Category Archives

Pactul Ribbentrop–Molotov și consecințele sale încă nesoluționate.

La 23 august 2026 se împlinesc 87 de ani de la semnarea odiosului Pact Ribbentrop–Molotov, cunoscut, în esență, drept Pactul Hitler–Stalin. La 23 august 1939, miniștrii de externe ai Germaniei naziste și ai Uniunii Sovietice au semnat un document care avea să schimbe dramatic destinul Europei de Est și, în mod direct, destinul cetățenilor Republicii Moldpva de azi.

Pactul și, mai ales, protocolul său secret, au împărțit sfere de influență între cele două regimuri totalitare și au creat premisele pentru ocuparea unor teritorii și pentru destrămarea unor state.

1. Pactul Hitler–Stalin a stat la baza unei noi împărțiri teritoriale a Europei de Est.

În urma acestui pact, Uniunea Sovietică a ocupat țările baltice și a anexat Basarabia în 1940. Teritoriul dintre Prut și Nistru, care intrase în componența Imperiului Rus în 1812, revenise României în 1918, în urma actului de Unire.
În 1940, însă, destinul Basarabiei a fost din nou decis de două regimuri totalitare. Înțelegerea dintre Hitler și Stalin a făcut posibilă revenirea teritoriului dintre Prut și Nistru sub control sovietic.

De aceea, atunci când vorbim despre ocupația sovietică, este necesar să discutăm deschis despre caracterul său imperial și comunist și despre rolul determinant al Rusiei în acest proces.

2. Consecințele Pactului Ribbentrop–Molotov nu au fost încă pe deplin lichidate.

O metaforă folosită uneori de unioniști este aceea de „Republică Moldova – Ribbentrop–Molotov”. Dincolo de formulare, această metaforă exprimă o realitate politică: una dintre principalele consecințe ale pactului rămâne nesoluționată, și anume – România un și-a recăpătat teritoriile sale de la Est de Prut.

Statele baltice și-au redobândit independența și au revenit la propriile tradiții statale și constituționale. Republica Moldova, în schimb, după 35 de ani de independență, nu a închis toate dosarele istorice și politice legate de ocupația sovietică. Aici apare una dintre marile dileme ale Republicii Moldova: statalismul versus unionismul.

Prima opțiune susține consolidarea Republicii Moldova ca stat independent și integrarea sa în Uniunea Europeană în această calitate. A doua consideră că una dintre consecințele Pactului Ribbentrop–Molotov trebuie lichidată prin reunirea teritoriului dintre Prut și Nistru cu România.

3. Republica Moldova are nevoie de o condamnare juridică și instituțională a crimelor comunismului.

La 35 de ani de independență, trebuie să facem un bilanț: ce s-a făcut, ce nu s-a făcut și ce trebuie făcut în continuare?

Una dintre cele mai importante lacune este, în opinia mea, absența unei legislații complexe și durabile prin care crimele regimului comunist sovietic să fie condamnate în mod explicit.

În 2012, în perioada guvernării Alianței pentru Integrare Europeană, a fost creată o comisie de istorici care a elaborat un raport amplu privind crimele comunismului. În Parlament a fost prezentat un rezumat al raportului și a fost adoptată o hotărâre politică prin care crimele comunismului erau condamnate, iar simbolurile comuniste erau interzise.

Ulterior, hotărârea a fost contestată la Curtea Constituțională și declarată neconstituțională, în contextul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului privind libertatea de exprimare.

Nu este suficient să judecăm retrospectiv acea decizie. Problema fundamentală rămâne însă actuală: Republica Moldova are nevoie de un cadru juridic clar pentru condamnarea crimelor regimului comunist sovietic.

4. Este necesară o instituție specializată pentru studierea crimelor comunismului.

În perioada în care eram deputat în Parlamentul Republicii Moldova, am sesizat președinția Republicii Moldva (președinte al Republicii Moldova era Nicolae Timofti) și am propus crearea unui Institut pentru Studierea Crimelor Comunismului. Inițiativa nu a fost acceptată.

Aceasta nu înseamnă că istoricii din Republica Moldova nu au făcut cercetări importante. Dimpotrivă, există numeroase lucrări științifice bazate pe documente de arhivă, care descriu represiunile politice și genocidu : deportările, foametea organizată, exterminarea ”dușmanilor poporului” de către NKVD și alte forme de crime genocidare.

Problema este că aceste cercetări trebuie să primească și o dimensiune instituțională și juridică și să fie utilizate în calitate de rechizitoriu împotriva regimului comunist/sovietic/rusesc, inlcusiv pentru a cere Rusiei despăgubiri materiale.

Astfel, este necesar un proces național de documentare și condamnare a crimelor comunismului. Un asemenea demers ar putea crea premisele pentru recunoașterea juridică a crimelor și, ulterior, pentru formularea unor revendicări față de Federația Rusă, considerată succesoare juridică a Uniunii Sovietice.

5. Republica Moldova trebuie să instituționalizeze memoria victimelor regimului comunist.

Inițiativa Ministerului Culturii privind recunoașterea foametei organizate și comemorarea victimelor sale reprezintă, în opinia mea, un pas important.
Totuși, acesta nu este suficient. La 23 august este comemorată memoria victimelor tuturor regimurilor totalitare. Republica Moldova are nevoie însă de o abordare proprie și coerentă a istorii recente. Memoria victimelor trebuie să se reflecte în legislație, în educație, în instituții, în cercetare și în spațiul public.

6. Data de 28 iunie 1940 și problema ocupației sovietice trebuie abordate fără ambiguități.

În 2010, Mihai Ghimpu, în calitate de președinte interimar, a emis un decret prin care ziua de 28 iunie 1940 era declarată zi a ocupației sovietice.
Decretul a fost ulterior declarat neconstituțional.
Eu consider că asemenea decizii demonstrează existența unei probleme mai largi: ambiguitatea instituțională în raport cu istoria recentă a Republicii Moldova. O societate nu își poate construi identitatea în mod coerent dacă evită să numească și să analizeze faptele istorice care i-au determinat existența.

7. Republica Moldova are nevoie de o legislație a lustrației și de o politică coerentă de decomunizare O altă lacună importantă este lipsa unei legi a lustrației. În opinia mea, persistența unor structuri și mentalități provenite din vechiul sistem comunist reprezintă unul dintre motivele pentru care procesul de decomunizare a rămas incomplet. De aceea, condamnarea comunismului nu trebuie redusă la declarații simbolice. Ea trebuie să producă efecte juridice și instituționale.

8. Terminologia juridică și istorică trebuie să fie precisă.
În documentele publice se utilizează frecvent expresia „crimele stalinismului”.
Consider că această formulare este insuficientă. Crimele nu au fost rezultatul exclusiv al acțiunilor unei singure persoane. Ele au fost produse de un sistem politic, instituțional și represiv.
Formularea corectă trebuie să fie ”crime ale regimului comunist sovietic rusesc, cu accent pe caracterul imperial și rusesc al ocupației în teritoriul dintre Prut și Nistru. Terminologia contează, deoarece ea determină și modul în care sunt construite politicile publice, legislația și memoria colectivă.

9. Reabilitarea victimelor regimului comunist sovietic rusesc trebuie extinsă și la victimele represiunii economice.

Republica Moldova dispune de o legislație privind victimele represiunilor politice, însă eu consider că aceasta este insuficientă. Nu doar deportările și arestările au reprezentat forme de represiune. Confiscarea proprietăților și exproprierea pământurilor au afectat profund societatea basarabeană, în special populația rurală. Represiunea economică trebuie analizată și ea ca formă de represiune politică. În consecință, urmașii persoanelor ale căror proprietăți au fost confiscate ar trebui să beneficieze de mecanisme clare de recunoaștere, reabilitare și, după caz, de restituire sau compensare.

Experiența României demonstrează că recuperarea proprietăților confiscate de regimul comunist trebuie transformată într-un proces instituțional.
Republica Moldova ar trebui să examineze posibilitatea adoptării unei legislații proprii privind restituirea și compensarea proprietăților confiscate în perioada regimului comunist. Este o problemă de justiție istorică, dar și de respect pentru dreptul la proprietate, consfințit în Cinvenția Europeană a Drepturilor Omului, a cărei Republica Moldova este parte.

10. Unirea Republicii Moldova cu România este, în viziunea mea, soluția finală pentru lichidarea consecinței Pactului Ribbentrop–Molotov.
Consecința Pactului Ribbentrop–Molotov care rămâne nesoluționată și azi – este divizarea românilor în două state. Din această perspectivă, reunirea Republicii Moldova cu România soluția politică și juridică pentru absolut toate problemlele cetățenilor Republicii Moldova – din perspectiva securității, stabilității politice și economice.

Unirea Republicii Moldova cu România reprezintă singura cauză politică fundamentală pentru care merită continuată lupta în Republica Moldova.