MAIA SANDU A INTERNAȚIONALIZAT UNIREA

22.01.2026

 

Voi analiza declarația recentă a Maiei Sandu, făcută într-un interviu acordat unor jurnaliști britanici de prestigiu. Întrebată dacă susține Unirea Republicii Moldova cu România, președinta a răspuns că, în cazul organizării unui referendum, ar vota pentru Unire. Imediat însă, a adăugat că, din păcate, în Republica Moldova nu există în prezent un sprijin popular majoritar pentru această idee, iar direcția oficială a politicii externe rămâne integrarea europeană.

 

De ce apare această afirmație tocmai acum? Este o întrebare legitimă. Maia Sandu nu se află la prima declarație de acest tip. Încă din perioada fondării Partidului PAS, în cadrul primului congres, a fost întrebată dacă susține Unirea și a oferit exact același răspuns: ar vota pentru Unire într-un referendum, dar nu promovează acest obiectiv din lipsa sprijinului popular.

 

În calitatea mea de contemporan al Maiei Sandu și fost politician, vreau să menționez un fapt mai puțin cunoscut: în anul 2015 i-am propus doamnei Sandu crearea unui proiect politic explicit unionist. Din păcate, nu am primit niciun răspuns, iar câteva luni mai târziu a fost fondat Partidul PAS.

 

Ce trebuie să înțelegem, așadar, din această declarație recentă?

 

În primul rând, Maia Sandu, în calitate de președinte al Republicii Moldova, a formulat un răspuns corect din punct de vedere constituțional. Articolul 142 din Constituție stipulează clar că orice modificare privind statutul statului sau neutralitatea acestuia poate avea loc doar prin referendum, cu votul majorității cetățenilor — 50% plus unu. Prin urmare, afirmația că ar vota pentru Unire într-un asemenea exercițiu democratic este una corectă și responsabilă instituțional.

 

Un element extrem de important și pozitiv este însă faptul că această declarație a fost preluată de presa internațională. Ceea ce ani de zile a fost cunoscut doar în spațiul public intern — în 2015, 2016, 2017, 2018 — a ajuns acum pe agenții precum Reuters, Politico și în presa din România, Marea Britanie, Franța, Bulgaria și chiar Ucraina. Pentru prima dată, opțiunea Unirii Republicii Moldova cu România este discutată serios în presa internațională de referință. Acesta este un pas major.

 

Un alt aspect pozitiv este faptul că Maia Sandu se bucură de un rating solid atât pe plan intern, cât și internațional. Ceea ce spune ea este ascultat, urmărit și cântărit. Tocmai de aceea, ca unionist, nu pot să nu mă întreb de ce acest capital politic nu a fost folosit mai activ în ultimii cinci ani, mai ales după declanșarea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. Dacă această popularitate ar fi fost pusă în slujba ideii Unirii, subiectul ar fi fost astăzi mult mai prezent pe agenda internațională, nu doar integrarea europeană.

 

Am spus-o de nenumărate ori: după 24 februarie 2022, Unirea nu mai este doar un ideal istoric sau politic, ci o necesitate de securitate. Eu îmi doresc Unirea nu doar din convingere politică, ci din educație familială, din adevărul istoric transmis de bunici și părinți, din experiența directă a ocupației rusești, a exproprierilor și a distrugerii unei societăți care, în cadrul României, fusese prosperă.

 

Declarația Maiei Sandu nu a fost una pregătită. Întrebarea a apărut spontan, în contextul discuției despre limba română și emanciparea națională din anii 1989–1991. De aceea, răspunsul a fost sincer, dar rapid nuanțat prin invocarea lipsei sprijinului popular și a „conjuncturii internaționale”. Această referință este esențială.

 

Prin „conjunctură internațională” nu trebuie să înțelegem doar războiul Rusiei împotriva Ucrainei sau riscul extinderii agresiunii spre Odesa și zona Dunării. Este vorba și despre schimbarea de paradigmă la nivel global, în special despre comportamentul Statelor Unite sub administrația Trump 2, care ezită să mai joace rolul tradițional de garant al ordinii internaționale, al democrației și al drepturilor omului.

 

Maia Sandu nu a spus acest lucru explicit, dar este evident că sistemul de drept internațional este astăzi contestat prin acțiuni violente în multiple regiuni ale lumii. De aceea, semnalul transmis de președinta Republicii Moldova este unul extrem de important — atât pentru cetățeni, cât și pentru partenerii internaționali.

 

În același timp, trebuie să constatăm cu regret că în spațiul public intern s-a consolidat un discurs moldovenist agresiv. „Dragi moldoveni” a devenit formula standard a tuturor liderilor PAS, de la președinte la premier și președintele Parlamentului. Această retorică este preluată de artiști, influenceri și propagată masiv pe rețelele sociale, adesea într-o limbă română degradată, plină de rusisme. Este un discurs care marginalizează identitatea românească și care, paradoxal, s-a consolidat tocmai în anii guvernării proeuropene.

 

Reacțiile nu au întârziat să apară. După interviul Maiei Sandu, Igor Dodon și Vladimir Voronin — două relicve ale moldovenismului — au cerut demiterea președintei. Faptul că asemenea personaje, care nu au fost niciodată trase la răspundere pentru trădare de patrie, continuă să dicteze tonul politic este rezultatul direct al impunității. Voronin nu a fost sancționat pentru evenimentele din 7 aprilie 2009. Dodon, în pofida dovezilor publice de finanțare ilegală, a rămas neatins de justiție.

 

Când trădătorii nu sunt pedepsiți, ei revin și devin mai agresivi. Partidele antiromânești și prorusești ar fi trebuit demult interzise prin lege.

 

Îmi apăr votul pentru Maia Sandu, pe care am susținut-o în ambele mandate, tocmai pentru că am spus clar: dacă se va pune problema Unirii, ea nu se va opune. Și acest lucru s-a confirmat.

 

În 1918, Unirea s-a votat. În 1940 și 1944, ocupația sovietică nu a fost supusă niciunui referendum. Astăzi, trăim din nou o situație excepțională. Rusia poartă un război de exterminare împotriva Ucrainei. Bombardamentele lasă milioane de oameni fără apă, lumină și căldură. În asemenea condiții, Republica Moldova nu își poate permite ambiguități.

 

În final, ajungem inevitabil la subiectul comportamentului Statelor Unite sub administrația Trump 2. Donald Trump încearcă să-și stabilizeze popularitatea internă și manifestă un narcisism politic evident. Politica „America First” presupune retragerea din rolul de „polițist global”. Exemplele Afganistanului, Irakului și Vietnamului sunt grăitoare.

 

Revenirea la doctrina Monroe — redenumită ironic „Donroe” — arată clar că SUA își concentrează interesele pe continentul american, lăsând Europa să se descurce singură. În acest context, întrebarea nu este dacă Putin va fi „exfiltrat”, ci cât timp va mai rezista. Mulți specialiști sunt de acord: războiul se va încheia doar odată cu dispariția lui Putin sau a cercului său de putere.

 

Concluzia este una dură, dar necesară: Republica Moldova trebuie să acționeze lucid, curajos și strategic. Unirea cu România nu mai este doar o opțiune istorică — este o șansă de supraviețuire.