TROMPETELE DEZUNIRII NOASTRE

TROMPETELE DEZUNIRII NOASTRE
14.06.2026
O zicere în cadrul zgomotosului congres al PAS mi-a confirmat presupunerile mele a propos de următorul fenomen: în spațiul public, în ultimul timp, este vehiculată cu intensitate ideea superiorității clasei politice dintre Prut și Nistru în raport cu cea din. România. Explic: narațiuni în adresa României precum ”luați exemplu de la politicienii PAS din Republica Moldova”, ”faceți digitalizarea ca în Republica Moldova”, ”luptați împotriva corupției așa cum face Maia Sandu în Republica Moldova”, ”combateți războiul hibrid al rusiei așa cum face PAS în Republica Moldova”, ”reformați justiția așa cum a reformat-o PAS în Republica Moldova”, și tot așa în același stil.
Inițial am crezut că sunt mesaje singulare, precum de exemplu, cel al lui Valeriu Pașa, ”eminent” expert și tocător de fonduri europene, un neică nimeni, fără vreo carieră profesională în spate, ajuns în mafia ONG-urilor grație faptului că i-a slujit pe liderii politici de aici, de la Filat până la Maia Sandu. Acest tip încă de prin 2020 se tot perinda prin mediile din România și din Republica Moldova în calitate de mare știutor al realităților dintre Prut și Nistru, aceste medii fiind practic obligate să-l promoveze, pentru Pașa trebuia ”să livreze” ceva după atâtea fonduri internaționale ingurgitate. Astfel, Pașa îi făcea din deget României, învinuind-o de toate relele câte i s-au întâmplat teritoriului dintre Prut și Nistru – oligarhie, stat capturat și alte baliverne ong-iste. Criticile la adresa României, aduse cu un aer de guru, sunt pur și simplu dezgustătoare – repet, acest om nu a făcut nimic la viața lui, decât să se încleșteze ca o ploșniță în sacii cu bani ai donatorilor de fonduri. Pașa are pașaport românesc.
Dar, în același rând cu Pașa au început să răsune și alte voci, mai bine zis, trompete zornăitoare. O trompetă cu pretenții de mare ”dregător de opinii” este și Ion Sturza. Un restanțier la limba română (noroc de ChatGPT care îi redactează/corectează postările în ultimul timp), fost premier în gubernie, acum mare businessman ajuns milionar din mila lui Dinu Patriciu, pentru care Sturza a intermediat în calitate de vorbitor de limbă rusă o tranzacție petrolieră multimilionară către kazahi. Sturza este stabilit bine merci în România, acolo își întâlnește bătrânețile, acolo mai face niște bani, dar (sic!) povățuiește politicienii PAS și, desigur, cântă la trompetă ditirambi în adresa președintei Maia Sandu. Omul le știe pe toate! Dar a cam uitat să întoarcă datoria către România pentru energia electrică furnizată în Republica Moldova în 1999, pe timpul când era prim-ministru. Sturza are pașaport românesc. Este anti-unionist, și, aidoma lu Pașa, tot îi dă sfaturi României cum să învețe de la Republica Moldova să trăiască!
Voi lăsa în umbră numele altor pigmei ong-iști, reprezentanți ai instituțiilor statului, mass-media, care ”livrează” discursuri publice, dorind să acrediteze superioritatea Republicii Moldova asupra României în orice domeniu.
Revin la congresul PAS de azi. Nu l-am urmărit, dar, în prim planul informațiilor a apărut zicerea lui Constantin Cheianu, citez ad literam: ”România, fiind de aproape 20 de ani în UE, a perpetuat un model de stat de care noi (adică Republica Moldova) am scăpat în 2019” (adică a picat PD cu Plahotniuc și a venit coaliția Dodon /PSRM – Sandu/PAS). Ce să zic? E mare dar de la Dumnezeu să îmbătrânești și să nu-ți pierzi mințile. Constantin Cheianu este scriitor, a ajuns deputat PAS în 2025, dar și-a dat seama repede că e mult mai ușor să faci scheciuri/glumițe pe la TV decât să-ți asumi decizii politice în parlament, și, a făcut ce a putut mai bine – și-a depus mandatul.
Vai, domnule Cheianu, cât e de genială Republica Moldova! Din 2019 se revarsă râuri de bunăstare pe drumurile sale spintecate, care, oricum duc la aeroportul internațional Chișinău de unde sute de mii de cetățeni moldoveni o iau razna prin lumea mare. Dar ce onestă a devenit Republica Moldova sub PAS! Șeful poliției guberniale are palate de milioane pe salariul său de polițist cinstit, procurorul general cultivă mii de euro prin murăturile din beci, funcționarii guvernamentali primesc donații grase de la bietele rude amărâte, etc.etc.etc. Da ce reforme a antamat Republica Moldova în justiție! Dreptatea se face din frică și mai cu seamă în favoarea celor de la putere….
Constantin Cheianu are și el pașaport românesc.
Acum să vă prezint și următorul personaj, jurnalist ”redutabil”, care are mereu opinie ce coincide cu cea a guvernării PAS – Vitalie Călugăreanu. Omul a făcut pasiune în a arunca mereu săgeți de critică acidă în adresa României – urmăriți-i postările și materialele pe DW. Subtitlul în materialul pe marginea congresului PAS scris azi pentru DW: ”România criticată pentru corupție la congresul PAS”. Din curiozitate am deschis articolul să văd cui aparține critica. Și desigur, am râs cu poftă: Călugăreanu a făcut referință la zicerea lui Cheianu! Știam că la congres a participat și Ilie Bolojan, și Siegfried Mureșan, inițial mă gândisem că poate ei au criticat România…Nu! Ei, ce mai, au moldovenii și ei nădragi! Se dau mari și tari! Aloha, Soroca și Palma de Mallorca! Să le arătăm noi românașilor cum e treaba cu justiția, cu vetting -ul, cu reziliența și războiul hibrid! Cum să nu! Chiar dacă mișună instituțiile statului de agenți de influență ai kremlinuluii fascist, chiar dacă aceștia au ajuns deputați în parlament, consiliază președinția, au fost trimiși ambasadori pe aiurea, emit /publică nestingherit direct din Chișinău, chiar dacă gubernia dintre Prut și Nistru mai e membră CSI, iar centrul (in)culturii ruse funcționează ca în magadan – totul e ok! România este de vină! De ce ne dă energie când riscăm să ne pomenim cu fundul pe tizic? De ce le dă burse tinerilor? De ce le dă cetățenie românească și indemnizații copiilor de aici?
M-am gândit ce metaforă să lipesc pe fruntea acestor ”trompete”, care aclamă superioritatea Republicii Moldova în raport cu România. Coloană a cincea avem – descendenții prostituatelor ”de căruță” și ai ocupanților ruși. În opinia mea, indivizii, unii pretins sofisticați, lansează acest discurs în spațiul public deloc întâmplător. În virtutea intensificării discuțiilor despre Unirea Republicii Moldova cu România, inclusiv la nivel internațional, cu siguranță există o filieră instituțională internațională, cândva lansată în 2007 pe axa Berlin – Moscova (faimoasa întâlnire Merkel – Medvedev), care nu dorește Unirea și acționează prin toate mijloacele pentru a împiedica expansiunea subiectului Unirii Republicii Moldova cu România ca soluție juridico-politică viabilă în actuala conjunctură regională. Acest fapt se resimte inclusiv prin opiniile unor ”experți” de tot soiul, aparent onorabili, invitați în mediile din Republica Moldova și România. ”Trompete ale dezunirii noastre” sunt în deplin consens cu discursul moldovenist al lui Dodon, diferența constând doar în ambalaj: acum a venit vremea moldovenismului european. Că ce mai – Aloha, Soroca și Palma de Mallorca. Viva Moldova, buricul pământului, dricul civilizației, muma vettingului, gubernia cognitivă a rezilienței și a …..impotenței. Dixit.