La 31 august sărbătorim Ziua Limbii Române pe ambele maluri ale Prutului. Ne amintim de istoricul devenirii noastre ca neam românesc, organizăm manifestări științifice, recităm poezii, cântăm limba română. Însă, trebuie să realizăm faptul că în ciuda timpului care a trecut, în ciuda eforturilor intelectuale depuse pentru revenirea limbii române la noi acasă, opera limbii române în Basarabia continuă să rămână neterminată. Pare a fi o muncă interminabilă, uneori vană, exact ca efortul lui Sisif : ridicăm în vârful muntelui piatra care apoi se rostogolește înapoi, și iar, altcineva trebuie s-o ridice sus.  Picătură cu picătură, facem pași mici pentru a asigura victoria limbii române pe malul stâng al Prutului.

Vom menționa importanța constituționalizării de către Curtea Constituțională a RM la 5 decembrie 2013 a Declarației de Independență din 1991 (Citește AICI Sesizarea la CC privind interpretarea art.13 din Constituție/și solicitarea constituționalizării Limbii Române; Citește aici Pledoaria pentru Limba Română a Anei Guțu), prin acest act juridic suprem, fiind constituționalizată și limba română. (Citeste Comunicatul CC). Decizia Curții a survenit în urma sesizării mele, depuse la 26 martie 2013, în care am solicitat interpretarea art.13 din Constituție în raport cu Declarația de Independență, dar și ținându-se cont de experiența franceză în materie de constituționalizare a Declarației Drepturilor Omului și Cetățeanului din 1789. Astfel, în tratatele, acordurile internaționale, încheiate de RM, de acum încolo figurează sintagma ”limba română”, și nu ”limba moldovenească”, așa cum era până la 5 decembrie 2013. Dar, indubitabil, mai avem și vom avea foarte mult de lucru. În actele legislative – proiecte de legi, legi – mai continuă să fie utilizată fariseic sintagma ”limba de stat”, o calchiere nenorocită din limba rusă ”gosudarstveniy iazyk” – termen inexistent în limba română, termenul adecvat fiind ”limba oficială”.

Pentru a readuce limba română la noi în Republica Moldova, e nevoie să avem demnitate, să nu ne pliem exagerat doar pe discriminarea pozitivă și să facem hatârul tuturor, numai nu al nostru! Limba română va fi la ea acasă în RM când ea va constitui cadrul intelectual, existențial, instituțional OBLIGATORIU pentru toți cetățenii RM, indiferent de identitate culturală. Să nu uităm, că  eliberarea/emanciparea națională, demarată la mijlocul anilor *80, a fost de sorginte lingvistică. Revoluția poeților din 1989 ne-a adus libertatea lingvistică. Ne rămâne să conștientizăm, să luptăm și să obținem libertatea identitară românească pentru a înfăptui reunificarea națiuni românești prin reunirea celor două state românești – România și Republica Moldova. Unirea face puterea: puterea economică, politică, securitară, culturală. Așa să ne ajute Dumnezeu!

***

Priorităţi la nivel de politici lingvistice în RM:

• Adoptarea noii legislații lingvistice, Legea despre funcționarea limbilor din 1989 fiind obsoletă, și instituind, de jure, bilingvismul român-rus;
• Înființarea Departamentului de politici lingvistice pe lângă Ministerul Educației și Cercetării, care va contribui la asanarea climatului lingvistic din RM prin reducerea coerciţiei limbii ruse şi promovarea unor politici corecte în ceea ce priveşte statutul limbii române şi cunoaşterea acesteia de către toți cetățenii Republicii Moldova;
• Ameliorarea statutului limbii române pe teritoriul RM prin românizarea internetului, mass mediei, spațiului informațional;
• Dotarea bibliotecilor din RM cu carte românească în proporții mari, ajungând până la 99% din patrimoniul de carte al fiecărei biblioteci;
• Stimularea publicării cărții românești în Republica Moldova, obiectivul fiind depășirea numărului de cărți de limbă rusă în librării, rețele comerciale etc.

Video – discurs de Ziua Limbii Române, 31 august 2013

Video – pledoaria la CC, 05 decembrie 2013.

La finele lunii august a văzut lumina tiparului cartea Anei Guțu ”Puterile limbii”, care cuprinde eseuri științifice despre puterile exercitate de o limbă în societate. Autoarea propune un studiu socio-lingvistic în baza experienței funcționării limbilor în Republica Moldova, dar și reflecții din perspectiva semiotică în baza corpusului de pledoarii din cele mai răsunătoare procese judiciare din Franța sec.XIV-XX. Autoarea abordează problematica politicilor lingvistice în Republica Moldova, relatează despre puterea constituțională a limbii române în RM și propune textul său de proiect de lege pentru noile politci lingvistice în RM.

”Autoarea studiului sprijină tezele cercetătorului R. Barthes, care susține ideea că raportul vis-à-vis de limbă este unul politic și că lipsa unei teorii politice a limbajului și a unei metodologii nu permite aplicarea proceselor de apropiere a limbii. Anume această lipsă a unei teorii politice cu referire la limbă, conform autoarei, „continuă să bulverseze societățile moderne, frontaliere din punct de vedere geopolitic, în care problemele identitare erijează paravane separatoare în mijlocul populației, pestrițe din punct de vedere lingvistic și etnic”. Tot în acest capitol autoarea vorbește despre manifestările coercitive și manipulatorii ale limbii, care pe parcursul istoriei a fost pusă în serviciul puterilor politice, în primul rând, a celor imperiale. Coerciția limbii, în opinia autoarei, constă în impunerea de atitudini, comportamente și viziuni prin intermediul limbii . La întrebarea care și-o pune sie-și, dacă e posibil ca apartenența la cutare sau cutare civilizație, națiune, cultură să influențeze coerciția limbii la nivel macro societal, autoarea răspunde afirmativ, făcând trimitere la experiența spațiului cultural în care trăim și, mai cu seamă, la trecutul apropiat, adică la experiența Republicii Moldova în cadrul fostei URSS, în care

limba rusă devenise un instrument perfect al imperiului, a cărui limbă de comunicare era vorbită de 285 milioane de persoane, imperiu care cuprindea 130 de limbi naționale. Or, anume această răspândire coercitivă a limbii ruse „mai continuă, conform autoarei, să fertilizeze florile răului, căci ea a dat naștere unui impresionant bruiaj de mutații mondo-vizionale referitor la esențele identitare”. În fosta URSS limba rusă era concepută de mulți locuitori (inclusiv ai generațiilor tinere) drept un fetiș, un idol care genera o panacee identitară, deseori interpretată ca o „înnobilare” .

S-a vorbit și se mai vorbește în continuare de așa-zisul bilingvism armonios preconizat și promovat de fostele autorități comuniste de până la și după proclamarea Independenței Republicii Moldova. Or, în condițiile Republicii Moldova bilingvismul, în opinia autoarei studiului în cauză, „poate fi definit metaforic drept bigamie lingvistică ce se datorează satisfacției cotidiene” . În realitate, în Republica Moldova locuiam în condițiile unei diglosii, care a degenerat într-un conflict lingvistic, „conflict inevitabil într-o societate bilingvă sau multilingvă, deoarece, din perspectiva noțiunii de coerciție lingvistică, una din limbile vorbite își revendică statutul de limbă dominantă”. Cu toate acestea, limba rusă nu a devenit dominantă în spațiul românesc din Basarabia, deși conflictul lingvistic s-a perpetuat și constituie o realitate în prezent .”

(Despre studiu:  Ion Dumbrăveanu, doctor habilitat, profesor universitar)

Implicarea femeilor în politică a devenit de curând un subiect popular în discuțiile publice din arealul pruto-nistrean. Mai multe ONG-uri luptă cu înflăcărare pentru cote feminine în listele partidelor la parlamentare, se invocă argumente în favoarea femeilor în politică, deoarece acestea sunt mai responsabile, nu sunt corupte, sunt muncitoare etc. Parțial sunt de acord cu aceste afirmații, dar voi menționa că sunt împotriva cotelor obligatorii. În calitate mea de profesor universitar am privilegiat doar competența și meritul, cotele reprezentând un soi de restricții și limite, uneori atingând absurdul și, de fapt, făcând loc pentru discriminare.

RM a evoluat diferit în materie de reprezentativitate a femeilor în parlament, în guvern și alte instituții decidente în stat. Anume decidente, căci, în învățământ, de exemplu, sferă complicată, importantă, dar nicidecum decidentă (din păcate!), femeile demult duc povara responsabilității, mai cu seamă în funcții executive.

Cum arată guvernul Streleț în acest sens? Statistic ar fi OK, din 16 miniștri – 5 sunt femei: Gherman la Externe, Glavan la sănătate, Fusu la educație, Handrabura la tineret/sport, Babuc la cultură. Bășcăneasa Vlah nu o luăm în considerare, deoarece membru din oficiu al guvernului e o invenție moldovenească demnă de tot disprețul.

Natalia Gherman  (PLDM) vine din diplomație, unde a intrat fără probleme fiind sprijinită de tatăl său Mircea Snegur, pe atunci președinte al RM. Pilotată în sistem, s-a tot rotit prin funcțiile de ambasador, a fost viceministru pe timpul conuniștilor, apoi și-a asigurat, bănuiesc la fel cu sprijinul tatălui important, continuitatea în guvernele pro-europene. În RM e important să ai rude  influente pentru a deveni persoană decidentă în instituții publice. A negociat activ  Acordul de Asociere la UE, și, poate a reușit să spele un pic fața tatălui pentru gafele din 1992 în timpul războiului de pe Nistru. Doar un pic, căci tratatul Elțin-Snegur nu poate fi revizuit până azi și avem pacificatori militari ruși, armată străină pe teritoriul  RM. De altfel,  solidarizarea cu Rusia în varii situații manifestată de Natalia Gherman în calitate de ministră la externe a contrabalansat elanul său pro-european. Cu siguranță, dacă s-ar schimba culoarea guvernului, Natalia Gherman nu va suferi prea mult, se va regăsi neapărat în sistemul dilplomatic moldovenesc, care sistem încă nici nu a fost de-KGB-izat. Și, mai persistă în memorie incidentul cu niște sute de mii de dolari trecuți ilegal prin vamă în tinerețea actualei ministre de externe. Integră Natalia Gherman? Răspunsul îl dau cetățenii.

Ruxanda Glavan (PD)  – despre ea habar nu are opinia publică de unde vine, știm doar că femeia ministră la sănătate stă extrem bine cu businessul cu statul – circa 120 contracte cu bugetul public din care și-a rotunjit averile familiei sale. Iată aici nu sunt de acord că TOATE femeile din politică sunt integre! Într-un stat de drept, unde justiția este cu adevărat independentă,  o astfel de ministră ar fi fost luată pe sus atât de opinia publică,  cât și de organele de drept. Deci, este o ministră coruptă, care s-a înfruptat din cu nerușinare din banii publici, și așa furați cu nemiluita de bărbați.

Corina Fusu (PL) – bună și activă jurnalistă în trecut, din familie de intelectuali, și, fidel soldat al Partidului Liberal.  Că nu e bună la educație – aceasta a devenit clar odată cu lansarea primei sale inițiative: demolarea principiului profesionalismului/meritocrației la numirea în funcții a directorilor de instituții preuniversitare. Or, numirea directorilor pe criterii de partid e un principiu comunist, iar, din câte știu, Corina Fusu este anti-comunistă. Că așa dorește șeful ei de partid, dar ea este un soldat fidel al partidului, și și-a dorit să-și iasă la pensie din fotoliul de deputat (Chirtoacă îi asigura acest deziderat, fără ca să se sacrifice pentru nu știu care integrare europeană în 2013). I-ași aminti fostei colege, că Maia Sandu, atunci când a venit de la Banca Mondială în același post, trei luni de zile a învățat: a învățat sistemul, a ascultat de experți (români, de altfel, majoritatea), apoi a ieșit la rampă. Și a avut o ieșire strălucită. Omul cât trăiește învață. Statutul de ”soldat al partidului”, cum îi place să se laude Corinei Fusu, nu este o trăsătură determinantă când îți asumi funcția de ministru. Fusu privilegiază interesul îngust de partid fără a se întreba cel puțin, care este rostul său  la educație? Integră, Corina Fusu? Da, integră, nu are vilă în Pipera, dar se lasă  exploatată în neștire de dezintergii săi colegi bărbați din PL. Și atunci, la ce bun femeie-ministră, care nu are un cuvânt de spus în politică?

Loreta Handrabura (PLDM) – cea mai săracă ministră din guvernul Streleț, mai săracă decât Fusu. A frământat aluatul dur la educație și, din păcate, a fost pilotată la tineret/sport. Nu zic că nu va face față, este o doamnă pregătită, integră, dar, la educație ar fi asigurat continuitatea proiectelor demarate. Păcat că partidul său a trădat, într-un fel, echipa de la educație și  pur și simplu a scăpat de puținii  oameni competenți puți la locul lor. Îi doresc succes și multă răbdare când va vedea dezastrul demolării pas cu pas a tot ceea ce a realizat la educație. Este Loreta Handrabura femeie-politician? Formal – da, este membru PLDM, dar, exact ca și celelalte femei-ministre sau deputate nu și-a asumat niciodată declarații politice răsunătoare, care s-ar face remarcate sau remarcabile prin autenticitate și caracter.

Monica Babuc (PD) – cea mai activă, mai carismatică și  mai prolifică ministră, din punctul meu de vedere. Cu viziuni românești, cu multă inițiativă și energie, a întors în scurt timp tradițiile românești acasă. Am un reproș pentru doamna ministră – am remarcat că se sfiește să rostească în public mai des – neam românesc, tradiție românească, o înțeleg, partidul pe care îl reprezintă nu-i aduce plus valoare.  Au demonstrat-o și localele în capitală. La fel ca și celelalte ministre, Monica Babuc nu poate fi numită femeie-politician în plin sens al cuvântului.

Concluzia acestei reflecții ”Politica la feminin”: Subordonarea partinică strictă, reducerea la tăcere chiar dacă ai cu totul altă opinie, niciodată nu vor transforma ministrele guvernului Streleț în  femei-politicieni. Ministrele vor rămâne doar femei în politică, ceea ce este complet diferit.

A văzut lumina tiparului noua mea carte ”Eseuri traductologice”, un studiu bazat pe corpusul factologic francez, românesc.

….”Să încercăm să definim imaginile – stări de conştiinţă care constituie fondul imaginar de obedienţă filosofică în lirica lui Eminescu. Identificarea acestor imagini este strâns legată de ţesutul simbolic al textului romantic eminescian, o altă carcasă fundamentală care susţine imaginarul liric – erotic. Reperarea simbolurilor va uşura sarcina modestei noastre cercetării –  de a elabora o schemă – formulă de traducere a imaginarului la Eminescu. Vom profita de studiile deja existente şi să degajăm simbolurile poetice intertextuale eminesciene (Guţu A., Guţu I., 2003:17): marmura – simbolul răcelii, morţii; albul – simbolul purităţii, virginităţii; cântecul – simbolul beatitudinii, fericirii, uşurării; pădurea – simbolul singurătăţii, refugiului; zăpada – simbolul purităţii; teiul – simbolul dragostei, frumuseţii; lacul, izvorul – simbolurile fascinării, aşteptării dragostei; Lucifer – simbolul poetului geniu, inaccesibil oamenilor(Guţu, 2002: 136).”….

***

……”E dificil şi în acelaşi timp periculos să plasezi un semn de egalitate între limbă și cultură, căci fenomenele de instrumentalizare a limbilor au loc peste tot în lume. Și aceasta se întâmplă datorită mondializării și melanjului de culturi fără precedent: “Problema nu constă în faptul cărei limbi aparții, ci care cultură o deții, iar problematica pierderii  culturii fără abandon lingistic se manifestă peste tot în lumea occidentală. În special în  Europa, a cărei unificare se face nu în baza culturilor naționale împărtășite, ci în baza unei culturi comune globalizate ” /« La question n’est pas d’être de telle ou telle langue, mais de telle ou telle culture, et la problématique de la perte de la culture sans abandon linguistique se pose aujourd’hui un peu partout dans le monde occidental. C’est en particulier le cas de l’Europe, dont l’unification se fait non pas sur la base de cultures nationales partagées, mais sur celle d’une culture commune mondialisée » (Morel, 2008, p. 26)

Însă, în problematica circulaţiei valorilor culturale prin intermediul traducerii, este oportun de interpretat limba și cultura ca pe o monadă, în accepţiunea pe care o oferă B. Spinoza, ca pe o entitate în armonie desăvârşită cu ea însăși, pentru a facilita procesul de analiză științifică a fenomenului în discuţie. O viziune retrospectivă asupra istoriei civilizațiilor permite constatarea că traducerile în diferite epoci , în diferite colțuri ale lumii, au exercitat un rol nodal în transmiterea valorilor culturale, a științelor, a cunoaşterii în general. Am propus graful tetraedrului segmentat cu patru fațete, care, contemplat tridimensional, permite  utilizarea needulcorată a imaginarului istoric, stabilirea în mod convențional a tipologiei  priorităților ce derivă din logica evoluției geografice, economice, politice și sociale a diferitelor regiuni ale lumii: traducătorul(rii), societatea, limba/cultura sursă, limba/cultura țintă.”……

Eseuri traductologice, Ana Guțu, Chișinău, ULIM, 2015 

Dnă Ana Guțu, anul trecut ați fost decorată de președintele României cu ordinul „Steaua României”, inclusiv pentru contribuția Dvs. semnificativă la recunoașterea limbii române în calitate de limbă oficială a R. Moldova. Credeți că putem spune astăzi că limba română e la ea acasă în Basarabia?

Deocamdată nu, constituționlizarea Declarației de Independență a RM de către CC în 2013 a deschis portița pentru utilizarea glotonimului ”limba română” în actele oficiale ale RM – acorduri, tratate internaționale. Însă, din păcate,  în alte acte oficiale, precum, de exemplu,  proiecte de legi, funcționarii continuă să utilizeze sintagma ”limba de stat”, neavând curajul să respecte decizia CC. Pe de altă parte, putem afirma că limba română e la ea acasă în mediul academic, în instituțiile de învățământ, dar nici pe departe –  în spațiul mediatic, in lumea cărților din librării, biblioteci, în sfera serviciilor – segment foarte important pentru viața cotidiană.

Astăzi, în R. Moldova setul de acte oficiale trebuie să fie tradus și în limba rusă, în stradă rusa devine parcă mai „gălăgioasă”, iar Vladimir Voronin mai declară de la microfonul din Parlament că „limba rusă este limbă oficială” la Chișinău. De câți ani credeți că am avea nevoie să revenim, totuși, la normalitate?

De mulți ani. Consecințele ocupației țariste rusești și celei sovietice au lăsat sechele profunde, dedublând identitatea lingvistică, istorică și culturală a populației de aici. Mai mult, memoria genetică pe termen lung pare să fi fost atrofiată și abia acum, prin prisma tinerii generații, această memorie își face loc în mentalitatea socială din RM. Un lucru este cert – fără politici lingvistice, elaborate strategic și implementate de o manieră hotărâtă, limba română în RM își va exercita cu greu principalele sale puteri – politică, economică, socială, culturală și juridică.

Dnă Guțu, noul premier al R. Moldova, Valeriu Streleț, a declarat recent, în cadrul unei emisiuni, că astăzi nici autoritățile de la Chișinău, nici cele de la București nu pun problema reunificării R. Moldova cu România. În opinia Dvs., cât de actuală sau nu este problema Unirii?

Problematica unionistă a fost, este și va fi mereu un subiect ardent, de actualitate, în trecutul recent – refugiat în mediile intelectuale, deja mai încoace – adjudecându-și un loc inclusiv în mediul politic și ONG-ist. Eu văd progresul în faptul că subiectul reunificării celor două state românești nu mai este unul clandestin, deși, este rejectat în permanență de cercurile politice de la guvernare. Premierul Streleț are dreptate – subiectul reunificării națiunii românești nu se află pe agenda politică imediată și nu este abordat deschis, dar el oricum este prezent în discursul politic bucureștean, desigur, de o manieră mai voalată, acum, insinuându-se că cele două state românești se vor reuni în UE.  E un fel de eufemism. Cât privește Chișinăul politic din arcul guvernamental actual, acesta evită categoric să mizeze pe un discurs unionist,  având literalmente frică de a pierde electoratul.

În ultimul timp, apar tot mai des semnale că autoritățile de la Chișinău ar tărăgăna, intenționat sau nu, procesul de interconectare energetică dintre România și R. Moldova, care ar fi o alternativă la monopolul rusesc din partea stângă a Prutului. De ce credeți că oficialilor de la Chișinău nu le-ar conveni o mână întinsă și un spațiu de manevră mai confortabil?

Răspunsul este univoc – banii. Coruperea oficialilor de la Chișinău de către magnații gazelor rusești este un fenomen bine cunoscut. Această corupere a început din primele zile de ”independență”, din 1991. RM a avut posibilitate să se asocieze centralei atomice de la Cernovodă, și nu a făcut-o prin decizia premierului de atunci – Sangheli. RM a avut posibilitate să înceapă a importa gaze lichefiate prin terminalul de la Giurgiulești – și nu a făcut-o, au fost ”cumpărați” alți oficiali pentru a păstra RM dependentă sută la sută de gazele rusești. RM a vândut rețelele de distribuție a gazelor Gazpromului – o acțiune antinațională crasă – cine a fost pedepsit pentru aceasta? Miniștrii din guvernele AIE-1 și AIE-2 au tărăgănat intenționat construcția gazoductului Iași-Ungheni. Această tărăgănare continuă și acum. Ați auzit cumva să negocieze partenerii din AIE-3 securitatea energetică a statului? Nu – iată și răspunsul la toate întrebările: corupția.

Pe parcursul ultimilor ani, România a alocat R. Moldova sume importante pentru proiecte necesare și durute, iar acum se vorbește și despre crearea, la București, a unui fond „pentru salvarea Moldovei”. Credeți că investițiile României sunt valorificate corect în R. Moldova? Nu există riscul ca, la un moment dat, contribuabilul din partea dreaptă a Prutului să se revolte și să spună: „eu tot am nevoi, de ce cheltuiți banii cu cei care una declară și alta fac”?

Banii au fost valorificați, nu sunt excluse și anumite deturnări de fonduri, totul e posibil în condițiile lipsei unui mecanism de control din partea investitorului. Contribuabilul din România are dreptul să se revolte, românul de dincolo de Prut muncește și contribuie, de aceea are dreptul să ceară socoteală – unde au plecat banii. Or, proiectul propus de Dungaciu și Peiu, ”Go fro Moldova” are sens doar în condițiile în care România va institui un mecanism de control al modalității de cheltuire a banilor investiți. Corectitudinea investițiilor este o problemă sensibilă nu doar la nivel de investiții străine, dar chiar la nivel de resurse bugetare. Îmi aduc aminte, când legea bugetului, uneori prevedea la același obiect public, investiții duble sau chiar triple, de exemplu, pentru un acoperiș, acesta fiind reparat chiar un an înainte….Este important ca oamenii aleși la nivel local, să fie integri, și să nu vadă în materie de investiții doar sursa de a face business cu statul, ci de a dezvolta armonios comunitatea!

Anterior, și fostul președinte Traian Băsescu, și actualul premier Victor Ponta au declarat că și-ar dori ca, atunci când România va deține președinția UE, în 2019, R. Moldova să fie primită în familia europeană. Ținând cont de actuala situație a R. Moldova, credeți că putem spera la un asemenea eveniment?

Nu cred. De firea mea sunt optimistă, dar ”admirând” imaturitatea liderilor și partidelor politice aflate la guvernare, incapacitatea acestora a-și asuma reforme strict necesare, îngustimea gândirii lor, optimismul meu dispare. Am pășit într-o perioadă  de batere a pasului pe loc, traversată de crize politice consecutive. Aceasta nu înseamnă că trebuie să stăm cu mâinile în sân – nu. De noi, cetățenii activi și responsabili, depinde încotro și cât de repede se va mișca Republica Moldova.

Interviu realizat de

Raisa Lozinschi

Vezi aici stirea de pe portalul Ziarul Național

A fost odată pe când Bâcul își răsturna apele volburoase la vale, un Pescârlan. Avea o turmă de cârlani, o păștea pe timp de vară, iar când cârlanii o luau hăisa prin câmpii, omul se apuca de pescuit. De aici și numele i se trăgea – Pescârlan. Și ajunsese cu timpul pescârlanul sărac, bătrân și cu mintea-i găurită.

Într-o bună zi se porni la pescuit, căci cârlanii din turmă o luaseră razna prin câmpii. Și aruncând undița simți cum a și prins ceva foarte greu, neobișnuit pentru apele Bâcului fioros. Mare i-a fost mirarea când, după ce trase undița cu greu spre mal, i s-a arătat un ditamai pește,  cu coada orbitor de strălucitoare, dar, ca să vezi, cu chip frumos de femeie!

–         OOOO, uite la minunea asta! – exclamă Pescârlanul. – Tu cine ești, fa?

–         Sunt o sirenă, mă cheamă Maya, – răspunse minunea.

–         Sirenă? Ce mai e și asta? De unde te-ai luat în Bâc?

–         M-am rătăcit, m-au adus ca prin minune apele Oceanului Atlantic.

–         Ce baftă pe mine! Să vezi cum  te prăjesc și te prepar cu mujdei și mămăligă! – își frecă mânile Pescârlanul.

–         Vai, nu mă nenoroci! Îți voi îndeplini trei dorințe ale tale, numai să-mi dai drumul înapoi în Bâc!

–         Aaa, așa? Bun, – făcu Pescârlanul. – Mai întâi, fă-mi o casă nouă, cu toate acareturile necesare!

Sirena Maya dispăru în volbura Bâcului spunându-i să meargă acasă liniștit.

Când veni acasă, văzu Pescârlanul un ditamai palat, aurit, împodobit – de nu-i venea să creadă că e al lui!

Dar el nu se lăsă și reveni pe malul Bâcului.

–         Văd că te-ai ținut de cuvânt! Acum, a doua dorință,  vreau ca eu de la un cioban prost și pescar păcătos să devin un mare bisnessman cu afaceri petroliere! Să dictez eu celor mulți și proști și toată lumea să mă creadă om mare!

Sirena Maya dispăru din nou în apele Bâcului, spunându-i să mearga acasă liniștit. Și când venise la palat – mare-i fu mirarea: Pescârlanul era așteptat de oameni mulți și importanți, mașini care mai de care și limuzine se îngrămădeau la scara palatului său, și, de îndată ce s-a apropiat, oamenii importanți au și început să îl aclameze, să-i cânte osanale și să-l arunce în sus de bucurie.

Mulțumit, dar nu îndestulat, Pescârlanul s-a întors pe malul Bâcului și a strigat-o pe Maya.

– Acum, – spuse el – te rog să îmi dai în locul babei mele bătrâne, neisprăvite, cu kalgotchi albi, un harem de fete tinere, mlădioase, iubărețe, frumoase, care să mă însoțească peste tot – la păscut turma de cârlani, la pescuit,  și să-mi îndulcească zilele.

Sirena Maya l-a privit iscoditor, i-a mai spus odată să plece acasă liniștit și  a dispărut în apele Bâcului.

Pescârlanul făcu drum întors spre palat. Și, ia minune, măi!!! În locul babei sale cu care trăise o viață, dar care se transformase într-o epavă, găsește o droaie de fete tinere: blonde, brunete, mai înalte, mai josuțe, dar toate pe gustul său! Și fetele îi zâmbeau mieros, promițător, de-i fugeau ochii Pescârlanului în toate părțile.

– Ce noroc chior a dat peste mine!! Sunt bogat, sunt important, sunt iubit de fete tinere, dar…..stai, că eu mai vreau ceva!……

Zicând acestea, Pescârlanul  trage o fugă până la Bâc. O strigă pe Maya. Sirena dispăruse. O mai strigă odată, într-un sfârșit, ieși Sirena Maya la suprafață și îl întrebă furioasă:

– Ce dorești, Pescârlanule?

– Păi, uite, mi-ai dat multe, dar stau și mă gândesc, vreau să te faci sluga mea, să vii cu mine la palat, să îmi îndeplinești dorințele mele toate, să mă laud cu tine în fața oamenilor importanți, că dă mă rog, ești frumoasă, nu zic, ești dotată cu minte și putere, dar cine te crezi? Că nu ești tu regina Bâcului, nu tu tre să dictezi aici pe Bâc, ci eu, Pescârlanul, și prin urmare, tre să faci ce zic eu, cu turma mea. Turma m-a făcut cioban pe mine, nu pe tine. Tu ești o venetică de peste ocean!

Sirena Maya îl privi cu ochii  verzi, părea că va scoate scântei prin ei, dar, ea glăsui liniștit:

– Mergi acasă, Pescârlane, vei avea tot ce meriți!

Bucuros nevoie mare, Pescârlanul  se porni grăbit spre palat. Dar, ajungând acolo, bucuria îi căzu în scârbă, da scârbă mare de tot! Ia palatul de unde nu-i – el se transformă într-o cocioabă șchioapă și arzândă,  căci îi dăduse foc cineva, și nici mașinile de lux, și nici oamenii importanți nu mai erau pe acolo – în locul lor găsi turma sa de cârlani, și – vai! Cel mai strașnic! Câtă disperare! Nici haremul de fetișcane dulci și tinerele nu mai era – în locul lor orăcăiau niște broaște râioase! În schimb, îl întâlni baba sa, cu un toiag în mână, în eternii kalgotshi albi, făcându-i semn cu mâna să vină să o ajute să scape de broaștele râioase.

Morala:

Întinde-te cât ți-e plapuma; dacă tăceai – filosof rămâneai;  atunci când prostia dă busna pe urechi, pe nas și  nu doar pe gură, dispari din spațiul public.

Agenda politică în aparența tuturor programelor partinice este împestrițată de scopuri nobile – lupta împotriva corupției fiind pivotul programelor electorale ale partidelor, indiferent de doctrină – dreapta sau stânga. Spectacolele ieftine scenarizate de liderii partidelor politice ce dețin controlul instituțiilor coercitive este atât de dezolant, încât și un elev de gimnaziu râde cu poftă de arestările pe larg mediatizate, de investigațiile jurnalistice la comandă și alte artificii neinspirate. Mă rog, cine arvonește acela plătește aceasta este regula de aur în RM.

Gravitatea fenomenului corupției, care se află pe buzele fiecărui cetățean al RM, a atins cote maxime, încât, prostiți de atâta gălăgie și tam-tam, după furtul miliardului, după  concesionarea aeroportului – două lovituri letale aplicate statului RM, apare justa întrebare: în Republica Moldova ceea ce se întâmplă se numește doar corupție sau, a venit timpul să spunem lucrurilor pe nume și să declarăm foarte clar, că ne confruntăm cu fenomenul criminalității ridicat la rang instituțional de stat.

Or, cum poți defini permisivitatea instituțiilor coercitive vizavi de schemele de spălare a banilor prin băncile comerciale cu acordul Băncii Naționale (sic!)? Cum poți numi implicarea funcționarilor din instituțiile coercitive și de drept în dosarele răsunătoare de interes societal, în defavoarea acestui interes (a se vedea multiplele investigații jurnalistice pe marginea spălării banilor, clasării dosarelor marilor corupți și infractori, achitării criminalilor cu epoleți, exproprierii forțate a business-urilor prin instanțe judecătorești  etc)?

Răspunsul este univoc: corupția, fiind extinsă aidoma unei caracatițe în instituțiile statale, conjugată cu controlul partinic/politic, protejată aproape integral de sistemul judiciar, a dat naștere criminalității organizate cu veleități de entitate statală.

Noi, cetățenii, suntem în așteptarea unei răsturnări de situație. Ne întrebăm – mai are Republica Moldova șanse reale de a se afirma ca stat? Căci ”țară”, așa cum se complac unii să o numească, RM nu este și nici nu are de unde să fie. Am impresia că nici statutul de ”stat” nu i se mai potrivește Republicii Moldova. Statul pare să fi dispărut sau paralizat din cauza non-funcționalității instituțiilor.

Unii zic că  RM e ”stat capturat” (prea frumos e termenul),  eu zic că, de fapt, RM e un fief, cu un teritoriu incert, măcinat de separatism, un fief disputat între câțiva lideri hărțăgoși (nici măcar oligarhi nu-i poți numi, sunt hoți ordinari), care nu  pot asigura nici măcar securitatea celor 3 milioane de cetățeni (nu mai zic de bunăstare). Acești hărțăgoși, indiferent de culoare politică (ea de fapt nu există, există dorința oarbă de a fura, a fura cât mai mult, a fura tot ce mai mișcă în RM) duc  ei înșiși la pierzanie ceea ce în limitele convenționalității internaționale, mai numi astăzi Republica Moldova. Dacă această criminalitate  la rang de stat nu va fi oprită în timpul apropiat, prin procese răsunătoare, obiective, împotriva celor care au devastat RM, fieful Republica Moldova se va prăbuși definitiv în neant.

Nume tari de tot: FBI, DNA, Interpol. Noi, cetățenii, ne bucurăm  că au început și la noi arestările în căutarea miliardului pierdut. Dar miliardul pierdut este doar o parte din prejudiciul adus poporului de marii corupți ai neamului (nici nu știu cum să scriu – neam moldovenesc sau neam românesc, sau neam evreiesc sau altfel de neam…). Noi, cetățenii suntem interesați nu doar de arestări zgomotoase ( de astea am mai văzut, și nu o singură dată, dar la pușcărie au mers medici și profesori, și mai nou, actori). Ne interesează nu doar miliardul, ci și zecile, sutele de milioane de lei care au mers în buzunarele personale ale demnitarilor cu funcții în stat, de la independență încoace. Demnitari, care nu-și imaginează să ”servească patria” fără a se îmbogăți prin afaceri cu bugetul public. Sutele de investigații jurnalistice rămân fără răspuns, investigații care scot la iveală monstruozitatea imoralității unor personaje din justiție, legislativ, executiv, care au supra-licitat prin intermediul rudelor și prietenilor contracte de zeci, sute de milioane lei. Din cauza acestor apucături comportamentale,  ”neamul” alegătorilor și-a modificat percepția: ”păi dacă ajunge acolo sus, normal că tre să-și facă și lui ceva….”. Și, ”neamul” alegătorilor alege un tâlhar ditamai grangur la postul de primar – a se vedea cazul Șorhei.

Vreau schimbarea cu ajutorul celor din  exterior, și nu doar la nivel de spectacol mediatic cu clasarea ulterioară a dosarelor, vreau confiscări extinse, vreau nu doar miliardul înapoi, ci și alte miliarde furate treptat de la gura bătrânilor, copiilor, de la gura mamelor și suferinzilor.

Vreau ca exteriorul să inspire RM astfel, încât cei mai mari ai statului să circule cu avioane low cost, să meargă cu bicicleta sau propriul autovehicul la serviciu, să trăiască în apartamente la bloc iar dacă trăiesc în case de lux – să-și publice mijloacele de întreținere a acestora.

Vreau anchetă extinsă în cadrul unui dosar penal cu privire la finanțarea partidelor politice – cum se face că într-un stat sărac cu cele mai mici salarii și pensii din Europa partidele politice cheltuie în campaniile electorale sume nerușinat de exorbitante, care, de fapt, știm cu toții, provin din scheme de delapidare a bugetului public (că de mă rog – nu vor cheltui politicienii bani din bugetul familiilor lor, nu ”e primit”).

Vreau penalizarea tuturor funcționărașilor (din poliție, medicină, învățământ etc), exagerat de mulți la număr pentru un stat în derivă precum e RM,  din multiplele instituții ale statului, care funcționărași sunt subjugați politic și îndeplinesc comenzile patronilor partinici la telefon, în detrimentul intereselor cetățeanului, în folosul sistemului corupt până în cerneala stilourilor și ștampilelor care aplică semnături și steme.

Cine să reprezinte acest ”exterior” salvator? România?  UE? SUA? DNA? FBI? Interpol? Europol? Cred că da, într-un ceas bun! Schimbarea să  vină din exterior!

Uneori am impresia că deciziile luate de politicienii din Republica Moldova s-ar potrivi de minune pentru scenarii gen ”Cum să arcuiești mai bine spatele, ca stăpânul să te calce confortabil, încât să atingi extazul maxim al masochismului”. Aceasta e simțirea supremă a (i)responsabililor politicieni  din arcul guvernamental al RM, mai actual și mai vechi, care, din raționamente anumite (de business sau pseudo-consensuale) afișează o idolatrizare a ”partenerului strategic” Rusia. Ba ”suntem alături de Rusia în celebrarea a nu știu care victorii”, ba, mai recent, afișăm cu nonșalanță decizia de a permite mișcarea pe teritoriul RM a trupelor armate ”pacificatoare”, care trupe, cică, ar asigura pacea în zona de securitate a teritoriului separatist de dincolo de Nistru. Vadim Pisari se răsucește în mormânt.

Oficialul  Victor Osipov, ”omologul” lui Ștanskaia,  cu buna știință sau neștiință a președinției, a parlamentului, a guvernului, ia decizia în numele statului Republica Moldova (alias noi cu dumneavoastră) și zice ”Dobro, zaiezjaite” trupelor rusești, implicate în alimentarea dispozițiilor separatiste pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Decizia vine în contrasens cu multiplele declarații oficiale ale Republicii Moldova la summit-uri, întruniri etc. referitor la cererea de a substitui trupele ”pacificatoare” rusești cu o misiune civilă internațională. Și făcându-le pe plac rușilor, Osipov se alege cu elogii din partea unor oficiali ai lui Putin. Mai dezgustătoare elogii nici că pot fi. O fi Osipov rupt de lume? A uita Osipov că Rusia duce un război de agresiune împotriva Ucrainei? Nu privește Osipov știrile la TV despre morții, răniții și criza umanitară de proporții din Ucraina? Sau magazinele Duty Free în serviciul propriului business (sau al celui de partid) deschise la frontiera administrativă pe Nistru au determinat demult interesele personale ale oficialului? Poate mai deschide niște Duty Free și la Comrat? Sau la Bălți?

Oare astfel de decizii, afișate brusc în presă, nu merită să fie luate la nivel de un Consiliu de securitate? La nivel de parlament? La nivel de președinție? Parlamentul se ocupă cu reglări de conturi și risipește timpul pe bâlbâieli adolescentine cu statut de PR ieftin ca brusturele de câmp, iar astfel de probleme importante precum accesul trupelor zis ”pacificatoare” rusești rămâne la discreția ”dutifrinistului” oficial Osipov.

Ziceți avem nevoie de ”tineri politicieni”? Domnilor, avem nevoie de politicieni integri și cu inimă mare pentru această palmă de pământ, care timp de secole nu și-a mai dezdoit spatele în fața ocupantului. Da-da, timp de secole, deoarece nici cei 24 de ani de pseudo-independență nu mai contează. Iar de politicieni tineri și corupți nu avem nevoie.

Din păcate, corupții sunt astăzi în fruntea a mai tuturor eșaloanelor puterii. Ei scot la vânzare tot: terenuri, bănci, funcții, persoane, deoarece și-au vândut demult sufletul diavolului. Și acești politicieni-tranzacționaliști își tot curbă spatele pentru a fi călcați confortabil de stăpân, de mă rog, ca să-și ia doza de masochism.

Insuficiența revendicărilor revoluției poeților din 1989 a fost demonstrată în timp – declararea independenței față de URSS i-a făcut pe mulți atunci euforici – normal, altă inspirație nu putea veni de nicăieri decât de la fostele republici sovietice. Numai că NICIUNA din fostele republici sovietice nu avea statutul avantajos al Republicii Moldova de atunci – Tara-mamă istorică la frontiere, leagănul civilizației românești! Cum ar fi procedat Lituania, Letonia sau Estonia dacă ar fi fost parte trunchiată din trupul unei țări-mume? Corect, răspunsul este univoc – ar fi realizat reunificarea întru revenirea la sursă,  adică la normalitate.

Acum diverse teorii conspiraționiste îi glorifică pe unii (cei care ar fi încercat să realizeze reunificarea cu România), îi blamează pe alții (cei care ar fi obstrucționat reunificarea cu România). Doar că aceste analize post-factum nu aduc plus-valoare realității prezente. Un lucru este cert – în 1991, după revoluția lingvistică a poeților din 1989, independența care în opinia politicienilor de atunci (imaturi, cu veleități nomenclaturiste) trebuia să fie una tranzitorie și foarte temporară,  s-a  materializat în modelul unui stat cu grave probleme de funcționare.

Se pare că multă lume tânjește după amploarea manifestațiilor de masă din 1989  și 1991, se aud voci că niciodată nu vom mai reuși să ridicăm atâta mamă de lume, pasională, decisă, curajoasă – capabilă să se sacrifice pentru idee. Uite că după  26 de ani de la revoluția poeților, s-a  născut și s-a maturizat generația-fiică a celor care erau în stradă în 1989-1991. Copiii noștri, care atunci îi duceam în brațe pe la manifestații, au crescut. Ei sunt mai deștepți,  mai bine formați decât generația 1989, dar tot atât de pasionali, de energici și deciși să ducă misiunea părinților și buneilor lor la bun sfârșit. Ei vor Unirea Republicii Moldova cu România. Ei știu că în 1991 revendicările părinților/buneilor s-au oprit pe malul Prutului, acele revendicări nici măcar nu au smuls sârma ghimpată de pe Prut. Azi tinerii din generația 7 aprilie 2009 nu doar doresc Unirea Republicii Moldova cu România, ei o făuresc.

5 iulie, ora 14.00,  2015 se anunță a fi una din etapele valului care nu mai poate fi stăvilit: Marea Adunare Națională unde oamenii sunt chemați să vină și să se pronunțe în favoarea Unirii cu România.

Națiunea românească merită să fie reîntregită în haosul tendințelor separatiste ce bântuie pe vechiul continent.  Așa să ne ajute Dumnezeu!