eficient și rapid strategia pentru parlamentarele 2014. Toată activitatea s-a redus la…. așteptarea lui Godot, adică Ion Sturza. Istoria cu venirea lui Ion Sturza este una trasă la indigo  cu piesa lui Samuel Beckett, eminent exponent al teatrului absurdului. Și dacă piesa lui Beckett are valoare literară universală, așteptarea lui Godot simbolizând speranța pentru schimbare, pentru PLR așteptarea lui Ion Sturza a fost letală. Între timp, a fost respinsă orice idee de organizare a unui congres extraordinar pentru demiterea actualei conduceri PLR și alegerea unei conduceri noi (déjà-vu – vezi istoria cu PL), s-a tărăgănat timpul pentru întrunirea primului consiliu republican PLR  pentru a decide strategia de campanie, în sfârșit, a fost respinsă oferta PLDM de a merge împreună în alegeri.

Vulturul PLR  demult nu mai este vultur, din PLR a plecat seva generatoare de idei, de energii creative – cei mai activi și notorii membri au părăsit echipa PLR, partid care după 30 noiembrie va dispărea de pe firmamentul politic al RM.

Îmi pare rău de simbolul partidului, care acum este lipsit de conținut – în primul rând, cei mai buni și mai activi oameni. În PLR nu mai e nici urmă de liberalism, de democrație de partid, de pluralism de opinii, de meritocrație și profesionalism.  Păcat de  simbolul PLR, acvila, care se  mai întrezărește palid pe panourile publicitare. Degeaba, căci a dispărut și mesajul pro-românesc, și mesajul pro-european, și mesajul pro-NATO!

Acum simbolul  PLR,  de facto, a devenit mârțoaga mioritică, ce își propune să lupte cu oligarhii (sic!). Numai că mârțoaga nu are șanse să ajungă la guvernare, căci nu e vorba de mârțoaga din grajdul lui Arap Alb, care după ce mănâncă o tavă de jeratic se transformă în harmăsar năzdrăvan. E o mârțoagă ordinară, care se mulțumește cu niște ciulini, care îi vor asigura putere exact pentru a duce ștampila partidului agățată la ureche.

Republica Moldova riscă să vireze în altă parte după alegerile din 30 noiembrie, apar partide populiste neo-fasciste pro-putiniste, separatiste, iar partidul care prin votul din 30 mai 2013 a contribuit la continuitatea parcursului european și-a pus obrăzar  și s-a raliat țipălăilor nihiliști, poposiți pe bani rusești pentru a îngenunchea Republica Moldova.

P.S. PENTRU CEI CARE STÂRNESC RUMORI PRIN TÂRG PE BANI MĂRUNȚI:  NU AM DE GÂND SĂ PLEC AMBASADOR ÎN NICIO CAPITALĂ A LUMII, ÎMI LAS LIBERTATEA DE A PROCEDA AȘA CUM VOI  CONSIDERA DE CUVIINȚĂ, ÎN DEPLIN RESPECT CU VIZIUNILE  ȘI  IDEALURILE MELE.