Interviu realizat de Ana Gabor.
Trebuie să recunosc, este primul meu interviu cu o doamnă politician, de aceea cred că vom începe cu întrebări referitoare la implicarea femeilor în politică.
Care este rolul femeilor în societate? În politică?
Mai întâi a fost Femeia – am parafrazat vestita sintagmă din Evanghelia după Ioan, deoarece în materie de tematică feminină gândul oricum zboară spre ”păcatul originar” – care nu a fost chiar păcat, deoarece Femeia a fost la sursa vieții pe pământ, asigurând perpetuarea speciei umane. Femeia-mamă, femeia-soție, femeia-bunică – acestea sunt imaginile imediate atunci când invocăm rolul femeii în societățile moderne. Totuși, dincolo de aceste stereotipuri, trebuie să recunoaștem că Femeia a marcat istoria civilizațiilor moderne, deoarece femeia și-a asumat roluri sociale și politice importante. Femeia a ieșit în prim plan, demonstrând curaj revoluționar și înțelepciune deosebită: Jeanne d’Arc, faimoasă domnișoară martiră a Franței, care a ridicat mii de ostași francezi pentru a raporta victorie în războiul de 100 de ani între Franța și Marea Britanie, Charlotte Corday, care l-a asasinat pe Marat, simbolul terorii revoluției franceze; Mary Wollstonecraft, o feministă și luptătoare pentru drepturile omului în Marea Britanie, a sec.,XVIII, Golda Meyer, care în 1948 a colectat fonduri de la evreii din SUA și a făcut posibilă crearea statului Israel, Eva Perron, sindicalistă și luptătoare pentru dreptul de vot al femeilor în Argentina. Femeia a stat și în spatele bărbaților care au marcat istoria civilizațiilor: Dona Marina, traducătoarea lui Hernàn Cortès, generalul conchistador spaniol, femeia care a dat naștere rasei metise din America Latina și care a făcut posibilă creștinizarea indigenilor Americii Latine fără lupte feroce, Madame de Maintenon – femeia care a manageriat afacerile curții regale pe timpul lui Ludovic al XIV în Franța și Madame de Pompadour, fiică de pescar, care a obținut titlul nobil și a condus cu destinele Franței preț de 25 de ani pe timpul domniei lui Ludovic al XV. Cum ar fi fost posibila opera literară și politică a lui Victor Hugo fără cea care l-a inspirat și l-a ajutat – Juliette Drouet; dacă nu ar fi existat Camille Claudel nu am fi admirat azi opera sculpturală a lui Rodin – toate aceste exemple ne duc cu gândul la Dulcinea del Tobosco – femeia viselor lui Don Quijote de la Mancha, eternul cavaler luptător cu morile de vânt în căutarea aventurilor eroice.
Totuși, de-a lungul secolelor femeile au fost restricționate pentru a accede la ocupații sau funcții importante în societate.
Știind că dvs faceți politică de mulți ani.
Lupta pentru drepturile femeilor durează de mai mult de un secol. Femeile franțuzoaice au obținut dreptul de vot abia cu 72 de ani în urmă, chiar dacă istoria parlamentarismului francez este una din cele mai bogate în Europa. Politica era sferă în exclusivitate bărbătească. Nici astăzi nu putem spune că implicarea femeii în politică este o realitate curentă, facilă, care nu cauzează nicio problemă. Dimpotrivă. Femeile politiciene sunt supuse unor presiuni publice mult mai mari decât bărbații, sunt insultate pe criterii de gen, sunt înjurate, sunt amenințate, sunt ridiculizate. De cele mai deseori sunt criticate pentru ținutele vestimentare, coafură și machiaj femeile, și nicidecum bărbații. Discursul sexist persistă în societățile moderne, și nu este deloc ușor să afirmi în comunicarea publică o cultură a decenței și a respectului față de femeie. Iată de ce e foarte greu să convingi azi femeile să facă politică.
Implicarea femeilor în viața politică este o decizie deloc ușoară. Dar odată luată, această decizie, precum și altele din viața unei femei, devine un adevărat stindard, căruia femeia îi dedică toată pasiunea și capacitățile sale creatoare. O spun din propria experiență.
Am stat departe de politică, fiindcă vocația mea căreia i-am consacrat 34 de ani de activitate, este profesoratul. Asta am văzut la părinții mei pedagogi din Cahul, asta am învățat la universitate. Nu fusesem membru a niciunui partid politic, impresia mea despre partide era una stigmatizată de trecutul sovietic și era asociată cu totalitarism, disciplină exagerată și necesitatea de a venera liderul de partid. În 2008 am intrat în politică pe valul elanului anticomunist. Aici la Chișinău regimul comunist își făcea de cap, reprima libertatea de exprimare, ajunsese să persecute totul ce e românesc. Recunosc, nu am fost încântată de ceea ce ar însemna funcționarea unui partid politic. Nici pe departe nu era academia, și, să fim sinceri, un partid politic nu este neapărat locul unde meritocrația și profesionalismul sunt la loc de onoare. De multe ori mă pomeneam în situația de a lua decizii pe cont propriu, deoarece nu eram nici înțeleasă, nici sprijinită de conducerea masculină a partidului politic. Vreau să menționez faptul că experiența universitară – având o catedră în spate – m-a avantajat în activitățile de comunicare cu cetățenii atât pe interiorul RM, dar și în activitatea internațională ca parlamentar.
Am acum o fermă convingere – activitatea politică nu se construiește pe teren viran. Chiar dacă am fost martor la cazuri bizare, când un absolvent al universității a aterizat peste noapte în fotoliul de ministru aici în RM. Activitatea politică poate fi una de succes dacă este îmbrățișată după o anumită experiență și o realizare profesională. Conexiunile profesionale permit cunoașterea resursei umane în toată diversitatea ei, antrenează procesul decizional în direcția corectă, întru asigurarea binelui comun. Fiindcă politica este arta compromisului întru binele comun. Așa o înțeleg eu, așa am făcut și continui să fac politică. Iar pentru o femeie dimensiunea sacrificiului este grefată comportamentului politic de o manieră organică, ba chiar pasională, deoarece femeia nu acceptă jumătățile de măsură, femeia, dacă a decis să se implice în politică, o face plenar, cu multă dedicație și devotament.
Povestiți-ne despre constituirea OFEM PUN.
Partidele Unității Naționale a desfășurat un proces de consolidare a contingentului unionist feminin și după crearea organizațiilor de femei la nivel de teritorii și municipiul Chișinău, a decis organizarea Conferinței Republicane de constituire a Organizației de Femei PUN.
Care sunt obiectivele organizației? Cât de necesare sunt astfel de organizații într-un partid?
Obiectivul strategic este realizarea Unirii Republicii Moldova cu România, iar obiectivele operaționale sunt cele trasate de programul politic al PUN – armonizarea tuturor segmentelor societale – economic, normativ, politic, securitar, social, educațional, cultural cu cele din România. Aceste obiective necesită implicarea plenară a femeilor în activități administrative la nivel central și local într-o Românie reunită.
În ce măsură vor fi prezente femeile din PUN pe listele de candidați la alegerile parlamentare?
Femeile unioniste vor pleda pentru o cotă de reprezentare în proporție de 50%, așa cum ne învață tradiția țărilor nordice, unde femeile participă activ la viața politică a țării.
Ce defecte ați descoperit la poporul român, în special la partea dintre Prut și Nistru?
Cele mai mari defecte ale concetățenilor noștri sunt datorate anilor grei de ocupație rusească imperială și sovietică, ele trăgându-și obârșia în insuficiența educației în spiritul valorilor românești și al adevărului istoric. În rest – defectele umane sunt exact aceleași între Prut și Nistru ca și pe malul Senei sau al Potomacului..
Cine sunt oamenii care au influențat destinul acestui stat? Cine sunt cei care vor marca destinul Republicii Moldova?
Destinul statului Republica Moldova a fost marcat preponderent de foști nomenclaturiști comuniști și colaboratori ai KGB. Din cauza că acești oameni s-au aflat mereu la cârma statului RM, pe care ei nu au vrut să-l unească în 1991 cu România, înțelegând imediat beneficiile unui fief cvazi-feudal permanentizat în tranziție, actualmente statul în derivă pe nume Republica Moldova bate pasul pe loc și este aidoma unui bolnav în comă, care cerșește mijloace financiare din UE și România.
Cum priviți traseismul politic? Cât de prezentă este umilința în politica din Republica Moldova?
Traseismul dintr-un partid în altul într-un stat unde nu e loc pentru valori, onestitate și corectitudine nici la nivel de masă critică – e un fenomen obișnuit. Din punctul mei de vedere cel mai periculos traseism este trădarea ideii politice. Dacă ești politician de dreapta, nu poți accepta să devii peste noapte deputat de stânga. Eu am fost dată afară din două partide liberale. Repet – dată afară! Amintesc acest lucru mai ales pentru cei care vociferează pe FB și-mi încriminează că am fost membru în mai multe partide. În 2013 Ghimpu m-a dat afară din PL, încălcând prevederile statutare, pentru faptul că am gândit altfel decât el. Ăar în 2014 un alt bărbat al neamului, Ion Hadârcă, m-a dat afară din PLR, exact din același motiv. Mai este și un accent de pus – e foarte ușor să dai cu piciorul într-o femeie, să o blamezi public – că de – e în spiritul moldoveanului să-și dojenească muierea și să-i arate cine cântă în casă. Acești doi lideri de partid au dat pe față caracterul misogin și intolerant, raliindu-și comportamentul la atitudinile lui Dodon – vezi postarea despre liberalism, toleranță și egalitatea de gen. Eu sunt foarte liniștită în privința loialității mele față de românism și unionism – adevăratul partid al conștiinței mele naționale.
În afara politicii, ca temă majoră pentru un politician, ce alte subiecte fundamentale ar trebui să-l preocupe?
Am acum o fermă convingere – activitatea politică nu se construiește pe teren viran. Chiar dacă am fost martor la cazuri bizare, când un absolvent al universității a aterizat peste noapte în fotoliul de ministru aici în RM. Activitatea politică poate fi una de succes dacă este îmbrățișată după o anumită experiență și o realizare profesională. Conexiunile profesionale permit cunoașterea resursei umane în toată diversitatea ei, antrenează procesul decizional în direcția corectă, întru asigurarea binelui comun. Fiindcă politica este arta compromisului întru binele comun. Așa o înțeleg eu, așa am făcut și continui să fac politică. Iar pentru o femeie dimensiunea sacrificiului este grefată comportamentului politic de o manieră organică, ba chiar pasională, deoarece femeia nu acceptă jumătățile de măsură, femeia, dacă a decis să se implice în politică, o face plenar, cu multă dedicație și devotament. Eu m-am dedicat învățământului superior, am construit un proiect educațional care a marcat timp de 25 de ani sistemul învățământului superior din Republica Moldova și modernizarea lui.
Din ce cauză ați plecat de la ULIM? Unde vă veți continua activitatea didactică?
Nu am plecat de bună voie, am fost nevoită să plec, deoarece actualul proprietar al ULIM, fiul defunctului rector Andrei Galben, a vrut să mă degradeze din funcție sub motivul presiunilor politice venite atât din tabăra PSRM, cât și din tabăra PD. Am preferat să-mi prezint demisia din toate funcțiile, deoarece țin la numele și demnitatea mea de profesionist. Plusvaloarea intelectuală, pe care am adus-o eu personal ULIM, este mai presus decât o banală moștenire materială, redusă la o clădire din centrul Chișinăului. Cred că tot ceia ce a însemnat calitate, excelență, notorietate s-a dus la groapa istoriei odată cu corpul neînsuflețit al celui care a fost Andrei Galben. Concluzia mea după această experiență interesantă, dar cu final nefericit este că investițiile private interne în învățământ din Republica Moldova sunt sortite eșecului, deoarece statul nu are niciun interes să salveze un proiect educațional în faliment. Am pronunțat acest cuvânt, deoarece cunosc faptul că ULIM traversează o profundă criză financiară și nu exclud că, cu actualul leadership și management, din păcate, colapsul total al acestei instituții este inevitabil în viitorul cel mai apropiat.
Ce rol au intelectualii în societate? Ce lecturi le recomandați politicienilor din Republica Moldova?
Am un eseu întreg la acest subiect – Libertatea, filosofii și politica. Versiunea prescurtată poate fi citită aici: http://anagutu.net/?page_id=2049. Integritatea este condiţia sine qua none pentru pe care trebuie să o întrunească cel care vrea să-și spună intelectual. Însă, această integritate, în forma sa pură, poate fi conservată doar în afara politicului. Luciditatea și echidistanţa, atât de necesare pentru a genera judecăţi de valoare, rămân intacte în cazul raţionamentelor formulate fără stinghereală, intelectualul-filosof, ghidându-se doar de propria experienţă, înţelepciune și intuiţie vizionară. Elanul intelectualului de a interveni în schimbarea lumii, de a o face mai bună prin implicarea în politică, este stăvilit de trivialitatea ludică a intrigilor și aranjamentelor de ordin conjunctural. Decizia de a persevera depinde de tipul de temperament, chiar dacă intelectualii de cele mai deseori sunt melancolici. Realitatea ne confirmă că intelectualii nu renunţa la misiunea lor de a schimba lumea și acceptă rolul de consilieri publici sau ”din umbră” ai celor care se află la putere.
Spaţiul românesc a dat unevrsalităţii nume notorii de intelectuali care au descătușat spiritele gânditoare, cel mai impozant fiind Mihai Eminescu, simbolul libertăţii geniului creator, poet, tribun, publicist. Mircea Eliade, Constantin Noica, Titu Maiorescu, Emil Cioran, Bogdan Petriceicu-Hașdeu, Nicolae Iorga, Petre Țuțea – iată doar câţiva intelectuali români de mare valoare care au contribuit la schimbarea esenţială a lumii pe segmentele de timp în care au trăit și activat. Cu siguranţă istoriografii viitorului vor repertoria numele intelectualilor români contemporani, care veghează din exteriorul sau interiorul politicului asupra direcţiei corecte de dezvoltare a societăţii.
Care sunt oamenii care v-au marcat cel mai mult în viață, fiind borne de destin? Cât de necesare sunt modelele pentru o femeie politician sau un om în general?
Eu am fost marcată de familia mea – părinții și bunicii, ale căror învățăminte le-am asimilat încă din copilărie. Și nici școala sovietică, inclusiv universitatea, nu mi-au deformat mentalitatea. Părinții mei, profesori de limbă română și istorie, mi-au asigurat o copilărie doctă, am avut carte românească în casă, de la bunici și părinți am învățat adevărata istorie, am învățat ce înseamnă demnitatea – bunicul mei, Ion Petrov, pe linia tatălui, din Alexandru Ioan Cuza, Cahul, a refuzat să lucreze în colhoz după ce rușii au rechiziționat pământurile, bunicul a preferat să lucreze la casa de copii orfani, decât să lucreze pământurile la sovietici.
UNIREA. Vorbim atâtea despre Unire, încât este greu să formulez o întrebare inedită. Totuși, ce vă propuneți pentru anul 2018 CENTENAR?
Anul 2018 e un an aniversar – 100 de ani de la Marea Unire. În acest an evocăm faptele eroice de magnitudine istorică fenomenală a înaintașilor noștri – numele lui Constantin Stere, Vasile Goldiș, Iancu Flonder – cei, care împreună cu alți români-patrioți au pus în prim plan interesul național românesc. Unirea de la 1918 a fost un eveniment epocal, ea a constituit pentru noi, românii, mai ales în timpul ocupației sovietice, o sursă perenă de inspirație, de revenire la sursa devenirii noastre naționale. În același timp, la 100 de ani de la Marea Unire constatăm că noi, românii, am cam pierdut mult timp în a reîntregi națiunea. Suntem datori cu o reUnire – nu mai putem trăi după legile lui Hitler și Stalin. Trebuie să ne ridicăm la înălțimea curajului și determinării făuritorilor Unirii de la 1918. Curând vor fi alegeri parlamentare. Trebuie să fii miop ca să nu înțelegi că aceste alegeri vor despre Unire. Despre curaj. Despre demnitate. Despre ridicarea noastră din genunchi. Cine nu va înțelege aceasta – riscă să fie strivit de roata istoriei.
Cum va contribui PUN la apropierea de acest ideal?
Dincolo de suita de manifestări culturale, stradale care vor marca anul Centenarului pe ambele maluri ale Prutului, trebuie să conștientizăm că Unirea poate fi realizată în exclusivitate pe căi politice. PUN își dorește o majoritate unionistă în viitorul parlament al RM. Deoarece mingea este în terenul RM. O Declarație juridico-politică de Unire cu Țara, votată în parlamentul RM – est scopul suprem al PUN, condus de Traian Băsescu. Pentru aceasta ne vom avânta în lupta politică în anul Centenarului.
Ce le transmiteți deputaților din Parlamentul Republicii Moldova, care dețin cetățenia română, dar nu recunosc sau nu declară deschis că sunt români și sau unioniști?
Sunt 64 de deputați în Parlamentul Republicii Moldova cu pașapoarte românești în buzunar. Deci, există o majoritate românească, documentată la nivel identitar-național, care, teoretic ar trebui să voteze Unirea cu România. Eu personal așa aș pune problema – ai ajuns deputat cu pașaport românesc în parlamentul de la Chișinău – votează Unirea. Dacă nu – acești lași să renunțe public la pașaportul și la cetățenia-naționalitatea românească. Cel puțin așa ar fi onest. Pe unii din ei i-am chemat să adere la proiectul politic unionist Dreapta, pe care l-a creat în 2015 și care astăzi este PUN, i-am îndemnat să-și asume deschis discursul politic unionist. Nu mi-au răspuns, iar unii mi-au dorit succes. De aceia eu nu cred în comentarii unioniste pe FB, cred în curaj și determinare, de care un politician trebuie să dea dovadă atunci când militează pentru un scop. Pentru mine politicianul unionist este acela, care face Unirea acum, fără tăgadă, prin acțiuni și militantism deschis.
Ce semnifică declarațiile de Unire semnate de localitățile din Republica Moldova?
Declarațiile de Unire cu România, votate pe bandă rulantă de primari și aleșii locali din Republica Moldova denotă importanța momentului istoric – pe de o parte Anul Centenarului Marii Uniri, dar și forța gândirii cetățeanului din profunzimea satelor noastre, deseori uitate la propriu de guvernanții îmbogățiți prin business cu instituțiile statului. Eu mă bucur enorm de mult participând la acest val de votare și semnare a Declarațiilor de Unire. Particip, fiindcă eu comunic cu aleșii locali, le-am transmis text de Declarație de Unire cu România – constatăm o varietate de texte și asta ne entuziasmează cel mai mult! Primarii și consilierii, pe lângă semnături, pun și accentele lor pe Declarații de Unire. Salut curajul femeilor-primari, femeilor-consilieri, unele din aceste doamne dintr-o localitate din sudul republicii, absolut neînfricate, mi-au mărturisit că ele primele au pus semnăturile pe Declarație. Bărbații, care erau categoric împotrivă, au intervenit după – le-a stat rușine într-un fel că femeile sunt mai curajoase. Iată că am și revenit din nou la rolul femeilor în politică. La Conferința de constituire a OFEM PUN doamnele care au votat și au semnat Declarații de Unire cu Țara au fost aplaudate în picioare. Unirea este de genul feminin. Deci, noi, femeile unioniste, să ne asumăm realizarea Unirii Republicii Moldova cu România! Așa să ne ajute Dumnezeu!
Citește AICI ingterviul stilizat de Ana Gabor
