Un grup de părinți ai elevilor claselor primare de la liceul ”Miguel de Cervantes” m-au contactat pentru a se plânge de nedreptatea care e pe cale de a fi săvârșită împotriva a circa 500 copii din cele 16 clase primare, care studiază la liceul respectiv. Anul trecut Consiliul municipal Chișinău a vota o decizie prin care clasele primare de la liceul ”Cervantes” trebuie strămutate la liceul rus ”Kiril și Metodiu” cu scopul de a deschide o grădiniță de copii în corpusul claselor primare. Primăria nu a asigurat reparația infrastructurii respective la liceul ”Kiril și Metodiu”, dar acum, umblă eternissima șefă a direcției de învățământ a primăriei Chișinău  madam Nagnibeda și se ocupă cu demagogia, promițând părinților că primaria va aloca bani în cele 8 clase de la ”Kiril și Metodiu” pentru reparație etc.

Madam Nagnibeda! Dom Primar pro-român de Chișinău! Businessman-ilor din Consiliul municipal, părinți de copii pe care frecventează școli private! Să vă fie rușine pentru astfel de decizie! În calitate de membru onorific pe viață al APCE mă indignează orice încălcare a drepturilor omului aici în RM! Voi, acești vulturi avizi de bani și terenuri, voi care ați transformat Chișinăul într-o găinărie de gherete insalubre, cu trotuare scâlciate încă de pe timpul sovietic, voi,  ”aleși” ai poporului din administrația publică locală! Cum vi se ridică mâna să votați, mizerabililor, astfel de decizii! Părinții au investit în reparații și amenajări toți acești ani, mâinile grijulii ale profesoarelor au creat condiții armonioase de studii în spațiile elevilor din clasele primare! Acești copii sunt îndrăgostiți de limba spaniolă! Sunt copilași care se află abia la începuturile parcursului școlar! Unde mai pui că, de fapt, surse demne de încredere m-au informat că acest corpus al claselor primare va destinat unui proiect de școală privată, cu atât mai mult că în spatele corpusului se întinde și un teren de un hectar!!!!

ÎN PLINĂ CAMPANIE ELECTORALĂ PENTRU PRIMĂRIA CHIȘINĂU, DE FRICĂ SĂ NU MAI POATĂ HOȚI, ACTUALA COMPONENȚĂ A  PRIMĂRIEI VREA SĂ PUNĂ MÂNA PE UN HECTAR DE PĂMÂNT ȘI UN CORPUS DE STUDII A UNOR COPILAȘI NEVIONOVAȚI!!!!

Este un adevărat raider împotriva  a ceea ce avem mai scump – copiii noștri!

Cei care vor comite această crimă, nu sunt nici părinți, nici gospodari, nici foști elevi (au făcut școala prin coridoare și tufari), sunt niște hrăpăreți mizerabili, care din administrația locală au făcut surse inepuizabile pentru îmbogățirea personală!!!!

Fac apel către toate mediile de bună credință, către Ambasada Spaniei la București,  pentri a interveni și a nu permite această crimă împotriva dreptului la educație a copiilor din clasele primare de la Liceul ”Miguel de Cervantes” din Chișinău.

Luni, 11 mai, la ora 8, părinții elevilor nedreptățiți vor veni în fața primăriei pentru a apăra drepturile copiilor lor. Este ultima șansă de a opri debandada cu furturi de terenuri din municipiu, debandadă care acum se extinde asupra instituțiilor de învățământ.

Vai de capul administrației publice din Chișinău! Rușine!!!!!

Lovitura lașă pe nume BEM & Co, aplicată endemic RM care a devenit sinonim cu paralizia instituțională, pare să fi fost pregătită nu doar de forțe din interior, ci și cu acordul /implicarea activă a   unor agenți din exterior, specialiști în hemoragii financiare.  RM a fost pentru ei un teren perfect de realizare a furtului prin BEM – stat în derivă schizofrenică, populație îndobitocită de propagandă de nu știu moldovenii ce-i cu viața lor, oameni apatici incapabili să protesteze fără a fi plătiți generos (că moldoveanul nu mișcă un deget fără a avea din asta vreun folos), lideri politici corupți și insațiabili, instituții nefuncționale ce parazitează pe bugetul public. Uite așa Republica Moldova a ajuns pe primele pagini ale celor mai prestigioase ziare din lume. Nu din contul diplomației noastre infatigabile, nu din contul performanțelor sporadice, și acelea obținute de elevi, adică tânăra generație, nu din contul descoperirilor geniale ale ditamai academiei de (ne)științe ale Moldovei iredentiste – ci grație unei lovituri, unui Jack Pot  care a plecat în buzunarele nu știu cui, dar cert este că a fost furat din buzunarele noastre, ale cetățenilor care muncesc și își plătesc onest impozitele!

Panaceul pe nume ”Raportul Kroll”, în jurul căruia s-a făcut mult tam-tam, care ne-a costat pe noi 300 000 Dolari, bani plătiți iarăși din buzunarele cetățenilor contribuabili (și nu ale partidelor politice, dar ar fi trebuit….), s-a dovedit a fi ….un bluf, împachetat în bâlbâieli publice parvenite de la politicieni și responsabili instituționali. Raportul Kroll pare să  rămână o ficțiune, care nu va evolua niciodată în finalități gen arestări și penalizări. Aici se va încheia istoria unui  jaf neordinar, înfăptuit într-un stat post-totalitar, pierdut între Ucraina și România, devastat de mentalități sociale turmentate, incapabil să se autoguverneze în beneficiul  brumei de cetățeni care au mai rămas între frontierele semi-controlate constituțional.

Pe rețele de socializare circulă și o scrisoare anonimă, presupus redactată de un grup de ofițeri SIS, care ofițeri dezvăluie complicitatea instituțională în cazul furtului de la BEM. Scrisorile anonime nu sunt personal pentru mine o modalitate acceptabilă și fiabilă pentru dezvăluiri și învinuiri, ideal ar fi oamenii care știu ceva să iasă la rampă, în lumina reflectoarelor presei și să cuvânteze, dacă vor să facă bine acestei societăți în expectativă.

Problema e că pentru a ieși la rampă, fie acești ofițeri anonimi, fie alți responsabili instituționali trebuie să aibă…..pantaloni (ca să nu o parafrazez pe Natalia Morari a propos de ministrul Maia Sandu). La moment întrebarea sacramentală pentru instituțiile paralizate din punct de vedere politic ale statului pe nume Republica Moldova este:  au sau nu au responsabilii instituționali (de la procuratură, MAI, BNM, CNA etc…) curaj (alias, pantaloni)?

În funcție de răspuns putem constata, dacă statul Republica Moldova există de jure și de facto.

Să zicem că răspunsul este afirmativ – dacă DA, atunci trebuie să vedem cu toții arestări, procese de judecată, pedepse penale pentru vinovații în cazul jafului de la BEM. Din păcate, nimic din acest scenariu nu este realizat, NIMIC.

Prin urmare, răspunsul este – NU. Fără a cădea în logica sofismelor, ci cu raționamente la vedere, constatăm, că statul Republica Moldova există doar de jure, iar de facto – adică în realitate – avem de afacere nu cu un stat, ci cu un simulacru de stat, în care politicienii simulează  competiție partinică,  dar de fapt fac business cu bugetul public; un stat în care cetățenii primesc pașapoarte cu cetățenia RM, dar de fapt obțin cetățenia României ca să poată părăsi RM și să emigreze peste hotare devenind automat cetățeni europeni;  un stat în care instituțiile subordonate politic se prefac a funcționa independent, dar în realitate fac jocurile politicienilor corupți sau cumpărați de serviciile secrete imperiale rusești; un stat în care se pretinde că există o identitate moldovenească, o limbă moldovenească, o cultură moldovenească, dar toți se închină celui mai mare dintre români care a fost Ștefan cel Mare și  celui mai mare poet al Românilor care a fost Mihai Eminescu (ambii au trăit în spațiul românesc de dincolo de Prut și picior de-al lor nu a călcat dincoace); un stat  în care populația autohtonă se prezumă a fi la ea acasă, dar unde fosta limbă de ocupație este și acum dominantă în verba scrisă și cea orală, iar pretinsa populație autohtonă majoritară trebuie să ceară voie de la minorități venetice să vorbească în glas tare pe pământul strămoșilor săi…. Șirul argumentelor poate fi continuat, dar, ne vom limita în a trage concluzia: deoarece în Republica Moldova  toată lumea simulează ceva, Republica Moldova e un simulacru de stat, care și-a epuizat resursele umane și instituționale viabile.

Unica soluție pentru a pune capăt acestui simulacru de entitate statală este reunirea cât mai urgentă cu România. Pentru a salva puținul care a mai rămas din ceea ce numim Demnitate, dacă a mai rămas!

La 29-30 aprilie Facultatea Litere a Universității ”Dunărea de Jos”, Galați, România, Departamentul Limbă și Literatură Franceză, Centrul de Cercetare Teoria și practica discursului, Centrul de Reușită Universitară, au desfășurat Colocviul internațional ”La modernité des Lumières au début du troisième millénaire. Le XVIII-e siècle revisité”. Colocviul  s-a desfășurat cu genericul ”A 12-e ediție a Zilelor Francofoniei”.

Colocviul a fost dedicat literaturii și filosofiei franceze a secolului  al XVIII-lea, supranumit și secolul Luminilor grație deschiderii intelectuale de care au dat dovadă cei mai renumiți literați și filosofi francezi ai acelei perioade – Rousseau, Voltaire, Diderot, D’Alambert ș.a.

În același timp, deschiderea și iluminarea minților provocată de libertatea gândirii filosofice franceze, generatoare de revoluție și revoltă, a lăsat loc și pentru manifestări ale scrierilor supranumite ”obscure” sau ”tenebre”; printre aceste scrieri se numră și operele lui D.A.F.Sade, despre care Ana Guțu a făcut o prezentare cu titlul : ”Libertatea ad infinitum la D.A.F. Sade – lumină sau obscuritate?” .  Lucrările coloviului s-au desfășurat în limba franceză.

Citește Programul colocviului (FR)

Le 24 avril à Cluj a eu lieu la réunion de la Commission Régionale d’Experts du Bureau Europe Centrale et Orientale de l(Agence Universitaire de la Farncophonie. Les membres de la CRE ont discuté et décidé des financements des projets francophones dans la région ECO, y compris des bourses pour les stages professionnels accordés aux étudiants. Ana Gutu a mis l’accent sur l’optimisation des financements pour les stages professionnels, en suggérant l’octroi des bourses pour une durée de seulement un mois, afin de couvrir le plus de sollicitations. Elle a aussi plaidé pour la mise en relief du critère d’apartenance des sollicitants à des filières francophones, car  l’effort des ressortissants des filières francophones est considérable, du les études en français et le choix du français en défaveur de l’anglais qui gagne de plus en plus de place dans les enseignements professionnels.

La réunion de la CRE s’est tenu en plein déroulement de la 4-e édition du Festival des Etudiants Francophones de l’Europe Centrale et Orientale, cette année ce festival a été organisé à Cluj, capitale européenne de la jeunesse 2015. L’organisation du Festival a été possible grace au soutien de toputes universités de Cluj. Le Festival a réuni environ 100 étudiants venus des universités de 20 pays de la région ECO. La République de Moldavie a été représentée par 12 étudiantes des universités moldaves, l’ULIM a été représentée par Mihaela Nichifor, étudiante en 3-e année, Faculté de Lettres. L’équipe de la Moldavie a gagné le councours média.

Conform rezultatelor clasamentului U-Multirank 2015, un nou instrument de clasificare a universităților la nivel global, dezvoltat de Uniunea Europeană, ULIM își confirmă poziția de lider în domeniul învățământului superior din Republica Moldova.

Contrar clasamentelor tradiționale internaţionale, evaluările „U-Multirank” se bazează pe cinci domenii-cheie: predarea şi învăţarea; cercetarea; transferul de cunoştinţe; orientarea internaţională şi angajamentul regional. Totodată, noul clasament ia în considerare şi opiniile a 85 000 de studenţi de la universităţile participante. În acest fel, evaluarea se face în funcţie de performanţa de ansamblu, evitîndu-se clasamentele simpliste, care pot duce la „comparaţii înşelătoare între instituţiile de diferite tipuri sau care maschează diferenţe semnificative de calitate între cursurile de la aceeași universitate”.

Iată ce a declarat, în acest context, Dna Androulla Vassiliou, Comisarul European pentru Educație, Cultură, Multilingvism și Tineret: „Noul clasament scoate în evidenţă multe instituţii cu performanţe, printre acestea fiind peste 300 de universităţi care n-au apărut în clasamentele mondiale până în prezent. Primul clasament a fost lansat în mai 2014 şi a inclus mai bine de 850 de instituţii. Din cele 1200 de universități din peste 80 de țări, cuprinse în clasamentul curent, ediția a II-a, 57% sunt din Europa, 16% – din America de Nord, 18% – din Asia şi 9% – din Oceania, America Latină şi Africa”.

ULIM este unica instituție de învățământ superior din Republica Moldova inclusă în acest clasament, care și-a asumat exercițiul de transparență și deschidere spre o evaluare internațională specifică învățământului superior.

De rînd cu alte instituții de mare prestigiu din lume, rezultatele obținute clasează ULIM pe locuri fruntașe și pe poziții comparabile cu cele ocupate de universitățile din Consorțiu. Punctele forte ale ULIM, confirmate de U-Multirank -2015, sunt: ponderea ridicată a programelor de licență și master în limbi străine, personal academic de peste hotare; grade ştiinţifice conferite cetăţenilor străini; ponderea ridicată a absolvenților de licență/ masterat angajați în regiune, rata ridicată de promovare a programelor de licența și masterat în perioada reglementată, spin-offuri raportate la personal, output-ul legat de arte, poziţii de postdoc.

U-Multirank este rezultatul unei inițiative care își are originea într-o conferință organizată sub președinția franceză din 2008 a Uniunii Europene, care a solicitat o nouă clasificare a universităților bazată pe o metodologie care reflectă o varietate de dimensiuni de excelență în context internațional.

Ulterior, pentru a asigura imparțialitatea, calitatea și verificarea, Comisia Europeană  a selecționat un consorțiu independent care să efectueze clasificarea. Centrul pentru învățământ superior (CHE) din Germania și Centrul pentru studii politice de învățământ superior (CHEPS) din Țările de Jos conduc inițiativa. Acestea colaborează cu parteneri printre care se numără Centrul pentru studii științifice și tehnologice de la universitatea Leiden (CWTS), editura științifică Elsevier, fundația Bertelsmann și firma de software Folge 3.

La 8-9 aprilie în Ciudad Real, capitala regiunii Castilla de la Mancha, Spania, și-a ținut lucrările primul Congres Internațional ”Vocea femeilor rurale din lume”, organizat cu sprijinul organizației AFAMMER (Asociația Familiilor și Femeilor Rurale din Spania).

Congresul a fost salutat de Mariano Rajoy (PPE), președintele guvernului spaniol, Dolores Maria Cospedal, președinta Consiliului Comunităților regiunii Castilla de la Mancha, Rosa Romero, primărița orașului Ciudad Real, Carmen Quintanilla Barba, președinta AFAMMER, deputat în parlamentul Spaniei, Isabel Garcia Tejerina, ministra agriculturii și alte oficialități naționale spaniole și internaționale.

Congresul a întrunit circa 500 de participante din diferite țări ale lumii. Pe parcursul a două zile reprezentante din SUA, Guatemala, Panama, Maroc, Iran, India, România, Republica Moldova au prezentat în ședințe plenare situația la capitolul drepturile femeilor rurale. Concluziile Congresului au fost următoarele: oricare ar fi țările de origine problemele femeilor rurale sunt similare: precaritatea calității vieții, accesul dificil la servicii de sănătate, la informații, frica față de inițiativele antreprenoriale, violența domestică ș.a.

Am fost invitată la acest congres în calitatea mea de membru onorific APCE, fiind colegă la APCE cu președinta AFAMMER Carmen Quintanilla Barba. Am fost de asemenea și colege în Comisia Cultură, Știință, Educație și Mass-media APCE.

Prezentarea mea a fost axată pe dezvăluirea situației reale a femeilor rurale din RM – în pofida faptului că numărul acestora se ridică la 1 mln 50 mii (femeile urbane constituind circa 780 mii), nu există nici prevederi legislative speciale, nici strategii de federalizare a femeilor rurale pentru a soluționa problemele cu care se confruntă. Piținele ONG-uri tematice au fost fondate și se pare că au dispărut odată cu sistarea finanțărilor.

E de menționat că Spania este țara europeană  care poate fi considerată o adevărată campioană în probleme apărării drepturilor femeilor, inclusiv femeilor rurale. Experiența Spaniei merită să fie preluată și multiplicată în RM.

Citește AICI Programul Congresului ”Vocea femeilor rurale în lume” (Es)

Vezi AICI reflectarea în presă a evenimentului/interviul Anei Guțu pentru presa spaniolă

Citește prezentarea Anei GUTU la Congresul ”Vocile femeilor rurale din lume” (ES)

Privește mai jos video:

La 3-5 aprilie la Palatul parlamentului de la București, se desfășoară Primul Congres al Diasporei Unioniste. Forul este organizat de Platforma Unionistă Acțiunea 2012, în parteneriat cu asociațiile diasporei românești de pe întreg mapamond. Congresul a fost salutat de deputați și senatori din Parlamentul României, activiști din diasporă și foști oficiali din Republica Moldova.

Pe parcursul a trei zile participanții la Congres și-au propus să dezbată problema reunificării celor două state românești, prin contribuția esențială, punctuală și  eficientă a diasporei unioniste.

Vezi aici Programul Primului Congres al Diasporei Unioniste

***

Din discursul Anei Guțu:

….Prăbușirea securității financiare naționale, coroborată cu insecuritatea informațională, cu impunitatea nonșalantă a separatismului, ce înflorește nestingherit în sudul RM și în stânga Nistrului, reverberând amenințător în nordul republicii, disfuncționalitatea totală și corupția  instituțiilor de drept și coercitive, care au admis inclusiv evadarea criminalilor vinovați de violențele comise de polițiști la 7 aprilie 2009 împotriva tinerilor, iresponsabilitatea clasei politice, care a aservit din punct de vedre partinic instituțiile statului cu întreg aparat funcționăresc – sunt doar câteva argumente în favoarea demonstrării falimentului entității statale pe nume RM.

Adevărul este că nu poți construi o entitate statală pe o palmă de pământ, care nu a avut experiența autoguvernării, populația căreia nu a depășit mentalitatea de sclav, fiind obișnuită să fie condusă și ghidată de cineva (nu absolutizez acum decât bazându-mă pe regula majorității), făcând abstracție de micile excepții proprii cu preponderență intelectualilor.

Rezumând, am putea formula două condiții socio-politice propice înfăptuirii re-Unirii RM cu România: războiul hibrid din regiune și corupția internă fără precedent din RM…

Citește AICI Discursul integral al Anei Guțu la Primul Congres al Diasporei Unioniste

Scriam cu ocazia celei de-a 97 –ea aniversări de la Unirea Basarabiei cu România despre faptul că refacerea României Mari prin reunificarea RM cu România este unica soluție valabilă și benefică pentru cetățenii RM din punct de vedere economic, social și politic.

Colapsul sistemic financiar, instituțional, informațional, securitar  al RM în condițiile războiului de agresiune a Rusiei împotriva Ucrainei și corupția internă fără precedent au creat o conjunctură propice pentru  reunificarea celor două state românești. Unionismul ca ideal național de unitate românească, ideatic vorbind,  este propriu românilor din RM. Românii din Țară îl manifestă deschis și nu l-au izgonit niciodată în zona gri a fricii sau melancoliei romantice. Pe lângă unionismul ideatic, în RM unionismul de profesie politică și-a făcut loc în doctrinele partinice, unele afișate deschis și asumat, altele voalate în discursuri aluzive (azi sunt unionist, când sunt în opoziție, mâne nu mai sunt, când sunt la guvernare). Altfel spus, unionismul a ajuns să fie monedă speculativă în funcție de interesele înguste de partid, sau, de lideri de partide.

Dar, la modul pragmatic, dacă ar fi luați la bani mărunți politicienii pretinși unioniști, vom constata că, de fapt, niciunul din ei nu dorește Unirea RM cu România. Explicația este simplă – odată cu reunificarea celor două state românești micii feodali, care mișună în toate sferele vieții socio-politice (primari de comune depopulate cu 300 de locuitori, președinți și vicepreședinți de raioane, judecători și procurori semidocți, șefi și șefuleți de cabinete, departamente, etc), dar și marii feodali peste teritoriul dintre Prut și Nistru (președinte de stat, președinte de parlament, deputați, șef de guvern, miniștri, viceminiștri, directori de agenții etc) VOR RĂMÂNE fără fotolii. RM este un stat sărac unde fiecare al treilea cetățean apt de muncă este funcționar public. E un indicator dezonorant și  pauperizator! Media în țările europene la acest capitol este alta – fiecare al treilea cetățean apt de muncă este funcționar public.

Nu există în lume un alt exemplu mai propice,  mai favorabil și mai imperios necesar de realizare a reîntregirii unui neam, decât exemplul României și RM. Exemplul Coreii de Nord și Coreii de Sud e de altă natură, dar oricum, și acolo reunificarea celor două state va avea loc inevitabil, deoarece un regim totalitar e sortit pieirii.

Aici în RM ne zbatem ca peștele pe uscat, suntem dedublați și deșirați la nivel de mentalități sociale, nu mai suntem la noi acasă, separatismul ne macină și  ne  roade din teritoriu, spațiul informațional este unul străin, alofon și imperialist, securitatea cetățenilor e la cota zero, justiția coruptă a ieșit de pe orbita statului de drept – despre ce fel de stat suveran, independent, indivizibil, integru mai poate fi vorba?

A venit timpul ca politicienii să înfrunte adevărul inalienabil: Republica Moldova a ajuns la stația terminus a posibilităților sale de  funcționare ca stat de drept. Politicienii nu mai pot să amăgească lumea și să se auto-amăgească referitor la capabilitatea lor și a instituțiilor subjugate partinic să armonizeze piesele de puzzle pentru a pune pe picioare un stat.

RM este un simulacru de stat, iar în aceste condiții, pentru a salva măcar ceea ce a mai rămas din Basarabia istorică,  reunificarea RM cu România este o urgență stringentă. Altă soluție pentru această palmă de pământ pur și simplu nu există.

Le 29 mars à l’ULIM, dans Aula Magnifica, a eu lieu la X-e édition du Colloque la Francopolyphonie, ayant comme générique cette année «L’interculturalité et l’herméneutique  à travers la linguistique, la littérature, la traduction et la communication». Cette année le colloque regroupe    une centaine de participants venus de 14 pays, représentant une cinquantaine d’établssements universitaires et centres de recherches.  Les partenaires du l’ULIM dans l’organisation du colloque sont l’AUF, l’Ambassade de France en Moldavie, l’Alliance Française de Moldavie, l’Université Paris Sorbonne Nouvelle, l’Université “Stefan cel Mare” de Suceava,  l’Université Feira de Santana de Brésil, 

 L’herméneutique – langue commune de notre temps (Vattimo) caractérise l’espace intellectuel et culturel de notre époque relativiste postmoderne. Le  visage contrasté et polymorphe de l’herméneutique installe  un règne interprétatif dans un monde multipolaire où il n’y a pas de faits, mais seulement des interprétations (Nietzsche) parce que nous sommes des êtres qui vivent le drame insurpassable du sens, d’un sens que nous nous efforçons de comprendre, mais qui est  toujours extensible suite au caractère interprétatif de notre expérience du monde. La compréhension, catégorie essentielle de l’herméneutique, est un mode primordial de notre être-au-monde. Mais le Logos humain (raison+parole) est dans l’incapacité d’exprimer l’Être situé au-delà de l’intelligence. Il doit se contenter de l’indiquer, de le signifier, de l’interpréter. Sans rien rajouter au Réel, l’herméneutique introduit un nouvel ordre de fonctionnalité anthropologique, celui de la  transcendance du Réel – de représenter, d’interpréter, d’analyser, d’expliquer, d’élucider le Réel par des signes et de comprendre ces signes comme représentant le Réel.

L’interculturalité doit apprivoiser l’herméneutique et la mettre à ses services parce que l’intercompréhension des cultures n’est pas une intuition pure, directe et immédiate, elle doit faire des détours suite à l’entendement humain qui est par essence participatif. La véritable humanité tient compte de la raison étrangère et se rend sensible à une autre source de sens. Le cogito humain ne règle ses problèmes que dans un antagonisme adaptatif entre la raison et une raison autre à travers la confrontation de perspectives. Notre irréductible appartenance à l’espèce humaine est la condition d’une compréhension mutuelle, d’un dialogue possible, d’un engagement pour mieux rendre compte des faits et asseoir un monde plus compréhensible et plus intelligible.

Le langage (langue+parole) est la dimension essentielle pour fonder une vraie herméneutique. La raison n’existe que dans le langage et par le langage, qui est son unique et ultime organon. L’herméneutique ouverte d’aujourd’hui souligne que tout sens est relatif aux conditions de la compréhension possible dans le contexte des formes de vie dépassant l’autonomie normative de la langue, le caractère statique et automatique de la compréhension suite à la récursivité des règles, décrétant une approche créative, imprévisible et incalculable de la compréhension. Dans ce sens, l’interprétation n’est plus la prise de connaissance du compris, mais l’élaboration des possibilités esquissées dans le comprendre (Heidegger). Ainsi, l’unité spéculative du Langage  et de l’Être contribue à une mise en forme du réel, au fondement de notre rapport au monde, à autrui et à soi, au renouvellement incessant et au mouvement du sens dans la compréhension et l’interprétation.

   La traductologie est redevable à l’’herméneutique qui s’arroge un rôle médiateur dans l’activité traduisante. Par définition la traduction ne trouve son essence que d’être partage et/ou parcours herméneutique entre deux cultures, entre deux discours, entre deux sujets. La traduction est le plus indocile des actes langagiers qui révèle une opposition factice et/ou adaptative entre identité et altérité. La mission titanique qui s’en suit est cette activité de relation par excellence comme rapport demeuré rapport (Meschonnic) qui permet mieux reconnaître une altérité dans une identité. Une telle démarche médiatrice de l’herméneutique réduit l’opposition banale et aporétique entre partisans de la lettre, attachés au texte de départ (sourciers) et défenseurs du sens, soucieux de l’efficacité de la transmission du message (ciblistes). Une traduction est toujours sur une ligne de fuite, jamais définitive, toujours ouverte à la reprise, à la retraduction par nature et nécessité. C’est aussi un dépassement – progression en avant (Hegel), représentation-suppléance (Gadamer) parce que toute l’identité d’une traduction est faite d’altérité et sa nature hétérogène montre qu’il ne s’agit là que de deux modes d’être qui, de surcroît, ont ontologiquement besoin l’un de l’autre.

     La littérature orchestrait de toujours le compromis (in)stable entre une logique du « territoire » et une logique « herméneutique », légitimé par son caractère de discours cumulatif et inclusif. Le littéraire  commente les œuvres en s’appuyant sur des routines interprétatives et sur son propre charisme, en recourant à deux stratégies : la fuite vers le « haut » (la philosophie) et la fuite vers le « bas » (l’érudition). Dans un dernier temps, son ouverture à des corpus littéraires l’oblige à se préoccuper davantage de la question du texte, en accordant un rôle privilégié à la mémoire, à la diversité des supports matériels, aux modes de diffusion, à la diversité des usages des textes. De même, elle l’incite à renouveler sa réflexion sur l’auctorialité et sur la question des appareils d’interprétation de textes littéraires.

      Les médias et la communication participent au processus de mise en relation qui recoupe précisément la (re)définition herméneutique de la compréhension, de sa nature dialogique comme recherche d’un accord. Pourtant, la communication humaine procède des confusions véhiculées entre l’étant que nous sommes et les étants subsistants et manipulables, soit de l’objectivation et de l’aliénation méthodologique (Ricœur) or, en l’absence de la vérité on décide d’un sens. Les médias exploitent au maximum la nature idéologique du langage qui exprime différents sens dans des co(n)textes différents ainsi que l’incapacité des agents de la communication d’exercer un contrôle total sur les symboles, les signaux, les expressions, les unités de message et le sens de l’information pour profiler et promouvoir des intentionnalités diverses.

        Le sacrement du langage humain (Agamben) et  son anthropogénie (Van Lier) comme donné-construit suit une évolution hiérarchique, dialogique et adaptative pour projeter une dialectique infinie des entre-deux à l’interface des oppositions : fermeture-ouverture ; réalité –représentation ; unité-diversité etc. et c’est à l’intelligence herméneutique que revient la (re)découverte de la puissance créatrice du langage et de l’unité spéculative de l’Être et du Langage.

+++

Francopolifonia 2015, ediţia a X aniversară

Deschideri hermeneutice ale interculturalității

Institutul de Cercetări Filologice şi Interculturale (ICFI), Facultatea de Litere din cadrul Universităţii Libere Internaţionale din Moldova organizează Colocviul Internaţional „Interculturalitatea și hermeneutica prin prisma lingvisticii, literaturii, traducerii și comunicării” în parteneriat cu universităţile Nouvelle Sorbonne Paris 3 , « Ștefan cel Mare » din Suceava, « Feira de Santana » din Brazilia şi în colaborare cu Agenţia Universitară a Francofoniei, Ambasada Franţei şi Alianța Franceză din Moldova. Manifestarea va avea loc pe data de 27 martie curent, în incinta Universității  Libere Internaționale din Moldova (etajul 4, deschidere în Aula Magnifica).

            Hermeneutica – limba comună a timpurilor noastre (Wattimo) reliefează spaţiul  intellectual şi cultural al epocii noastre relativiste postmoderne. Caracterul  contrastiv şi polimorf al hermeneuticii impune o dominație a interpretării într-o lume multipolară în care nu există fapte, ci doar interpretări (Nietsche)  pentru că fiinţele umane trăiesc drama insurmontabilă a sensului, pentru perceperea căruia  depun eforturi susținute dar care este mereu extensibil grație caracterului  interpretativ al empirismului nostru existențial. Comprehensiunea, categorie esenţală a hermeneuticii, este și însemnul primordial a modului de a fi al ființei umane. Dar Logosul uman (raţiunea şi limbajul), nu este apt să pătrundă fiindul situat dincolo de granițele inteligenței. Acesta se limitează să-l indice, să-l exprime, să-l semnifice, să-l interpreteze. Complementând Realitatea, hermeneutica instaurează o nouă ordine de funcţionalitate antropologică – transcendenţa Realului prin reprezentarea, interpretarea, analiza, explicarea, elucidarea acestuia prin semne/simboluri şi perceperea acestora ca reprezentând Realul.

La acest eveniment vor participa profesori din peste 34 de instituţii de învăţământ superior şi de cercetare din 14 țări ale lumii precum Franța, Belgia, Italia, Spania, Brazilia, Polonia, Turcia, Rusia, Ucraina, Letonia, Camerun, Coasta de Fildeş inclusiv din 10 universități din România și 8 din Republica Moldova. Personalităţi notorii din numeroase ţări îşi vor aduce contribuţia pentru optica hermeneutică a interculturalităţii  prin comunicări care se anunţă variate şi originale.

La conferinţa de inaugurare vor conferenţia  distinși invitați precum Sanda-Maria Ardeleanu, prof. univ., DHC, Universitatea « Ștefan cel Mare », Suceava, deputat;  Philippe Loubière, dr., traducător, jurnalist, Universitatea Nouvelle Sorbonne Paris 3, Franţa; Alexandru Laurențiu Cohal, dr., prof. asociat la Universitatea din Pavia, Italia ş.a. ULIM-ul a fost reprezentat de profesorii Elena Prus, dr. hab., Directoare a Institutului de Cercetări Filologice şi Interculturale; Victor Untilă, dr. hab., Vice-Director  ICFI, Ludmila Hometkovschi, Decanul Facultăţii Litere, Ion Manole, prof. univ, dr. hab., Gh. Râbacov, şef Catedră Filologie Romanică.

La deschidere vor participa cu alocuțiuni dl Jérémie PETIT, Primul Consilier al Ambasadei Franţei, dl Roman Kwiatkovski, Director al Antenei AUF, Chişinău, dl Emmanuel Skoulios, Director al Alianței Franceze din Moldova.

Lucrările se vor desfăşura cu ușile deschise, fiind invitați toți cei interesați de tematica colocviului. Limbile de comunicare ale colocviului sunt franceza, româna, engleza, italiana, spaniola, rusa.

Consultez le programme du colloque Francopolyphonie édition 2015

La cei 97 ani de la Unirea Basarabiei cu România constatăm revenirea ciclului istoric la punctul nevralgic ce a generat Unirea din 1918: conjunctura internațională favorabilă actului unirii, inclusiv pericolul rusesc. Doar că în 1918 acest pericol se rezuma la expansiunea comunismului și a terori roșii, iar astăzi pericolul rusesc constă în butonul de declanșare a unui război nuclear, buton care stă la îndemâna președintelui tuturor rușilor (mai nou, și al tuturor găgăuzilor din RM) Vladimir Putin.

Nimeni nu e naiv să creadă că Republica Moldova este o piesă importantă la masa ruletei rusești, capabilă să pericliteze planurile  expansioniste ale lui Putin. O ditamai Ucraină, leagăn al slavismului, e decimată de mercenarii furnizați generos de Rusia, cu tot cu armament și mod de utilizare. Încet, dar sigur, Ucraina își pierde teritoriile sale suverane și nimeni nu-i mai garantează (nici nu poate să o facă) revenirea ei în frontierele recunoscute de ONU.

Născută dintr-un proiect de ocupație, inițial imperială rusă, mai apoi imperială sovietică, Republica Moldova, a încercat să se afirme ca un stat independent, suveran, cu toate atribuțiile necesare. După 24 de ani de independență declarată, într-un sfârșit asociată la UE,  azi RM vine cu un patrimoniu politic, economic și social mult prea sărac pentru a face față unei eventuale crize de proporții. Vulnerabilitatea securității pe toate palierele – militar, alimentar, energetic, informațional – fragilizează Republica Moldova.

Corupția la nivel înalt, disfuncționalitatea instituțională datorată aservirii partinice, sistemul de justiție carențial, lipsa voinței politice în luarea deciziilor cruciale pentru destinul cetățenilor – toți acești factori împiedică avansarea Republicii Moldova pe calea progresului. Elita politică, fiind emanația potențialului uman local, tributar al mentalităților sociale și obișnuințelor comportamentale comunistoide, este practic incapabilă să gestioneze corect și în beneficiul cetățenilor  treburile în stat.

Spuneam mai sus de punctul nevralgic al istoriei, care ar putea declanșa reiterarea ciclică a evenimentului – Unirea Basarabei cu România din 1918. Consider  Republica Moldova a ajuns în acest punct nevralgic al dezvoltării sale, iar spațiul public (indiferent de proprietarii instituției media) trebuie să devină arenă de discuții, dezbateri, care ar răspunde la întrebarea: după atâția ani de încercări eșuate de a se autoguverna, merită Republica Moldova să rămână un stat (pseudo)suveran și (pseudo)independent? Sau, pentru binele  cetățenilor Republicii Moldova, indiferent de preferințele lor politice/ doctrinare, de apartenența național-culturală, acest copil rătăcit pe nume Republica Moldova, trebuie să revină la Țara-Mamă România?

Or, reunificarea celor două state românești este inevitabilă, rămâne doar să ne întrebăm – ce mai așteptăm? Sau, poate, pe cine așteptăm?