Yearly Archives

75 Articles

APCE PROMITE REPUBLICII MOLDOVA TRECEREA LA POST-MONITORIZARE

Posted by on


La 2 octombrie în cadrul şedinţei plenare APCE a avut loc dezbaterea raportului Respectarea de către RM a obligaţiunilor şi angajamentelor faţă de CoE. Dezbaterea a fost una foarte intensă,  majoritatea vorbitorilor au declarat susţinerea RM în parcursul său de democratizare a şi europenizare. Discuţiile s-au încins în jurul amendamentului 20, formulat de delegaţia RM, care propunea trecerea la post-monitorizare. Unicul din cei prezenţi în sala plenului care s-a opus la toate amendamentele în favoarea RM a fost comunistul Petrenko.

Ieri deputaţii au constatat necorespunderea textului din ultimul punct al rezoluţiei adoptate cu textul care afost votat în plen. Delegaţia RM a sensibilizat plenul APCE, preşedinţia şi cancelaria plenului să verifice stenograma şi video, care denotă discordanţe. Astfel, fraza cu privire la rămânerea RM sub monitorizare, conform variantei votate   de plen, nu trebuia să se regăsească în varianta finală a rezoluţiei.

 

Delegaţia va sesiza Comisia regulament, imunităţi şi afaceri instituţionale pentru a clarifica incidentul.

Vezi aici discursul deputatului Ana Gutu RO

Voir ici le discours sur le monitoring, 02 octobre, 2013, APCE, Strasbourg, France

kuva

Ana Guțu la APCE: ”Politica de presiune economică şi şantaj contravin jurisprudenţei comunitare și internaționale”

Posted by on

La 30 septembrie, în cadrul dezbaterii libere, deputatul leberal-reformator a luat cuvântul în numele grupului politic ALDE. Discursul a fost axat pe inadmisibilitatea presiunilor economice și militare, pe care le exercită Rusia asupra unor țări din Parteneriatul Estic, precum Republica Moldova, Ucraina și Georgia.

Vezi mai jos discursul.

***

Domnule preşedinte,

Distinşi colegi,

În numele grupului ALDE în dezbaterea de astăzi aş vrea să vorbesc despre Parteneriatul Estic, instrument puternic de cooperare cu 6 ţări ale Europei de Est – Ucraina, Republica Moldova, Bielorusia, Georgia, Armenia şi Azerbaidjan – iniţiativă ce aparţine Poloniei şi Suediei, iniţiativă care are menirea să amelioreze democraţia în aceste ţări, să ducă spre o dezvoltare economică durabilă bazată pe securitatea energetică, spre un nivel elaborat de relaţii interumane. Pe 28-29  noiembrie, la Vilnius va avea loc summit-ul Parteneriatului Estic, în cadrul căruia trei ţări speră să semneze Acordul de  Asociere cu UE (este vorba despre Ucraina) şi altele două – Georgia şi Republica Moldova care vor parafa acest Acord.

Decizia celor trei ţări de a urma parcursul integrării europene a fost o decizie suverană, ce decurge din normele dreptului naţional şi internaţional. Angajamentul de a se apropia de UE, care este un spaţiu de valori, este atât de binevenită, întrucât aceste ţări au toate un trecut totalitar – comunist, şi este ceva normal ca ele să dorească să scape de trecutul lor, de tot ceea ce a însemnat imperiul sovietic – încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, dictatură şi represalii.

Surpriza vine din partea Rusiei, care, din păcate, manifestă un comportament mai puţin amical, ba chiar ostil, căci presiunile economice care vin din partea Rusiei sunt împotriva Ucrainei şi Republicii Moldova. Embargoul introdus de Rusia, la fructe şi legume, la vinurile moldovenești, dar și pentru anumite produse ucrainene, atestă o intoleranţă inadmisibilă a Rusiei privind decizia luată de ţările Parteneriatului Estic. Rusia încurajează prin finanțarea puternică separatismul din regiunea secesionistă Transnistria, Rusia așa și nu a retras armata sa de acolo. În afară de aceasta, presiunea militară asupra Georgie a luat amploare. De câteva luni militarii ruși construiesc fortificări din fier pentru a marca frontierele ilegale chiar dincolo de teritoriile pe are le-au ocupat în 2008. Chemăm Rusia să înceteze agresiunea militară împotriva Georgiei și să se conformeze rezoluțiilor adoptate de APCE.

Or, distinşi colegi, alegerea vectorului de politică externă este decizia suverană a oricărui stat membru al ONU sau al CoE, şi nu trebuie coordonată cu o altă ţară. Aş vrea să le amintesc colegilor noștri ruşi, care fac parte din APCE, că Rusia este o ţară membru a CoE şi a APCE, politica de presiune economică şi şantaj contravine jurisprudenţei comunitare și internaționale. Chiar dacă Rusia este o putere militară, ea nu trebuie să facă presiuni asupra acestor ţări.

Trei din ţările Parteneriatului Estic au ales ferm parcursul european, este o decizie suverană de la care nici o ţară nu trebuie să se abată. Relaţiile de parteneriat între ţări se construiesc pe principiul de paritate. Sperăm că summit-ul Parteneriatului Oriental de la Vilnius va fi un succes,și chemăm Rusia să respecte jurisprudența CoE cât și rezoluțiile APCE și normele de drept internațional.

Va mulţumesc pentru atenţie!

Vezi AICI discursul în limba franceză în numele grupului ALDE, 30.09.2013, APCE

 

 

ÎNTÂLNIRE CU DIASPORA DE LA STRASBOURG

Posted by on

 

??????????????????????????????? ??????????????????????????????? ???????????????????????????????

La 29 septembrie deputatul leberal-reformator Ana Guţu s-a întâlnit cu reprezentanţii diasporei, concetaţeni stabiliţi cu traiul sau care se află la studii la Strasbourg, Franţa. În cadrul întâlnirii, care a fost prilejuită de lansarea Clubului de discuţii Neo-dacii, au fost dezbătute chestiuni legate de situaţia politică din RM, evenimentele de ultimă oră, inclusiv cele legate de BEM  şi Aeroportul Internaţional. Tinerii din diasporă s-au interesat de oportunităţile revenirii la baştină,  politicile guvernului în acest sens. Participanţii la întâlnire au manifestat interes faţă de sesizarea la Curtea Constituţională pe marginea interpretării art.13 din Constituţie.

Iniţiatorul inaugurării Clubului de discuţii Neo-dacii a fost Gheorghe Bobeică, jurnalist acreditat la CoE, originar din RM.

 

 

SESIUNEA APCE DE TOAMNĂ 30.09. – 04.10.2013 A ÎNCEPUT, CoE, STRASBOURG, FRANȚA

Posted by on

20130930_124805

La 30 septembrie a demarat sesiunea de toamnă APCE. În cadrul agendei vor fi dezbătute chestiuni legate de activităţile OCDE, Dreptul copiilor la integritatea fizică, Evoluţia procedurii de monitorizare APCE, Securitatea naţională şi  accesul la informaţie, Respectarea obligaţiunilor şi angajamentelor de către  Republica Moldova, Securitatea alimentară – provocare permanentă ce vizează toată lumea, Lupta împotriva discriminării seniorilor pe piaţa muncii, Fortificarea instituţiei mediatorului în Europa. În cadrul sesiunii plenare vor vorbi în calitate de invitaţi preşedintele Armeniei, Serge Sarkissian, preşedintele Dumei ruse Serghei Naryshkine, preşedintele Serbiei Tomislav Nicolici.

În discursul său inaugural preşedintele APCE Jean-Claude Mignon  a făcut referinţă la vizita sa recentă în RM, a salutat angajamentul ferm al actualei guvernări pe calea reformelor şi democratizării instituţiilor statului. Jean-Claude Mignon a adresat cuvinte de mulţumire delegaţiei RM pentru disponibilitatea şi buna organizare a celei de a treia vizite a sa în RM, a transmis sincera gratitudine preşedintelui RM Nicolae Timofti, prim-ministrului Iurie Leancă, vice-premierului Eugen Carpov,  asigurând  de plenara susţinere a RM din partea APCE  în parcursul său european.

Raportul cu privire la ăndeplinirea obligațiunilor și angajamentelor de către RM va fi examinat în ședința de miercuri, 2 octombrie, între ora 18.30 și 20.00 ora Franței. Membrii delegației RM la APCE au elaborat un set de amendamente, inclusiv amendamentul referitor la trecerea RM la etapa post-monitorizare. Decizia finală va fi luată de plenul APCE.

Discursul Anei Guțu în Dezbateri libere în numele grupului politic ALDE despre Parteneriatul Estic și comportamentul agresuiv al Rusiei

MINISTERUL EDUCAȚIEI ”DA” – RECTORII ”BA”

Posted by on

2013-09-19 10.13.36

Astăzi 19 septembrie în cadrul Comisiei parlamentare Cultură, educație, cercetare, mass-media, tineret și sport au fost organizate audieri pe marginea proiectului de lege pentru amendarea Legii învățământului în sensul creării unei Agenții de Asigurare a calității, care va acredita și va evalua programele de studii la cele 3 cicluri universitare, dar și cele din învățământul vocațional. Poziția Ministerului Educației este decisă – până va fi adoptat noul Cod al educației, e nevoie ca această Agenție să fie creată și să fie relansat procesul de evaluare a calității în sistemul de învățământ superior și cercetare.

Apar foarte multe semne de întrebare pe marginea atitudinii luate de reprezentanții Consiliului Rectorilor și Academiei de Științe, care nu doresc crearea rapidă a acestei Agenții și solicită relansarea procesului de acreditare și evaluare în baza Consiliului Național de Acreditare academică (CNA), care până în prezent a efectuat doar acreditarea științifică, dublând acreditarea didactico-științifică realizată de minsietr. Mai mult, reprezentanții AȘM și rectorii instituțiilor publice doresc  transformarea CNA în viitoarea agenție de Asigurare a Calității.

Am dezaprobat această poziție categrică, exprimată în termeni puțin elogioși vis-a-vis de Ministerul Educației, care a fost învinuit de toate necazurile din învățământul superior.

Aș avea șie eu câteva întrebări către reprezentanții zeloși ai sectorului academic, care sunt, chipurile, promotori ai valorilor europene în învățământ: există în experiența europeană cazuri când mandatul unui rector al instituției publice să fie de vârsta indenpendenței statului? Există academii de științe care mai inaugurează universități pe banii statului și pun în fruntea lor oameni ”merituoși”, care întâmplător se dovedesc a fi soțiile președinților de academii? Există undeva în Europa, spre care tindem, instituții zise publice (de stat, pre limbajul local), în care 80% din studenți achită taxe de studii? Se crează impresia, că micii feudali din învățământul superior din RM nu prea doresc să modernizeze nici mentalitățile, dar nici să se debaraseze de viciile care macină fiefurile lor, gen: comerț/plagiat cu teze de licență, masterat și doctorat, folosirea proprietății statului în interese personale ș.a.

Vezi AICI proiectul de lege cu privire la amendarea Legii învățământului

Vezi AICI amendamentle deputatului Ana Guțu

PLAGIATUL „de Coloniţa”

Posted by on

Penibilă această prestaţie a celor cinci disidenţi liberali, care şi-au adus aminte de limba română şi au sesizat Curtea Constituţională în problema interpretării art.13! Stimaţi foşti colegi pretinşi liberali, ce gând genial v-a străbătut circumvoluţiunile astă noapte de nu v-a lăsat în pace până nu aţi născut….un plagiat dezgustător de nivelul claselor primare?

V-aţi adus aminte că sunteţi „patrioţi” ai limbii române?! Vă mustra conştiinţa că aţi manifestat un retard semnificativ în raport cu valorile pe care le-aţi promovat sau cel puţin, v-aţi angajat să le promovaţi în campaniile electorale?

Aha, aţi umplut puşculiţa partidului suficient de  generos  prin mita la licenţe la transport, autorizaţii pentru construcţii ilegale eliberate de primăria Chişinău, business cu instituţiile statului pe piaţa de carburanţi etc… iată acum da – aveţi girul „conştiinţei naţionale”  împlinite şi satisfăcute de „faptele măreţe”!

„Patriotismul” vostru debordant vă va duce pe culmile gloriei şi a dragostei populare!  Vă va umple coşul electoral cu noi votanţi! Câtă genialitate în gândirea voastră cea de pe urmă care a născut o hăt colea sesizare la CC (se vede că aţi stat bine cu copiatul la şcoală)! După ce aţi refuzat să votaţi un guvern pro-european, v-aţi dat seamă că barca găurită a PL-ului are nevoie urgent de cârpituri! „Să cârpim barca găurită a PL-ului cu o sesizare la CC! Trăiască limba română!” – zise cineva din ipocriţii Căpitanului miop.

Săriţi votanţi ai cauzei naţionale! Săriţi şi salvaţi Partidul Liberal! Se scufundă măreaţa corabie din cauza Căpitanului miop! Dar unde-s marinarii? Iată-i că vin, vin puhoaie, toţi aliniaţi sub „flamura patriotismului”: „Noi suntem cauza! Noi suntem salvatorii neamului! Noi avem ştampila! Noi suntem monumentul! Noi avem microfonul! Noi!…Noi!…” Şi aşa tot se auzeau strigăte din marea politică pseudo-liberală  a Republici Moldova, până când barca suficient de găurită s-a scufundat… Amin!

 

P.S. Din cauza unor interpretări eronate în presă referitor la o presupusă  retragere de către Ana Guțu a sesizării sale depuse la CC prezentăm mai jos copia scrisorii deputatului Ana Guțu din 22 august 2013, prin care se solicita transferarea examinării sesizării din  12 septembrie  la 11 septembrie curent.

Scrisoare  către CC din 22.08.2013 

 

ÎNTREVEDERE CU AMBASADOAREA SUEDIEI LA CHIȘINĂU

Posted by on

2013-09-16 14.04.17 2013-09-16 15.24.39

La 16 septembrie, Ana  Guțu, președinta Comisiei parlamentare pentru Politică Externă și Integrare Europeană a avut o întrevedere cu Ambasadoarea Suediei la Chișinău Doamna Ingrid Tersman. În cadrul întrevederii au fost abordate problemele ce ținde agenda parlamentară în sesiunea curentă, de prioritățile legislative vizând  angajamentele RM ce țin de parcursul european.

Ana Guțu a mulțumit Ambasadoarei Suediei pentru sprijinul constant și substanțial pe care-l acordă  Suedia prin proiecte ce țin de securitatea energetică, solidaritatea comunitară, suma acestui suport depășind 100 mln euro. În acest context Ana Guțu a formulat sugestia unei posibile expertize din partea Suediei în materie de reformă educațională, Suedia fiiind țara membru UE cu cel mai înalt grad de calitate a educației.

Ambasadoarea Suediei a salutat decizia liberal-reformatorilor de a vota un guvern pro-european la 30 mai 2013 și a subliniat importanța avansării RM pe calea integrării în UE.

 

 

 

 

ÎNTÂLNIRE CU REPREZENTANȚII DIASPOREI LA PARIS, FRANȚA, 14 SEPTEMBRIE 2013

Posted by on

poză 2

La 14 septembrie deputatul Ana Guțu a avut o întâlnire cu reprezentanții diasporei la Paris. În cadrul întrevederii cetățenii RM stabiliți la Paris cu trai permanent au avut ocazia să audă din prima sursă informații referitor la situația politică din RM, perspectivele de evoluție a procesului politic în contextul summit-ului Parteneriatului Estic de la Vilnus. Reprezentanții diasporei s-au arătat interesați și au solicitat detalii asupra concesionării Aeroportului internațional Chișinău și transmiterii pachetului de 23% de acțiuni din proprietatea statului în gestionare privată de la BEM.

Un subiect de discuție a constituit și sesizarea la Curtea Constituțională pe motivul interpretării articolului 13 din Constituție. Deputatul Ana Guțu a adus la cunoștința compatrioților săi detalii cu privire la fondarea Partidului Liberal Reformator și evenimentele care au precedat lansarea ideii de creare a unei noi entități politice.

Cetățenii RM stabiliți cu trai permanent în țările membre ale UE reprezintă segmentul civic cel mai educat și mai pregătit pentru a accepta și respecta valorile europene, ținând cont de gradul înalt de responsabilitate și adaptabilitate a diasporei la realitățile sociale, economice din UE.

Deputatul Ana Guțu le mulțumește tuturor participanților la întâlnirea din 14 septembrie pentru sensibilitate și disponibilitate  și îi asigură pe toți compatrioții săi că va ține cont de părrerile și opiniile lor formulate, în procesul exercitării mandatului său de parlamentar.

REUNION DU CONSEIL ASSOCIATIF DE L’AGENCE UNIVERSITAIRE DE LA FRANCOPHONIE

Posted by on

13090003 13090005 13090002

Le 13 septembre, à Paris, a eu lieu la réunion du Conseil Associatif de l’Agence Universitaire de la Francophonie. Dans le cadre de la réunion les membres du CA ont examiné 51 demandes d’adhésion à l’AUF, qui sont parvenues à l’AUF après l’Assemblée Générale de l’AUF qui s’est tenue à Sao Paolo, Brésil, le 7-1à mai 2013. Le recteur de l’AUF M.Bernard Cerquiglini a mentionné le rayonnement de l’AG de Sao Paolo, qui s’est avéré une véritable feuille de route pour les universités membres de l’AUF.

La programmation quadriennale 2014-2017 comprend les priorités de l’AUF qui visent l’appui aux universités  en matière de numérique (cours en ligne ouverts), gouvernance universitaire, mais également support aux gouvernements de certains pays francophones qui nécessitent une expertise dans le domaine de la réforme LMD (par exemple, le cas du mali, dont le ministre de l’éducation a sollicité l’expertise de l’AUF. Lors de la réunion du CA a été présenté le Vade-mecum relatif à l’application des aspects linguistiques de la charte d’adhésion à l’Agence universitaire de la Francophonie.

La démarche du Vade-mecum est fondée sur l’incitation et l’encouragement avec, chaque fois que cela est possible, des initiatives concrètes de l’AUF pour faciliter la mise en œuvre de la charte. L’application de la charte d’adhésion, pour ses aspects linguistiques, doit aider à renforcer le dialogue entre l’AUF et ses établissements membres et consolider la place de la francophonie universitaire au sein de ces établissements.

 

GHIMPU CU ”JALBA ÎN PROȚAP” LA APCE

Posted by on

Actualul lider PL Mihai Ghimpu se  manifestă ca un veritabil frustrat al scenei politice moldovenești, după ce și-a aruncat propriul partid în opoziție. Plângărețul politician  acum scrie ”jalbe” pe la cancelariile europene, care jalbe deloc nu fac față unui așa numit ”liberal” cu viziuni ”europene”. Toate viziunile sale europene se reduc la ura oarbă față de colegii săi, cei șapte deputați liberal-reformatori, care la 30 mai 2013 prin susținerea unui guvern pro-european au salvat Republica Moldova de la alegeri anticipate și i-au asigurat mișcarea înainte pe calea apropierii de UE.

Orbit de propria miopie politică, înglodat în teorii conspiraționiste, exaltat de exageratul amor pentru ”infailibila-i intuiție politică”, Mihai Ghimpu se dedă noilor sale ”pasiuni scriitoricești” (de genul grafomaniilor de pe blogul său, pline de agramații și incongruențe psihice) – de data aceasta adulatorul țigării nestinse s-a aruncat în vâltoarea genului epistolar. Și nu generează simple epistole, ia colea niște scrisorele insignifiante gen Baudelaire sau Arthur Rimbaud, ci mite cogea scrisori către foruri europene…Cică m-au trădat… Cică trădătorii nu merită să fie membri în delegații parlamentare…cică eu i-am făcut deputați, eu trebuia să semnez acordul de constituire a coaliției pro-europene și nu Hadârcă, am sesizat Curtea Constituțională, ajutor!…eu sunt cu ștampila…

Rușinică, Domnule Ghimpu, se pare că vreți să-i faceți companie deputatului comunist Grigore Petrenco, cel care de ani buni își răcește gura pe la tribuna  APCE, denigrând statul Republica Moldova. Vă meritați plenar titlul de ”opoziție”….de fapt, niciodată nu ați fost la guvernare! A rămas doar amintirea din ea, adevărat că această amintire se cifrează la sute de milioane de euro, agonisite din businessul petrolier cu instituțiile statului, despre aceasta nu ați îndrăznit să menționați în scrisoarea către oficialii APCE? De ce oare?

Vezi aici scrisoarea lui Mihai Ghimpu către grupul politic ALDE APCE