LIMBA ROMÂNĂ PE GRATIS?

Posted by anagutu on
LIMBA ROMÂNĂ PE GRATIS?

?Guvernul a anunțat demararea programului de predare a limbii române (gratis pentru audienții rusolingvi, funcționari publici).

?Pentru mine e un déjà vu. Mă întorc în anii 1990-1991. Predam limba română funcționarilor rusolingvi din instituțiile publice. Cursurile erau plătite 100% din bugetul public. Am fost șocată de numărul extrem de mare de funcționari, vorbitori doar de limbă rusă.

?Legislația lingvistică din 1989 crease o conjunctură propice pentru a-i incita pe rusolingvi să învețe limba română.

‼️Doar că gratuitatea NU a generat o dorință aprigă din partea minorităților de a învăța limba română. Practic, funcționarii erau obligați să frecventeze cursurile de limbă română. Mulți din ei aveau ceasurile setate la ora Moscovei. Așteptau refacerea URSS.

❌Am sesizat deseori atitudini batjocoritoare în adresa limbii române, mulți din acei funcționari mă provocau la polemici despre (in)utilitatea învățării limbii române. Șovinismul velicorus țâșnea prin toți porii ființei lor imperiale

?Mi-a rămas un gust amar după predare a limbii române pentru funcționarii monorusolingvi. A fost cea mai ingrată experiență pedagogică din cariera mea de lingvist-romanist.

?Orice proces de învățare cu ajutorul unui pedagog, mai cu seamă atunci când e vorba de adulți angajați în instituțiile statului, trebuie să fie condiționat de implicarea pe bune, inclusiv financiară, a audienților.

⁉️Până la urmă, CUM se face că după 32 de ani de existență a statului Republica Moldova în instituțiile publice mai există funcționari care NU cunosc limba oficială a statului – limba română?

⁉️Oare nu era de datoria personală a funcționarului să reușească să învețe limba română? Sigur că da!

?Consider că statul nu trebuie să-și asume cheltuieli pentru a repara handicapul lingvistic al minorităților etnice.

‼️Cunoașterea de către minoritățile etnice a limbii oficiale a statului de adopție este o condiție obligatorie pentru a asigura buna înțelegere într-o societate. E valabil și pentru minoritățile etnice din Republica Moldova. Așa cum e valabil în Franța, Italia, Suedia, România etc.

#numaiunirea